Irina Rusanovschi: „Aceasta perioadă de pandemie ne-a învățat să apreciem viața”

0
350

Irina Rusanovschi este, întâi de toate, o doamnă cu inimă mare și suflet frumos. Din inițiativa și munca ei, mulți ani la rând, sunt organizate numeroase acte de caritate îndreptate preponderent către nevoile copiilor suferinzi din diferite regiuni ale țării. Este președinta AO Centrul Internațional de Colaborare și Dezvoltare „PHOENIX”, președintă a clubului Rotary Chisinau Centru, Membră a Clubului Internațional al Femeilor, coordonator local al Fundației „Moldova World Children’s Fund”.

– Stimată doamnă, despre faptele bune pe care le faceți se cunoaște și la nordul republicii! Activitatea dumneavoastră se îndreaptă către cei mici și neajutorați. Povestiți, vă rog, despre experiența dumneavoastră din domeniul umanitar și ce putem învăța de la copii?

– Va mulțumesc frumos stimata doamnă Ludmila, pentru aceasta invitație și cuvinte frumoase. Aveți dreptate, în nordul republicii sunt foarte bine cunoscute proiectele mele, deoarece de baștină sunt din satul Ruseni r. Edineț și desigur am făcut multe proiecte pentru satul natal. Iar proiectele mele sunt prin toata țara.

Chiar dacă doar în 2014 am creat Asociația Obștească CICD PHOENIX. Am început activitatea mea în domeniul umanitar din 2001 și anume în calitate de voluntar, am vizitat multe școli internat din țară, pe atunci erau mulți copii lipsiți de grija părintească, unde mi se umplea sufletul de durere și dorința de a le dărui un zâmbet.

Copiii sunt cei care știu să se bucure de puținul care îl au, fericirea o găsesc în lucruri mici, știu să iubească necondiționat, ei pot să iubească orice și sunt fericiți fără motive. Copiii au o curiozitate de admirat, vor totul să cunoască și să știe ce și cum, nu cunosc rutina, sunt naturali în tot cea ce fac și gândesc și sunt mulțumiți și recunoscători. Ar fi bine dacă vom reuși noi, maturii, să păstram aceste calități, dar iată, cu vârsta le pierdem pe majoritatea din ele și atunci este bine uneori să încercăm să intrăm în rolul de copil și să ne aducem aminte de copilărie, iar prin amintiri să ne luam unele resurse de atunci necesare în prezent.

Dacă îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să te implici cu toată energia și sufletul și vei reuși

Faceți mult voluntariat. Ce vă motivează și cum îi inspirați și pe alți oameni?

– Pentru mine voluntariatul deja e ceva în normele cotidiene. Am început cu experiența în domeniul umanitar cu un grup mic de voluntari din Franța, apoi, am devenit membru la Rotaract Chișinău care este un club International din familia Rotary, unde am dedicat 10 ani în calitate de membru, după care în curând se vor împlini alți 10 ani în calitate de membru Rotary. Mă regăsesc în familia Rotary deoarece toți membrii avem același spirit de a ajuta comunitatea în care locuim, ca fiecare să-și acorde aportul personal pentru binele celorlalți, e ceva frumos organizat la nivel mondial și cu o istorie de 115 ani. Iar de aproape 5 ani sunt și membră a Clubului International al Femeilor din Moldova unde, la fel, sunt implicată în diverse proiecte umanitare și fac parte din comitetul de granturi.

Mă motivează deoarece prin voluntariat am posibilitatea să descopăr realitatea care este în țară, de a cunoaște persoane care au aceleași scopuri, mă motivează că mă simt împlinită cu gândul că am făcut o fapta bună sau am contribuit la soluționarea unei probleme.

În privința cum îi inspir, este cel mai simplu, în ziua de azi aproape fiecare activitate o public pe facebook și atunci cu siguranță se găsesc persoane care tot au plăcerea să facă un act nobil, cel mai receptivi îmi sunt chiar vecinii când au hăinuțe care le sunt mici la copiii lor, îmi aduc mie ei, știu că eu le voi transmite la copiii care au nevoie.

Pentru unii poate era ultima dorință

– Care sunt proiecte cele mai importante de care vă bucurați?

– După o experiență în domeniul umanitar, din dorința de a face și mai multe proiecte, am simțit necesitatea de a crea o Asociație Obștească. După care, în 2014 am fondata AO Centrul International de Colaborare și Dezvoltare PHOENIX.

Mă bucur de fiecare proiect, de fiecare realizare, deoarece este ca un vis împlinit. În majoritate toate proiectele sunt pentru copii, acestea pot fi în școli, grădinițe, spitale, case de copiii sau părinți parentali. Îmi este greu acum să zic care ar fi unul mai important, dar totuși cred că o să menționez aici primul proiect cu care am început prima strângere de fonduri pe Global Giving.

După o vizită la Institutul Mamei și Copilului în secția de pulmonologie am văzut geamurile foarte vechi, chiar cu fisuri prin sticlă, doamna doctor îmi spunea că iarna sunt nevoiți să pună plapume pe pervaz și să le încleie ca să nu bată vântul și atunci cu gândul că se va începe iarna și în secția unde se tratează copiii cu boli pulmonare este nevoie stringent de geamuri, am aplicat la GlobalGiving și am început strângerea de fonduri, era foarte greu și credeam la un moment că voi ceda, dar iată într-o zi o persoana a transferat 1000$ și atunci m-am motivat sa merg înainte și am reușit să colectez timp de o lună peste 8,000$. Au fost instalate 27 geamuri noi, plus am reușit din banii colectați să le procur și mobilier, tumbe și dulapuri.

V-am descris acest proiect deoarece a fost un succes datorita persoanelor cu suflet mare din diferite țări, continente. A fost un proiect prin care am învățat dacă îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să te implici cu toată energia și sufletul și vei reuși.

