Paris, vals vienez și o adiere de iubire și fericire pentru toată viața

0
56

S-au întâlnit într-un restaurant din inima Parisului. Se împlineau trei ani de când îi murise copilul lăsat acasă în grija soţului şi a bunicilor şi câteva luni de la pronunţarea divorţului. Dimineaţa Rodica întrase într-o biserică ca să aprindă o lumânare de sufletul lui Sănduţ. În faţa icoanelor şi-a răscolit rana adâncă, iar seara îndemnată de prietena cu care lucra la aceiaşi fabrică, a îmbrăcat cea mai frumoasă rochie, şi-a despletit părul lung, lăsându-l să se reverse pe spate şi au mers împreună la restaurant.

S-a căsătorit ca să nu înfunde puşcăria

Acolo lume multă, pestriţă. Orchestra cânta o melodie din repertoriul lui Joe Dassin. Femeile s-au aşezat la o masă într-un colţ al acelei încăperi spaţioase. Serveau din mâncare şi băutură, vorbind despre tot felul de lucruri şi privind la lumea îmbrăcată la patru ace, dar mai cu seamă la femeile elegante cu rochii destul de incitante. „Acum după ce ai divorţat de nesuferitul Viorel, nu-i aşa că simţi nevoia de o inimă care să-ţi fie aproape?” Prietena puse întrebarea, când uşa se deschise şi în sală îşi făcură apariţia câţiva bărbaţi. Rodica nu răspunse la întrebare, ci privi spre bărbaţii, care atrăgeau privirile celor din jur. Apoi se întoarse către prietenă: „Ştii, mă gândeam la Sănduţ. E tot ce am avut mai scump pe lume, dar dacă taică-său nu a ştiut să-l supravegheze şi l-a lăsat sub roţile automobilului… După ce l-am pierdut, nu ştiu dacă mai am nevoie de o inimă care să-mi fie aproape…” Privirea îi deveni şi mai tristă. Şi-o ascunse, lăsând ochii în paharul de vin sorbit pe jumătate. După încă o înghiţitură îşi deschise inima în faţa prietenei, povestind cum s-a căsătorit cu Viorel: „Eram studentă la limbi străine. Plecasem la mare cu gaşca. Într-o seară, după ce toată lumea se culcase, am ieşit să mă plimb singură pe ţărm. Era fascinant. Marea fosforescentă, cerul cu lună şi stele, mă chemau tot mai departe de căsuţele de pe litoral. Ajunsesem în dreptul câtorva arbuşti. Priveam încântată cum luna se oglindea în mare. Pe neprins de veste patru vlăjgani aghesmuiți de băutură s-au năpustit asupra mea. Unul din ei, mi-a astupat gura cu palma, ceilalţi m-au trântit pe plajă şi aşa pe rând m-au avut cu forţa toţi patru. A fost îngrozitor. Mă trec fiorii acum când îți vorbesc. Unul din ei era Viorel, care a luat toată vina asupra lui. Impus de instanţă s-a căsătorit cu mine. Bineînţeles, căsătoria era mai convenabilă decât puşcăria. De ce m-am căsătorit cu o brută? Pentru că am vrut într-un fel să mă răzbun, să-l văd cum o să facă dragoste cu femeia care sub ochii lui a fost folosită de alţi trei bărbaţi. Dar pe el acest lucru mi se pare că nu l-a afectat, dar nici relaţia dintre noi nu s-a mai legat. Chiar dacă îmi spunea că mă iubeşte, nu cred, că era adevărat. Ceea ce mă bucura era faptul că pe Sănduţ îl iubea cu toată căldura părintească…”

