Păstrez în suflet demna dumitale școală…

0
94

,,Făcându-l fericit pe altul, ești fericit tu.”
(Ion Apetroaie, ,,Carte de înțelepciune”)
Vai, și această ținere de minte! Anume ea mă impune să nu scap din vedere niște lucruri, ce au tangență nemijlocită cu viața mea personală de odinioară. Noian de ani s-au perindat din îndepărtatul 1981, când eu, proaspăt absolvent al universității, m-am pomenit rătăcind din loc în loc cu gândul de a-mi câștiga pita. Mi-am bătut picioarele prin orașele Edineț și Briceni, dar fără nici un rezultat: mai marii ziarelor raionale de acolo nu prea doreau să le devin o povară, căutându-mi la orice pas nod în papură. Clar lucru, în asemenea situație ieșirea era una: să plec dezamăgit…
Mare este Dumnezeu…

Și dacă a venit ziua, când în traiul tinerii mele familii abia înjghebate (Viorica îmi era mireasă și nu se depărta de lângă mine, însoțindu-mă în odiseea ce părea să nu mai aibă sorți de izbândă) a răzbătut o rază binecuvântată, de pace, de luminare și de dezlegare, să știi, domnule Boris Todirel, că-i și meritul dumitale în această privință. Când, emoționat, am pășit pentru prima oară pragul redacției ziarului raional ,,Calea Nouă” din Ocnița, redactorul-șef Alexandru Savca mi-a dat de înțeles că nu mă voi considera doar un simplu funcționar de birou. Ziaristica, sublinia el, îi iubește pe cei isteți, ingenioși și operativi.
Vă amintiți oare ce a urmat mai departe? N-a întârziat să mă prezinte d-tale, accentuând că ar fi reușit pentru început să-mi întindeți o mână de ajutor, pentru a avea posibilitatea reală de a făuri propria pistă de decolare în lumea enigmatică și atractivă a cuvântului scris. Zis și făcut. Erudiția, politețea și atitudinea îngăduitoare de atunci mi le-ați împărțit ca nimeni altul din colectiv. La fel mi-au rămas în amintire prin bunătatea și comportamentul nepretențios Veronica, soția dumitale, și Raisa Socolic, ambele traducătoare încercate, cu har de omenie și stimă reciprocă. Pe potriva lor au fost, de asemenea, și tânărul poet Vsevolod Ciornei, un iscusit zămislitor de reportaje și schițe de portret, cumpătatul Vasile Socolic, respectabilul Ion Gherman, secretar de redacție, Vladimir Veliciko, ambițiosul ucrainean de la secția pentru agricultură, care cunoștea și semna articolele în graiul nostru. N-aș putea pune la îndoială nici simplitatea și popularitatea, de care se bucura la oamenii muncii din întregul raion valorosul fotograf Ion Lugovoi.


În acele timpuri m-ați făcut să văd cu ochi treaz, cum ușa sufletului d-tale în calitate de redactor-șef adjunct era deschisă mereu pentru oricine. Aveați o inimă înflăcărată, de la care își trăgea originea căldura iubirii adevărate față de cuvânt. L-ai cultivat, șlefuindu-l cu dăruire, pe ogorul dumitale fără seamăn și ne făceai să trăim delaolaltă bucuria adusă de el în paginile ziarului îndrăgit. Uneori mă povățuiai să nu mă pomenesc nicidecum propteaua gardului, îndemnându-mă ca un jurnalist cu destulă experiență, să fiu cu ochii în patru, când venea momentul de a prescurta sau a adăugi câte ceva la vreun material. Sfatul d-tale de preț îmi stăruie și acum în minte – să nu schimonosești, amice, nicicând faptele ce urmează a ajunge la cititor. Mi-a plăcut mult felul de a nu înțepa cu vorba pe nimeni, în orice clipă ne puteam aștepta să recurgi mucalit la un banc – două, ce erau pe placul tuturor. O intervenție mai acătării nici că se putea!
Domnule B. Todirel, de la dumneata am învățat lăcomia, mai bine zis sentimentul de a fi flămând de informații. Ca șef al secției scrisori eram permanent antrenat în viața cotidiană a raionului, pe care o descopeream tot mai nouă și mai interesantă din răvașele primite cu prisosință, purtând semnăturile a zeci și sute de corespondenți netitulari. Bucuria colaborării cu ei o împărtășeam împreună cu d-ta. Totodată vă admiram talentul, simțul înnăscut de a limpezi orice situație neplăcută iscată ca din senin, punând asemenea unui regizor de teatru punctul pe ,,i”. În anii de lucru la redacție nu te-am văzut defel abătut sau indispus, dimpotrivă prin prezența-ți se făcea creată pe dată o atmosferă de colegialitate și prietenie strânsă în colectiv. Cumsecădenia nu ți-a permis să profiți de slăbiciunile cuiva în ale scrisului, fără a-l dojeni sau a fi luat peste picior.


…Drumurile noastre s-au răzlețit demult, dar senine și zguduitoare amintiri mă învăluie astăzi, când dumneata te afli alături de străvechea cetate a Sorocii și ești un nume sonor realizat plenar la ,,Ziarul Nostru”, oglindă vie a urbei nistrene, ai ajuns la o nouă aniversare. Îți mulțumesc nespus, rămânând recunoscător pentru lecțiile ce mi le-ai dat cândva cu bunăvoință, stimulându-mi ca un îndrumător grijuliu căutările artistice și ieșirile curajoase din labirintul nesfârșit al limbii materne, ce o promovăm cu generozitate.
Sincer să fiu, la acest început de faur trăiesc un atașament aparte, o datorie neplătită față de dumneata, stimabile Boris Todirel, mândria satului Grinăuți-Raia din raionul Ocnița. Mă socot bogat, deoarece în persoana dumitale am descoperit Omul. Iată de ce meriți fără tăgadă următoarea urare:
Sănătatea să ți-o țină
Dumnezeu, să ai succes
În vâltoarea vie-a vieții
Ce-o trăiești cu interes!
La mulți ani, dragă omagiat! Un drum cât mai lung în amicie cu slova scrisă!
Cu adâncă plecăciune, învățăcelul dumitale
Valentin Baraliuc.

PUBLICITATE