Așteptarea cu răbdare i-a întors Dragostea Mare

0
77

Eugen s-a căsătorit înainte de a pleca în armată. O luase pe Dina însărcinată cu primul lor copil pe care n-a mai apucat să-l vadă. Murise, mititelul asfixiat într-o noapte geroasă de iarnă în timp ce toţi ai casei dormeau. Salteaua de pe cuptorul încălzit prea tare luase foc, scoţând un fum înecăcios. Până când mama şi bunica s-au trezit şi şi-au dat seama ce se întâmplă, pruncuţul de jumătate de an s-a înădușit cu fum.

I-au dat numele Victoria, pentru că venirea ei pe lume însemna o mare victorie

Era la începutul anului 1960. În acel moment totul s-a întunecat în jurul Dinei. Ce mult şi-a mai iubit sărmana mamă odoraşul! Îi lua trupuşorul neînsufleţit în braţe, îl săruta cu nesaţ şi îl scălda în lacrimi. Îl ţinuse strâns la piept vreme îndelungată, nedorind să-l aşeze în coşciug. După înmormântare mergea biata de ea pe hudiţile satului şi inima îi era atât de grea, încât cu marea ei durere ar fi putut îneca tot satul. Ani şi ani l-a tot plâns şi l-a jelit pe Fănel, ani şi ani n-a mai avut copii. Şi iată tocmai când îi murise orice speranţă, Dumnezeu cu care avuse un război nedeclarat, s-a întors cu faţa la ei. Dina a rămas însărcinată. Când împlinise 41 de ani, iar Eugen – 45 li s-a născut o fetiţă. I-au dat numele Victoria, pentru că venirea ei pe lume însemna o adevărată victorie. Micuţa era sensul vieţii şi speranţa lor. Bucuriile au început să înflorească din nou în casa lor. Fiica era tot ce aveau mai scump. A fost crescută într-o totală bunăstare. Îmbrăcată ca o păpuşă, era mereu lăudată şi alintată de toate rudele. Mângăiată de căldura mamei şi marea dragoste a tatălui, fata s-a făcut mare. Când a atins majoratul, părinţii mergeau spre vârsta a treia. N-au vrut s-o dee la studii la secţia de zi, dorind s-o mai ţină pe lângă ei. Îşi găsise fata şi un loc de muncă. Lucra secretară la şcoală şi învăţa prin corespondenţă la facultatea de limbi străine.

Logodna i-a lăsat cu inimile frânte

La prima sesiune avea să cunoască un tânăr foarte frumos şi bine crescut, cu numele Dan. Victoriei i s-a părut cel mai frumos bărbat din lume. Câteva seri a ieşit cu el la plimbare. Dan i-a spus că o văzuse cu un an în urmă la mănăstire, că s-a îndrăgostit de ea, dar n-a reuşit să-i spună acest lucru şi că de atunci şi-a tot trimis mereu gândurile la ea. Mărinimos şi drăguţ, flăcăul i-a cucerit inima fetei, care la acea vreme dorea numai un singur lucru – s-o ia în căsătorie. Şi iată că peste trei ani mult aşteptata zi a logodnei a sosit. Numai că această zi nu le-a înmulţit fericirea cum îşi imaginau, ci i-a lăsat cu inimile frânte. Cum vă spuneam, părinţii Victoriei înaintau spre vârsta a III-a, iar în ziua logodnei se simţeau deja bătrâni şi n-au vrut nici în ruptul capului să cadă de acord cu viitorii cuscri de a-şi da fiica în alt sat şi în alt raion foarte departe de ei.

Arţăgoşi, şi părinţii lui Dan, care numai atâta fecior aveau, au pus piciorul în prag şi n-au vrut să-şi „mărite” fiul. Logodna s-a stricat şi cei doi s-au despărţit. Vara aceea a trecut cu multe probleme din partea părinţilor, dar şi cu multă îngăduinţă din partea celor doi tineri. Atât Dan, cât şi Victoria s-ar fi rupt în două ca să-i împace pe părinţi şi să-şi salveze dragostea. Dar n-au putut face pace între cele două tabere. S-au mai întâlnit pe ascuns de câteva ori, despărţindu-se de fiecare dată cu lacrimi în ochi, apoi au continuat să menţină legătura prin telefon. În toamnă Dan, ademenit de un verişor a început a frecventa cazinourile. Acolo a cunoscut o doamnă simpatică, care era divorţată. Următoarea vară veni ca o bombă pentru Victoria. Într-un SMS Dan i-a scris: „Să nu te superi că de acum încolo n-o să-ţi mai trimit niciun cuvânt. Mă căsătoresc. Vreau să-i împac pe părinţi…”

„E un chin să trăieşti alături de un om brutal pe care nu-l iubeşti, iubind neîncetat pe altul”