Seară cu parfum de vals şi tangou

Rodica îşi spunea povestea pe acordurile unui vals, ce umplea localul. Unul din bărbaţii care întrase ceva mai înainte în sală o urmărea cu privirea. Când Rodica termină de povestit, bărbatul se opri în faţa ei. Avea ochii frumoşi, strălucitori. A invitat-o la dans. După câteva clipe de ezitare, femeia s-a lăsat condusă pe ringul de dans, apoi purtată în iureşul unui tangou. Acordurile senzuale ale melodiei o înfiorau. Braţul lui aşezat gingaş pe talie o copleşeau. Cu un tremur uşor de inimă s-a rotit ca un fulg pe tot parcursul dansului. Bărbatul era înalt, frumos, vorbea o franceză perfectă. Ochii lui senini ascundeau acel ceva greu de ghicit. La următorul dans a invitat-o din nou. Trebuie să vă spun, că Rodica făcuse şcoală de dansuri de bal şi dansa ca o dansatoare de prima clasă. Bărbatul nu scotea nici o vorbă în timpul dansului, dar atunci când sânii ei îl atingeau prin pânza cumașei, avea o tresărire uşoară. În timp ce o conducea la loc, a întrebat-o dacă poate dansa „Vals vienez”. Rodica a dat afirmativ din cap, iar el făcu un semn şi orchestra începu să cânte o melodie rafinată. Ritmul îi purta pe cei doi în lumea pasiunii şi graţiei. Rodica îşi imagina că dansează în scenă la competiţie. În clipa când palma lui alunecă pe coapsă şi gâtul îi fu atins cu buzele, femeia ameţi de fericire… În seara aceea necunoscutul, plin de farmec şi tandreţe, şi-a cerut permisiunea s-o conducă acasă. A acceptat. S-a ridicat de la masă, ajutată de acest frumos bărbat, care îi mângâia abia simţit spatele dezgolit. Rodica nu mai întâlnise niciodată un bărbat atât de perfect în gesturi şi în vorbe, care s-o facă să tremure de emoţii de la prima vedere. Şi el s-a arătat captivat nu numai de felul cum a dansat, dar şi de chipul ei luminos. La ieşire din restaurant i-a spus: „Eşti cea mai frumoasă fiinţă pe care o întâlnesc în viața mea!” Au ales să meargă pe jos două cartiere până la blocul unde locuia împreună cu prietena sa. Abia când au ajuns în fața blocului au făcut cunoştinţă. I-a spus, că-l cheamă Andre, că este inginer de profesie şi că îşi doreşte ca aceasta să nu fie unica seară petrecută împreună. Adia a iubire și a fericire de la această primă întâlnire…

Sentimente şi trăiri nebănuite

Au urmat valuri de sentimente şi trăiri până la noaptea care i-a contopit în intimitate și mister, în ritualul dragostei, izvorât din plăcerea relației sexuale. La început au fost doar amici. Andre, bărbat chipeş şi plăcut la înfăţişare, după cum aţi înţeles, s-a dovedit a fi superior atât din punct de vedere intelectual, cât şi moral. „Are o puritate în trăsături şi blândeţe în glas, cum mai rar întâlnești în acest secol al tehnologiilor informaţionale, plin de zbucium și frământări. E un om liniştit, bun şi întotdeauna prietenos cu cei din jurul său. Dar totuşi forţa lui se ţine pe personalitate şi caracter. Cu tact și eleganță a ajuns la primul sărut după mai multe întâlniri.”- aşa l-a descris Violeta, prietena Rodicăi, care mi-a povestit această istorie.
Iar atunci când i-a aplicat pe buze primul sărut, restul lumii dispăruse pentru Rodica şi deja ştia că are nevoie de o inimă, care să-i fie aproape şi această inimă era a lui Andre. Atunci şi-a amintit de cuvintele mamei, care-i repeta când ajungea în situaţii limită „Tot răul este spre bine.” Se gândea că a muncit din greu în toţi anii de când a plecat de acasă, a trecut printr-o mare de durere, dar Dumnezeu a avut grijă de ea, a răsplătit-o. N-a crezut nici n-a gândit că la câteva luni după pronunţarea divorţului, îşi va întâlni adevărata dragoste. Peste un an de la seara cu vals vienez s-au căsătorit. Au făcut două nunţi – una în Franţa şi alta în Moldova. Peste doi ani după nuntă au trecut cu traiul în oraşul Toulouse, baştina lui Andre. Acolo li s-a născut mai întâi o fetiţă, iar după doi ani şi un băieţel. Doi copii frumoși, care dau o valoare nemaipomenită acestei căsnicii. Și Rodica și Andre, care sunt împreună de 15 ani, împărtășesc gândul înțelept că cel mai important lucru în viaţă este familia. Ei definesc familia ca pe un dar al lui Dumnezeu și fac tot ce le stă în puteri ca familia lor să fie un mic rai. Pentru Rodica, care nu uită de unde a plecat, Franţa a devenit a doua Patrie. Acolo şi-a găsit jumătatea, iubirea la care nici nu a visat, cuibușorul plin de armonie și căldură, dar și un loc de muncă după pofta inimii: a ajuns să predea limba engleză într-o școală privată după ce a urmat cursurile unui master. Nici pentru Andre, Moldova nu este o ţară străină. Senin, fericit, mereu cu zâmbetul pe buze, îi place să vină aici cel puţin o dată pe an – la Paşti sau de Crăciun, sau în luna august, când se coc harbujii pe ogorul părinților Rodicăi și porumbul e bun de fiert sau de copt. În pofida restricțiilor impuse de pandemie, anul trecut s-au bucurat de vacanță în Moldova în luna august.

Nina Neculce

PUBLICITATE