Iubire, dramă și un drum lung spre tăria credinţei

0
171

Era o frumoasă zi de primăvară. Şi-n ziua aceea, pe care Iustina n-o s-o uite niciodată, a rămas după ore la repetiţie. Se pregăteau de un festival de teatru. Ea avea rolul principal în spectacol. Regizorul îi făcuse câteva observaţii, chiar o chinuise mai mult decât pe ceilalţi colegi pentru că o vedea talentată şi voia să scoată ce-i mai bun din ea. Pe deasupra, o mai şi iubea. Se întâlneau în taină de câteva luni. Un pic stresată şi supărată pe domnul regizor a ieşit puşcă pe uşă. N-au trecut nici 10 minute şi nenorocirea a dat peste ea. La traversarea străzii a nimerit sub roţile unui automobil. În urma intervențiilor chirurgicale suportate a rămas cu un picior mai scurt.

Dulce și pătimaș se iubea cu profesorul

Frumoasă, blondă, deschisă, comunicativă, Iustina iubea viaţa şi oferea bucurie celor din jur. Din fragedă copilărie încerca să-i dovedească mamei că ea merită să fie iubită. Era foarte încăpăţinată şi nu admitea ca mama să afirme contrariul. Pe tata nu-l văzuse niciodată. O lăsase pe mama însărcinată în a patra lună şi plecase cu alta în Rusia. Crescută fără tată, când s-a făcut mare visa să întâlnească omul care să-i fie şi soţ, şi tată, şi prieten, şi amant. Şi iată că pe la anul II de studii credea că l-a întâlnit. Nu era nimeni altul decât profesorul de română, care mai făcea şi regie în cadrul cercului dramatic de la facultate. Ştia că e căsătorit, că are doi copii şi, cu toate astea, a acceptat să se întâlnească în taină cu el. La început îi era de ajuns doar să stea alături de el, să discute despre viaţă, despre literatură şi despre multe alte lucruri. Nu mai întâlnise până atunci un om, care să creeze o explozie de lumină în jur şi să zâmbească atât de înţelegător. Îl trata ca pe un tată, ca pe un bun prieten. O lună mai târziu situaţia avea să se schimbe. Fata se îndrăgostise până peste urechi şi a mers mai departe în relaţia cu profesorul – i-a devenit amantă. Considera că nu face un păcat. Însufleţiţi, studenta şi profesorul, îşi ţeseau nebuneşte dragostea. Într-o zi o ţigancă i-a ghicit în palmă domnişoarei şi i-a spus că nu e bine ce vede, o aşteaptă o nenorocire. Iustina n-a dat importanţă. Dulce, fierbinte, pătimaş se dădea în dragoste cu profesorul. Pe zi ce trecea focul din inima ei ardea tot mai viu, iar el simţea că nu mai avea nicio scăpare. Iustina pusese stăpânire pe toată fiinţa lui. În numele dragostei omul era gata să plece din familie, să pună la cale divorţul, însă nu ştia cum s-o facă, ţinea foarte mult la copii. Aşa hipnotizat cum era, uneori avea momente când se întreba: „Oare fac ceea ce trebuie să fac?” Dar există ceva acolo Sus care decide pentru noi. Tocmai atunci când a rămas singur în sala de repetiţii, ceva mai greu ca fiorul morţii i-a trecut prin inimă. Un ţipet groaznic l-a făcut să alerge la stradă. Iar acolo ce să vadă? Studenta lui cea mai frumoasă şi mai talentată, iubirea lui cea fără leac, se prăbuşise în faţa unui automobil și zăcea fără cunoștință cu părul ei bogat întins pe asfalt și ochii țintiți spre cer. Îngrozit, profesorul, s-a repezit și a luat-o în brațe în timp ce șoferul automobilului suna la ambulanță. Inima îl durea, capul i se învârtea… Domnișoara a ajuns la spital în stare gravă și a fost operată de urgență. S-a întâmplat nenorocirea şi divorţul s-a amânat.