Pentru Victoria veniră zile grele. În clipa ceea n-a putut scoate niciun cuvânt, n-a vărsat o lacrimă, stătea ca împietrită. Dar cu trecerea timpului simţea cum i se sfâşie inima de durere. Şi aşa cum necazurile nu vin niciodată singure, pe neaşteptate a murit tatăl, iar mama s-a îmbolnăvit şi a stat şapte ani la pat, apoi a plecat şi ea la Domnul. Victoria avea 28 de ani şi încă nu se căsătorise. Continua să-l iubească pe Dan. Către sfârşitul verii un prieten de-a lui Dan sosi la ea în sat. I-a făcut declaraţie de dragoste. Mai mult, i-a spus că a dorit să o aibă de nevastă de cum a văzut-o prima dată la braţ cu Dan şi i-a mai mărturisit că el i-a împins iubitul spre o altă femeie, făcându-l să se căsătorească cu ea. Din vorbă în vorbă i-a dat de înţeles că nu va renunţa la ea oricât de mult nu s-ar împotrivi. Până la urmă Victoria a cedat, zicându-şi: „Cred că aşa îmi este soarta. Poate cu vremea îl voi putea iubi pe acest ticălos.” Dar acest ticălos era prea aspru ca să-l poată iubi. Arunca vorbe urâte la tot pasul şi înjura îngrozitor. Viaţa ei alături de el era un adevărat coşmar. În acele zile de suferință Victoria mi s-a destăinuit: „Nu ştiţi ce chin e să trăieşti alături de un om brutal pe care nu-l iubeşti, iubind neîncetat pe altul. Of, mamă, mamă! Cum îl mai iubeam pe Dan! Cum îl mai iubesc şi cum îl voi iubi mereu! Cât voi trăi îl voi iubi! Îl iubesc numai pe el, numai pe el! Atâta timp cât am fost împreună, tot ce făceam, făceam ca să-i fie pe plac lui, iar el făcea orice lucru ca să-mi fie pe plac mie. Obişnuia să-mi spună mereu că sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ. Îi plăcea să ies cu el la plimbare. Era mândru când auzea trecătorii mirându-se: Ce pereche minunată! Într-o toamnă m-am îmbolnăvit şi am stat două săptămâni la spital. Venea în fiecare zi la mine, mi-a procurat toate medicamentele, veghea la patul meu ca un înger de pază. Din gura lui n-am auzit niciodată cuvinte urâte. Doamne, ce zile fericite am mai trăit! Credeam că nu-s pe lume oameni mai fericiţi ca noi şi că această fericire nu se va mai sfârşi niciodată…” Copleşită de durere,Victoria îşi strânse buzele şi se răsturnă în fotoliu cu ochii aţintiţi în pod. O sudoare rece i se prelingea pe obraz. În acel moment i s-a părut că ceva se sfarmă în capul ei. Iar eu am crezut că leaşină. I-am adus repede o cană cu apă şi am lovit-o cu palmele peste faţă. După ce îşi reveni continuă: „Ştiţi de ce am venit la dumneavoastră ca să vă spun povestea vieţii mele? Vreau ca Dan să ştie că sufăr îngrozitor, că mi-i dor de vorba lui blândă şi că mai cred că destinul ne poate uni. Suntem încă tineri. Eu am 30 de ani, iar el 32 de ani. Ştiu şi sunt conştientă, că nu e bine să desparţi două familii, dar s-o faci în numele dragostei cred că nu-i păcat. Cred în forţa uriaşă a iubirii şi cu răbdare îl aştept pe Dan să se întoarcă la mine.”

După 8 ani

Aceste mărturisiri Victoria mi le făcea cu 8 ani în urmă. A crezut și s-a rugat. A răbdat și a sperat și cu răbdare a așteptat. Și așteptarea n-a fost în zadar. Dumnezeu le-a așezat pe toate la locul lor. Peste un an, într-o duminică, soțul ei brutal, după ce o făcuse cu ou și cu oțet, a urcat beat la volan. Conducând cu viteză exagerată a întrat cu mașina într-un stâlp și a murit pe loc. La polul opus simpatica soție a lui Dan s-a întors la primul ei soț cu care avea un copil. Întâmplarea sau binecuvântarea de Sus face ca cei doi să se întâlnească la o festivitate de premiere a pedagogilor. Dan citise ziarul. Când s-au revăzut, amintirile frumoase au înflorit în ochii lor, sentimentele și dorințele s-au redeșteptat. De astă dată părinții lui Dan nu le-au mai stat în cale. Dar nici bărbatul n-a așteptat consimțământul lor, a trecut cu traiul la Victoria. Și de atunci cu încredere în ceea ce simt și cu multă dragoste își împodobesc căminul în care crește un băiețaș drăgălaș. Sunt fericiți.

Nina Neculce

PUBLICITATE