Diavolul din pădurea misterioasă a fost învins

0
148
Poza simbol

Peste ochiul de pădure din Hârtoape pluteau istorii ciudate. Ziceau bătrânii că ani în şir s-au tot abătut pe acolo ţigani cu şatrele, care cu vrăjile lor au făcut din pădure un loc necurat. Acolo cu ani în urmă fusese găsit spânzurat un om bun din sat. Şi tot cu ani în urmă un copil a căzut din copac şi a murit pe loc. Se mai vorbea şi de alte nenorociri. Zicea satul că în inima acelei mici păduri nu-i nici întuneric, nici lumină şi dacă nimereşti pe înserate, poţi auzi şoapte stranii. Unii chiar încercau să confirme că trecând pe acolo o fi auzit geamăte înfundate şi cuvinte oftate. Ca să fie feriţi de primejdie, cei care credeau în cele auzite, ocoleau pădurea.

Aşteptau din nou duminica cu chemarea pădurii numai de ei ştiută

Oricum o fi fost şi cum era, Lucia şi Elisei, doi tineri îndrăgostiţi s-au abătut într-o duminică pe înserat spre acea pădurice. Ţinându-se strâns de mâini şi-au zis: „Unde-i teamă nu-i iubire” şi s-au pus pe ascultat. O linişte odihnitoare străjuia Hârtoapele cu pădure cu tot. Cei doi s-au privit pătimaş şi au intrat în pădure, prăbuşindu-se pe iarba fragedă şi moale. Cuprinşi de ispită s-au aruncat în explozia sălbatică a dragostei pentru care eşti gata să-ţi dai şi sufletul şi viaţa atunci când iubeşti… Nestingheriţi de vre-un duh rău, spre miezul nopţii, fericiţii s-au întors pe la casele părinţilor, fără să le spună pe unde au zăbovit. Abia se despărţiseră, dar aşteptau cu înfiorare să mai treacă o săptămână, să vină din nou duminica cu chemarea pădurii numai de ei ştiută. Nebuni de dragoste au tot repetat „ritualul” o vară, iar toamna s-au despărţit, plecând la studii. Lucia – la Chişinău, Elisei – la Timişoara. În vara următoare, la fel de îndrăgostiţi plecau duminicile spre pădurea misterioasă. Erau în ultimul an de studii. Într-una din duminici flăcăul a mers la părinţii iubitei şi a cerut-o în căsătorie. Şi mama, prietena bună a fiicei, cu respiraţia tăiată de emoţie a zis: „De acum încetezi să mai fii doar a mea. Eşti şi a lui Elisei. Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Nunta a fost frumoasă. După nuntă tinerii n-au mai dat pe la pădure şi, în general, nu au mai trecut niciodată pe acolo. La o săptămână se pregăteau deja de drum. Lucia îşi urma soţul în România. Vestea plecării a venit pe neaşteptate şi cu o undă de mare tristeţe pentru părinţi. Unica lor fiică pleca de acasă. În ziua despărţirii Lucia, radiind de bucurie, a încercat s-o ogoiască pe maică-sa, care plângea în hohote: „Da” nu mai plânge mamă, că nu mă duc la moarte! Numai de acolo nu te întorci, dar de la Timişoara o să vin pe acasă”. Şi au plecat. Consătenii îi petreceau cu privirile şi ziceau că niciodată n-au văzut pereche mai frumoasă şi mai îndrăgostită ca aceasta. O dragoste mare avea să-i poarte un an prin Timişoara, apoi uşor-uşor această dragoste avea să se destrame…

