Și pe ei Dumnezeu îi uitase!

0
33

Holocaustul romilor.

Conform datelor recensământul din 1930 populația statornică de romi în Basarabia era de 13 518, În județul Soroca locuiau 960 de romi (0.3). În orașe – 66 romi și aceștia erau locuitori ai orașului Soroca, iar rural – 894. Plasa Bădiceni – 277 romi, plasa Climăuți – 153, plasa Cotiujenii-Mari – 318, plasa Florești – 146. Cele mai mari comunități de romi erau la Chetrosu (62), la Moara-Nouă (26), la Țarigrad (25), la Coșărnița (31), la Cotiujenii-Mari (38), la Pohoarne (52), la Ciutulești (24) și la Prajila (20). În orașul Soroca locuiau numai 66 romi.

Casele lor așezate printre stâncile și râpele ce brăzdează și azi pantele abrupte ale orașului, atrăgeau în toate vremurile privirile atât a sorocenilor cât și a vizitatorilor bătrânului oraș de pe Nistru.

„Deasupra acestei așezări potolite, în zilele de vară plutește o maramă de soare care s-agață pe creștetele de copaci, împodobindu-le. E o vrajă, care cuprinde pe călătorul ce coboară în oraș prin ulița „boierească”, adică „țigănească”. În fața caselor frumoase se zăresc puradei sub supravegherea omului mărunt și cu barbă însurită, Arsenie Stoian, primarul țiganilor. Nu e glumă să fii primar peste acești nomazi ai verii. Arsenie Stoian este primar peste țiganii din trei județe. El știe rostul și așezarea fiecăruia și ori de câte ori poliția, judecata sau armata are nevoie de lămuriri, numai el le poate da” – scria în perioada interbelică Dumitru Iov, poet și mare om de cultură din Soroca.

Foarte curând, cel de al II –lea război mondial a întors toată viața pe dos. Răul a pus stăpânire peste întreaga planetă. Nu aveau bieții oameni unde să se ascundă. Erai cel ce avea de suferit sau te făceai complice al răului.

Deportarea romilor  a început în mai 1942. Totul a fost pe neașteptate.

Autoritățile care au fost implicate în deportarea romilor i-a dus în eroare, promițându-le munți și mare. Au mințit pe bieții oameni „că o să le dea cai, vite, că vă dau case, că vă dau avere, ca să nu mai stați în necazul acesta, în sărăcia aceasta în care muriți de foame…” Dr. Jean Ancel, în lucrarea sa despre Transnistria a numit județul Golta, în care au fost aduși romii în toamna anului 1942, „Regatul Morții”. Romii care au supraviețuit l-au botezat „Valea Plângerii”, care a cuprins în sine mai multe sate unde erau așezați în lagăre cei deportați – Domanevka, Bogdanovka, Akmecetka, Novo- Cantacuzeno…

Conform unor studii efectuate de cercetătorul Tatiana Sârbu, în urma unui recensământ din iulie 1941, în Basarabia trăiau 8204 romi. La 25 mai 1942, are loc un nou recensământ. Secret. Din 9 județe existente atunci în

Basarabia, s-au păstrat listele de romi nomazi doar pentru județele Bălți, Chișinău și Soroca, precum și liste de romi sedentari din Basarabia în șase județe. Numărul lor a fost, după cum urmează: 3 sălașe, 104 romi nomazi, și 1704 romi sedentari. Conform recensământului secret din 1942, din Basarabia au fost deportați cel puțin 2123 de romi sedentari și 114 nomazi și 1704 romi sedentari. Ca deducere a recensământului din 1942, din Basarabia au fost deportați la 1942 cel puțin 2123 persoane. Numărul romilor nomazi din Basarabia deportați în raionale Berezovca și Oceacov a fost de 114 persoane. Luând în considerație că lipsesc listele romilor nomazi din Soroca, Orhei și Tighina, numărul total de romi deportați poate fi chiar mai mare, decât conform listelor avute de cercetători la dispoziție.

Romii au fost deportați în așa localități ca raioanele Golta, Oceacov, Berezovca și Balta. În județul Golta romii au fost așezați cu traiul la Tridubi și Sirovo (r-ul Crivoi-Ozero) și Caterinca din același județ, Domaniovka (r-ul Domaniovka), în raionul Oceacov romii au fost plasați în localitatea Neceaevo.

Condițiile de existență au fost mizerabile. De nedescris. Li se dădeau, daca li se dădeau, 400 gr de pâine pentru cei capabili a munci și câte 200 gr. pentru bătrâni și copii. Li se mai dădea uneori puțin cartofi și pește sărat. Mureau de sete, foame, panică și lipsă de oxigen în timpul transportului cu trenul. Apoi mulți au murit de frig și boli.

Din cauza condițiilor inumane, moartea zilnic trecea cu coasa printre ei. Numărul romilor morți în Transnistria nu este cunoscut cu exactitate. La 15 martie 1944, când se pregătea evacuarea cetățenilor români din Transnistria acolo rămăseseră la 14 000 de romi din cei 25 de mii de romi deportați din întreaga Românie.

11 000 de romi au murit în locurile de deportare din Transnistria.

Sonia Palty, evreică deportată în Transnistria, își amintește despre ororile retrăite pe malurile Bugului. „Se zvonea că comandantul german a cerut guvernatorului român din Transnistria să curețe malul Bugului de evrei și țigani. Țiganii fuseseră și ei deportați din România. Erau ținuți în lagăre. De- abia atunci am văzut că pe malul Bugului, alături de pontonul ridicat cu câteva zile înainte, sunt sute, mii de oameni. Țiganii cu corturi, cu copii, cu câini, cu căruțe trase chiar de ei. Caii le fuseseră luați. Așteptau încă din toiul nopții, când îi aduseră acolo. Noi, în gheto nu auziserăm nimic. Coloana noastră porni. Subprefectul A. Pădure înjura și lovea. Polițiștii ucraineni își îndesau buzunarele cu lucruri aruncate de noi. Într-o jumătate de oră am ajuns la mal. Pe fiecare bac erau încărcați câte 60-70 țigani. (…) Țiganii erau transbordați pe malul unde-i aștepta moartea.. Plângeau, strigau, țipau. Și pe ei Dumnezeu îi uitase. Nu-i mai putea ajuta. Trecu un bac. Multe femei cu copii. Una în zdrențe, s-a ridicat în picioare. Ținea în brațe un copil mic. Gol. A urlat ca o fiară. A ridicat copilul spre soare și l-a azvârlit în apele tulbure ale Bugului. Un urlet uriaș. Toate femeile de pe bac s-au ridicat în picioare și și-au aruncat copii în apele Bugului, și îndată s-au aruncat și ele. Unele încercau să se înapoieze înot, pe malul românesc. Pădure și-a scos

revolverul. A tras în plin ucigând unul …, doi …, trei … Dar cine i-a mai numărat” (Originea și istoria țiganilor în descopera. org).

Deportarea romilor nu s-a bucurat de susținerea populație românești. Invocând argumente de natură umanitară și morală, multe personalități de vază și nu numai și-au spus cuvântul în susținerea romilor. Constantin I. C. Brătianu, președintele Partidului Național Țărănesc, marele compozitor George Enescu, conducerea Căilor ferate române, …

Nicolae Bulat,

Muzeul de Istorie și Etnografie Soroca

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.