Adio iubire, adio fericire

După luni bune de spital, vegheată şi ajutată financiar de profesor şi colegi, Iustina a revenit la cămin. S-a uitat în oglindă. Când s-a văzut palidă, trasă la faţă, cu cearcăne pe sub ochi, într-un zvâcnet nervos a exclamat: „Aşa-mi trebuie dacă n-am ştiut să fiu cuminte! Dumnezeu m-a pedepsit. S-a zis cu frumuseţea mea! Nu voi mai putea încălţa pantofi cu toc şi nici rochii elegante nu voi mai purta. Adio iubire, adio fericire!” Trebuie să vă spun că nici colegele, dar nici profesorii şi nici familia profesorului nu ştiau nimic despre focul din inima celor doi, care după accidentul de maşină s-a stins la fel de repede cum s-a aprins. Erau gata să se stingă şi voinţa şi curajul fetei. Nimic nu părea s-o mulţumească. Criză în societate, criză în sufletul ei. Pierdută şi împietrită nu mai dorea să-l vadă pe profesor, care deja dintr-un sentiment părintesc se interesa de sănătate. Nici rugăciunile n-o ajutau, nici să contempleze frumosul din jur nu era în stare. În căutarea înţelepciunii şi păcii spirituale a plecat la mănăstire. Era convinsă că acolo va găsi frumosul şi curatul, locul de maximă intimitate în relaţia cu Dumnezeu. Dar regimul din acea mănăstire i s-a părut prea dur, agresiv chiar. Mai mult de un an n-a putut rezista acolo. S-a întors la mama acasă. În suflet – răscoală. N-o încerca nici dorul de profesor, nici amintirile despre acea frumoasă perioadă de dragoste nebună n-o încălzeau. Doar nucul bătrân din mijlocul grădinii îi oferea liniştea atunci când îl cuprindea, cerându-i ajutorul. Vorbea cu nucul și i se destăinuia, așa cum s-ar fi destăinuit celui mai bun prieten…

Tot mai departe în căutarea tăriei credinţei

După aproape două luni de şedere acasă, a plecat la o altă mănăstire. Credea că acolo o să înveţe cum să se apropie de Dumnezeu. Maica-stareţă a primit-o cu blândeţe şi căldură. Din start i-a spus că e greu să ajungi de la patimă la virtute, că mănăstirea este poarta cerului şi locul împlinirilor şi că Dumnezeu îţi dă dacă ştii să-l slujeşti. De la o zi la alta, de la o rugăciune la alta, Iustina simţea în suflet câte un strop de bucurie, dar în acelaşi timp era cuprinsă de teamă şi înfiorare. Stătea mereu, seară de seară, cu cartea deschisă pe masă, cu lumânarea şi candela aprinsă. Dar împlinirea, mulţumirea, liniştea şi seninătatea nu o cuprindeau, aşa cum îşi dorea. Continua să se îndoiască. Nu putea să spună: „Sunt mai aproape de Dumnezeu şi de mine însumi”, aşa cum o învăţase duhovnicul. Zilnic era frământată de ce se întâmplă în societate. Se gândea la tinerii, ce termină facultatea şi nu găsesc un loc de muncă, la bătrânii cu pensii mizerabile, care de-abia trec dintr-o zi în alta, la părinţii care trudesc peste hotare ca să-şi întreţină familia, să plătească studiile copiilor, la mama ei, care muncea cu ziua pentru o bucată de pâine. O deranjau maşinile de lux cu care unii preoţi veneau la mănăstire, comportamentul lor. Se întreba de ce preoţii, care ne învaţă în biserică să nu fim lacomi după bani, locuiesc în case de milioane şi se plimbă în maşini de lux? „Dumnezeu îţi încearcă tăria credinţei. Fă abstracţie de tot ce se întâmplă dincolo de zidurile mănăstirii şi o să te simţi mai uşor. Îndreaptă-ţi gândul doar la Dumnezeu şi fii cu inima deschisă pentru Dumnezeu”- i-a spus într-o zi maica-stareţ.
A încercat să urmeze sfatul maicii, dar nici în această mănăstire n-a găsit ceea ce căuta. După aproape doi ani de frământări a plecat la o mănăstire din Ucraina. Acolo a întâlnit multe chipuri de lumină, s-a împrietenit cu preoții, cu maica-stareță, cu călugării de la mănăstirile dimprejur. A stat îndelung la sfat cu mari duhovnici de la Mănăstirea Pociaev, cu maici de o spiritualitate desăvârșită. Cu ei a mers într-un pelerinaj la Ierusalim. După două săptămâni de cunoaștere a locurilor pe unde au pășit pașii lui Hristos, smerită și ascultătoare, Iustina a rămas să se roage în Ţara Sfântă. Sunt 7 ani de atunci. Consideră că a găsit calea către dragoste şi iertare şi curajul de a depăşi încercările grele ale vieţii. L-a găsit pe Dumnezeu cel îndelung căutat. Prezența vie și iubitoare a lui Iisus o simte mai profund în această oază de rugăciune și speranță.
În curând Iustina va împlini 43 de ani. Trăiește și își hrănește ființa cu spiritualitatea creștină și cu mărturia originală și fundamentală, care planează de mai bine de 2 mii de ani deasupra lumii, că Iisus cel răstignit a înviat așa cum a prezis.

Nina Neculce

PUBLICITATE