Al nostru IOAN pleacă la stele

0
464
„ Și din iertare în iertare omul se omenește”

Cuvânt înainte

Cred că am tot învățat să nu mă supăr pe nimeni, mai exact, să nu port ură nimănui. Pot să mă cert, pot să fiu în conflict cu cineva – e firesc, dar nu port pică nimănui și orice supărare se spulberă repede. Vendetele, răzbunările, răfuielile cu orice preț îmi trezesc repulsie și mă întristează. A fi îngăduitor nu înseamnă a fi lipsit de principii. Abia în clipa în care ierți devii om. Și din iertare în iertare omul se omenește.”

        (Dintr-un interviu acordat de Ioan Mânăscurtă scriitorului Leo Botnaru, aprilie, 1992)

A fost și rămâne un reper pentru sat

    Mai greu ca niciodată scriu aceste rânduri. Scriu cu durere, nedumerire, disperare. De ce, Doamne, îi iai pe cei mai buni, care încă aveau atâtea lucruri folositoare de făcut?! De ce ni l-ai luat și pe IOAN al nostru? De ce, Doamne? De ce?!!!

  Trist e satul Popeștii de Sus, raionul Drochia.Tristă e școala, căsuța părintească a lui Ioan, potecile, râușorul Căinari –toate locurile pe unde au pășit pașii lui și despre care a scris cu talentu-i înăscut. Îl văd aievea în anii de școală, în clasele superioare. Înalt, zvelt, frumos și enigmatic, frângând inimile multor domnișoare. Îi aud vorbele pline de înțelepciune, rostite cu eleganță și demnitate. Ion a fost un consumator înrăit de literatură, în deosebi, de literatura științifico-fantastică. Avea har și dar de povestitor și multă-multă imaginație. La recreația mare, noi, elevii din clasele mai mici, stăteam strânși ciotcă în jurul lui, ascultându-i „poveștile”.

Cu o misterioasă putere de atracție ne purta prin lumi necunoscute într-un univers miraculos, construit de imaginația lui.      Amintiri, amintiri…  Nu pot să uit ziua de 6 mai, 2016, când la invitaţia şefei bibliotecii săteşti de atunci, Olga Maxim-Cemârtan, bibliotecii i s-a conferit numele IOAN MÂNĂSCURTĂ. A fost o întâlnire de suflet deosebită, cu ouă roșii și cu pască, cu un program artistic strălucit, prezentat de elevii gimnaziului din localitate și de colectivul folcloric „Busuioc” de la Căminul cultural din Popeștii de Jos, cu prezența preotului paroh al bisericii, Grigore Lăcustă, a fostului primar, Iurie Grosu și a câtorva profesori. Ion a declarat atunci pentru „ZN”:  „Eu sunt unul dintre cei, care din întâmplare a ajuns să-i fie scris numele pe o bibliotecă. Ar fi putut să se numească şi altfel… Eu nu sunt cel care scrie. Eu sunt cel care se lasă citit, ca să înţelegeţi cât de al vostru sunt. Ştiu că vă iubesc foarte mult, dar ştiu că niciodată nu v-am iubit mai mult ca în anul acesta…” 

      După întâlnirea de la bibliotecă ne-a invitat la casa părintească, pe unde au trecut atâțea scriitori și jurnaliști și unde, Dumnezeu s-o ierte, doamna Sanda, mama lui Ioan, îi aștepta cu plăcinte cu poalele în brâu. În căsuța renovată de Ion, am vorbit despre valori uitate, despre identitatea locală și specificul satului nostru. S-au depănat amintiri din copilărie, acompaniate cu cântecul privighetorilor şi parfumate cu miresma liliacului înflorit. Purta pe chip o lumină care ne lumina și sufletele noastre. A fost cel mai frumos moment al zilei de 6 mai, 2016  pe care l-am trăit cu dulci fiori. Pentru că pe acele locuri a copilărit şi maică-mea, verişoară cu mama lui Ioan Mânăscurtă…

  Doamne, ce clipe grele pentru sat, pentru toți cei care l-am cunoscut și l-am iubit pe dragul nostru Ioan, însuflețit mereu de optimism, de-o bunătate și cumsecădenie cu care nu mulți contemporani sunt înzestrați!