Au divorţat paşnic, civilizat

Elisei, copilul unui inginer şi a unei contabile, a fost educat să muncească, să demonstreze că poate reuşi şi asta l-a ajutat să fie printre primii la facultatea de Medicină Generală. Şi pentru că salariul de medic începător i s-a părut mic în România în comparaţie cu salariul unui coleg, de asemenea începător, care se stabilise la Viena, într-o zi a urcat în autocar şi a plecat la Viena. Peste puţin timp şi-a luat şi soţia. A plecat ca să-şi demonstreze că poate face ceva. Şi şi-a demonstrat. După doi ani de muncă a fost selectat pentru a învăţa şi a face medicină performantă în America. Când a anunţat-o pe Lucia că va pleca în America pentru o anumită perioadă de timp, aceasta i-a zis: „Presimt eu că familia noastră se va destrăma”. „Nu se poate! Suntem o familie reuşită şi distanţa n-o să ne despartă. Doar ne iubim”, i-a răspuns ferm Elisei. Rezervată şi aşezată la vorbă, tânăra soţie a tăcut şi a rămas la Viena. Îşi împărţea timpul între predarea limbii engleze într-o grădiniţă şi munca de menajeră. Iar tânărul soţ în America, pătruns de curajul de a încerca mereu lucruri noi, lua cursuri de chirurgie şi arăta un interes special pentru tot ce descoperea învăţând. În orele libere cu ghidul turistic în buzunar străbătea oraşul. Aşa a cunoscut foarte bine oraşul Chicago într-un an. În acest oraş atât de mare şi atât de viu s-a plimbat într-o vacanţă cu Lucia, vorbindu-i la nesfârşit despre performanţele medicinii americane. Soţiei însă nu i-a plăcut oraşul. A preferat să rămână la Viena şi să aştepte cu răbdare finalizarea studiilor soţului. Peste un an barza a sosit cu micuţa Irina. Când li s-a născut copilul, Elisei era mai mult pe drumuri. Călătorea cu o echipă de medici americani prin mai multe ţări. Îi plăcea. Se ghida de un îndemn citit undeva: „Să ai curajul să străbaţi lumea şi să-ţi cauţi locul”. Uşor-uşor dorinţa de a se realiza, de a vedea alte lumi, devenise mai importantă decât familia. Avea un obiectiv prioritar – să înveţe cât mai mult. Chiar dacă la intervale anumite lua avionul şi venea la Viena, Lucia obosise tot aşteptându-l. Viaţa ei pulsa între bucuria sosirilor şi tristeţea plecărilor. Având libertatea şi curajul de a alege între familie şi meserie, bărbatul, în cele din urmă, a ales meseria. Au divorţat paşnic, civilizat, constatând că idealurile lor nu mai corespundeau.

S-a întors la „covata spartă”

Fetiţa nu împlinise trei ani, când Lucia s-a întors în Moldova şi a luat-o de la zero, angajându-se în calitate de profesoară la şcoala din satul natal. Viena cobora în marea casă a părinţilor noapte de noapte, căci Lucia luase acest oraş în inima sa şi de cum punea capul pe pernă se vedea în lumea lui frumoasă. Dacă nu erau părinţii bătrâni poate nu se mai întorcea acasă. Aceștia s-au bucurat nespus de reîntoarcerea fiicei. Sunt mândri şi de nepoţică şi le tratează pe amândouă cu dragoste şi înţelegere. Absenţa tatălui e înlocuită de prezenţa bunelului, şi copila creşte mângâiată şi iubită de el dublu. Cu tata se vede din când în când pe Skype.
La 29 de ani tânăra şi frumoasa Lucia se îndrăgostise din nou. Toată lumea zicea că destinul i-a surâs pentru că a dat peste un băiat foarte bun. Ea însă nu s-a grăbit să refacă o căsnicie. A descifrat atentă misterele inimii şi secretele dragostei şi a rămas să trăiască cu speranţa că într-un târziu, Elisei se va întoarce în familie, chiar dacă la despărțire, când i-a amintit de pădurea din Hârtoape, de tot ce-a fost frumos în viaţa lor de cuplu, el i-a spus: „Nu trebuie să privim înapoi, ci doar înainte cu optimism şi dinamism. Ceea ce a fost ieri, a trecut. Trăieşte-ţi ziua azi! Fii deschisă, optimistă şi avansează!” Iar mama Luciei după ce a aflat povestea tulburătoare de dragoste, trăită în pădurea din Hârtoape, i-a zis fiicei foarte încrezută: „Blestemata de pădure e de vină! S-o ştii de la mine! Străbunica ta povestea cum doi iubiţi s-au drăgostit ca voi acolo în pădure şi dintr-un sărut fata s-a prăbuşit la pământ şi băiatul n-a mai putut-o scoate din leşin. A murit, săraca, pentru că s-a vârât cel rău cu coada. Diavolul v-a ademenit şi pe voi ca apoi să vă despartă. Dar poate, cine ştie, Elisei încă o să te caute”…
Și Elisei a căutat-o. Peste 5 ani s-a stabilit la Paris. Cu iertare a venit în sat. Și-a deschis sufletul în fața părinților și a Luciei, spunându-le că scopul propus în ceea ce ține de medicina performantă a fost atins, dar viața fără ființele dragi e pustie. Lucia și Irina l-au urmat. De trei ani locuiesc în Franța. Se simt binecuvântați. Diavolul din pădurea misterioasă a fost învins.

Nina Neculce

PUBLICITATE