   Ioane, dragă Ioane!  Pe 27 martie erai așteptat la Soroca la o lansare de carte, care în legătură cu restricțiile impuse de pandemie a fost amânată. Pe 27 martie părintele Sorin Huluță și toți sorocenii care te-au cunoscut se rugau pentru sănătatea ta ca după masă să aflăm vestea tristă… Adio, suflet frumos! Ai fost și rămâi un reper pentru sat în continuare! Mulțumim pentru averea ce ni-o lași-cărțile tale, scrise  inspirat, documentat, cu înțelegere și afecțiune.

Nina Neculce

Harnic, modest, risipitor de frumos

  Jurnalistul, scriitorul, traducătorul, omul de cultură IOAN MÂNĂSCURTĂ s-a născut la 28 aprilie 1953 în satul Popeştii de Sus, Drochia, într-o familie de intelectuali. A învățat la şcoala din satul natal. În 1975 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, Secţia Ziaristică. Îşi începe activitatea profesională în calitate de redactor la ziarul Tinerimea Moldovei, apoi la revista Femeia Moldovei, unde publică o serie de interviuri cu personalităţi ale culturii din Moldova, eseuri despre clasicii literaturii române. Ulterior este redactor-şef la Colegiul de Traduceri al Uniunii Scriitorilor.

În 1992 devine director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Moldova. Susţine rubrici la revistele Moldova, Chipăruş, Patria tânără.Debutează cu volumul de interviuri şi eseuri Noi şi gândurile noastre , urmat de Lecţia de suflet, Bărbaţii universului, Artefact, Mâine când ne vom întâlni pe Pământ, Înnodarea lui ceva cu altceva ş.a. Împreună cu maestrul fotograf Mihai Potârniche a realizat albumul „Republica Moldova. Patrimonial”. Lucrarea are mai multe capitole care aduc spre delectarea cititorului poze ale rezervaţiilor naturale şi ale monumentelor istorice, dar şi icoane, opere de artă plastică şi heraldică. Proza regretatutlui scriitor a fost tradusă în rusă şi ucraineană, iar romanul pentru adolescenţi Artefact – în franceză, cehă, japoneză, bulgară. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România şi a Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor, preşedinte al Asociaţiei Culturale Editoriale Priceps.

Anastasia Muntenu,profesoară:

Te-asteaptă casa de pe vale

Și râul plange în surdină

Te duci la îngeri,drag Ioane,

Oftează greu nucu-n grădină

Cât de legat erai de casă

De rude, de colegi și de vecini

Întotdeauna ne puneai pe masă

Bucate-alese și-un pahar de vin

O Lecție de Suflet tipărită

Atât de tânăr ne-ai adus

S-o ai pe urmă mulțumită

În Casa Mare noi am pus

Iar „Artefactul” cu miracol

Copiii dulce-au lecturat

Te asteptau ades la vatră

Cum o făceai-să stai la sfat

Ai fost si publicist si scriitor

Bărbat fantast din Univers

Cu noi ales povestitor

Sub liliac când stam ades

Te duci devreme dintre noi

Nu am cuvinte de pomina

Si lacrimi grele curg siroi

Ioan, Ioan n-o să mai vină…

Coleg deosebit

     Curajos, îndrăzneț, visător, sprinten și înțelept ca un bătrân –așa mi-a rămas în amintire din anii de școală, așa îl port în suflet pe dragul coleg, Ioan Mânăscurtă! Am fost cu o clasă mai mare decât el, dar ne-am întreținut ca și colegi atât la școală, cât și la facultate. (Eu studiam la Politehnică, el –la Universitate). Avea darul de a fi generos. Din această fire luminoasă și din crezul lui de a se dărui pentru alții au izvorât cărțile sale de adevărat și inspirit mânuitor al condeiului, cărți, ce ne rămân drept mărturie. A fost printre cei dintâi jurnaliști din satul nostru și este unicul scriitor pe care l-a dat satul Popeștii-de-Sus. Mă podidesc lacrimile… Nu pot să scriu mai mult… Mi-i greu să-ți spun Adio!,IOANE. Suntem neputincioși în fața morții. Tot ce putem face, e să-ți păstrăm amintirea frumoasă.

(Zina Lungu –Neculce, Edineț)

Model de viețuire cu rost

     Pe câțiva oameni apropiați i-am avut părinți spirituali. Nenea Ion a fost unul din ei și,cu siguranță, cel mai de urmat model din toți, chiar dacă nu întotdeauna i-am ascultat sfaturile. Astăzi a plecat și el dintre noi. Iar eu așteptam cu nerăbdare vara, să mergem la Popești și să mai dăm cu hârlețul prin grădină. Ce minunate seri am trăit împreună! Pe un scăunel, așternut cu un șervețel, o farfurie cu o bucată de brânză de oaie  și câteva roșii ne serveau drep gustare. În lumina asfințitului și a lunii care se ivea pe cer nu mă săturam să ascult istorioarele năstrușnice prin care a trecut de-a lungul anilor… Ce minune de om  ai fost nene Ion! Dumnezeu să te odihnească în Lumină!

(Marcel Grosul, Chișinău)

Hristos a înviat, frate, Ioan

   Pe „Fratele Ioan” așa cum îl alintam, chiar dacă după vârsta putea să-mi fie tată, l-am cunoscut la Universitatea de vară „Constantin Stere” de la Soroca, cu câțiva ani în urmă. Era un om de o modestie ieșită din comun în schimb de o înaltă ținută intelectuală. Fratele Ioan a scris ultimul vers. Nu se temea de moarte, de multe ori vorbeam despre ea. Îi era frică de moartea sufletului, pe-a trupului nici nu o băga în seamă.

Acum s-a alăturat lui Ion și Doinei Aldea Teodorovici, lui Grigore Vieru, lui Nicolae Dabija și sufletului Neamului nostru Românesc din ceruri.

  A părăsit această lume într-o zi istorică – ziua Unirii Basarabiei cu Patria Mamă.  Hristos a înviat, Frate Ioan!

                                   (Preotul Gabriel Macovei, România)

   A trecut la cele veșnice un scriitor și un prieten drag – Ioan Mânăscurtă. Știrea m-a răvășit, chiar dacă am comunicat mereu, în ultimele săptămâni și cu Ioan, și cu medicii săi, și cu sora Galina. Am crezut mereu că Ioan, fire puternică și luptătoare, va învinge… Sunt peste 45 ani de când l-am cunoscut pe Ioan Mânăscurtă, un scriitor de o aleasă cultură, interesat deopotrivă de literatură și de istorie, astronomie, fizică și, mai ales, de filozofie. Am realizat împreună, în ultimii ani, mai multe proiecte culturale, i-am prefațat cartea de eseuri Citirea a doua, nu ultima, volum intrat în programul Chișinăul citește o carte, aveam preconizate și alte proiecte în anul 2021. Cumplitul virus l-a lovit crunt pe Ioan, atacându-i plămânii și inima…

A plecat dintre noi un mare prozator și un mare eseist. Ultimul autor de SF de mare valoare în literatura română din Basarabia. Stilul său original, grațios, armonioasa stăpânire a limbii române, dublate de o viziune aparte asupra oamenilor, fenomenelor și lucrurilor le conferă cărților sale valoare artistică și estetică incontestabilă, Ioan Mânăscurtă fiind un scriitor reprezentativ pentru literatura română din a doua jumătate a secolului XX și de la începutul acestul mileniu.

  Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze în rândul celor drepți.

       (Valeriu Matei)

 A unit textile într-un tot întreg, Nina Neculce

PUBLICITATE