Un proiect de suflet este «Scrisorile către Moș Crăciun », deja de aproape 7 ani avem în tradiție să luăm scrisorile scrise de către copiii din secția onco- pediatrie a Institutului Oncologic, și le îndeplinim dorințele, este foarte important ca acești copiii să creadă în miracole, e greu de spus, dar pentru unii poate era ultima dorință.

De suflet sunt proiectele când reușesc să le dăruiesc un zâmbet copiilor de la casele de copii, centre de plasament și dacă vorbim de nordul Moldovei, eram mereu în vizită la Școala Sanatorială de Ftiziatrie din Tirnova, rl. Dondușeni. De obicei le duc cadouri de Crăciun, de sărbătorile pascale sau fără motive, dacă aveam ceva ajutor umanitar le duc și lor cu drag.

De asemenea un proiect important este și de ajuta tinerii absolvenți care sunt orfani sau din familii numeroase să-și continue studiile, avem acum 9 studenți care primesc un mic ajutor lunar ce le permite să-și asigure traiul pe parcursul anilor de studii. Este foarte important ca toți tinerii să aibă studii și nu neapărat superioare, chiar și o meserie, mai ales când este orfan și trebuie să găsească cum să se întrețină pe viitor.

Să încolțească în noi semința de a face fapte bune

– Cu cine colaborați? De unde atrageți cele mai multe ajutoare? Cine vă susține?

– Majoritatea proiectelor le realizez cu suportul fundației din Carolina de Nord, Moldova World Children’s Fund. De două ori pe an președintele fundației Ray West împreuna cu alți membri veneau în vizită să vadă realizarea proiectelor și stabilirea unui nou beneficiar. Din păcate anul acesta din cauza pandemiei nu a  fost posibil să vină.

Dar am avut proiecte și pe perioada de pandemie, am primit trei camioane de ajutor umanitar din Italia din partea asociației Oper Life Onlus din Verona, au beneficiat de ajutor (mobilier, utilaj medical, instrumente chirurgical…) Institutul Mamei și Copilului. Pe lângă proiectele pe care le am, de asemenea asociația primește ajutor umanitar de peste hotare.

Din Carolina de Nord am primit 4 camioane, cu cărți, consumabile medicale, echipament medical, cărucioare… Doar anul acesta am primit 11.000kg de cărți care au fost distribuite în peste 30 licee și gimnazii din republică, de asemenea au beneficiat și 8 universități. În total 5 camioane, iar în curând vom primi al 6-lea din Italia, din partea asociației Operae Life Onlus, Verona.

Am avut o colaborare frumoasa cu fundația Gam Care Belgium, am primit 4 camioane cu ajutor umanitar, cizme din cauciuc, vopsea, mobilier, saltele, cuverturi și multe altele care au fost distribuite la diferite instituții, dar și la sute de familii vulnerabile.

Colaborez cu două fundații din Olanda, AKSAI – care mă ajută la sponsorizarea proiectelor  printre care și în nordul țării, în satul meu natal am reușit să renovez bucătăria la Gimnaziu. Și fundația Sport for Children de la care am primit un camion de echipament sportiv (saltele, trambuline, mingi, bare paralele) de care au beneficiat la fel școlile din r. Edineț, iar până la sfârșitul lunii decembrie aștept încă un camion, deoarece am o listă de beneficiari care au solicitat din nou ajutor pentru sălile de sport.

Am avut experiență să colaborez și cu Elveția, MALTESER ORDEN SCHWEIZ, care au transmis un camion cu ajutor umanitar la fel pentru Institutul Mamei și Copilului. Un proiect minunat cu un impact de succes a fost „Reteau Locala – Model de Intervenție Intercomunitară” în cadrul proiectului regional «Asistenți Sociali în Colaborare pentru schimbări sociale din țările din vecinătatea estică », finanțat de Uniunea Europeană, Agenția Austriaca pentru Dezvoltare și realizat cu Asociația de Nursing din Republica Moldova și Hilfswerk Austria International. A fost o experiență frumoasă pe parcursul a 10 luni de zile, am creat 10 rețele locale (în comune) de cooperare intersectorială la nivelul raionului Leova.

Majoritatea proiectelor sunt în afara orașului Chișinău, chiar dacă am avut proiecte în capitală au fost pentru Instituții care sunt la nivel Republican, așa precum sunt Spitalele: Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic, unele Universități.

– Cum într-o comunitate oamenii se pot aduna, pot lucra în echipă pentru a soluționa constructiv problemele din localitate? Ce sfaturi oferiți, din experiența și studiile dumneavoastră?

– Atunci când într-o comună apare o problema, să zicem violența în familie, este bine să intervină echipa multidisciplinară, în dependență de caz să se implice cu toții (primar, asistent social, polițist, medic, preot, director scoală, grădiniță…), atunci lucrul va fi mult mai eficace și rezultatele vor fi mult mai bune.

De ce fel de schimbări avem nevoie pentru un trai fericit în comunitatea noastră? De unde începe schimbarea?

– Schimbarea începe de la noi, și voi spune câteva citate spuse de Maica Tereza.

„Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, atunci hrănește unul singur.” „Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!” „Nu putem face lucruri mari pe acest Pământ. Putem face numai lucruri mici, cu multă dragoste”. Și de aici începe totul, de la lucruri mici, azi poti să ajuți un vecin, mâine un prieten, să încolțească în noi semința de a face fapte bune pentru cei care ne înconjoară și tot o data să găsim pacea interioara, să fim mulțumiți de noi înșine.

– Când vă simțiți un om mulțumit?

– Atunci când am în plan un proiect și reușesc să-l realizez cu bine, atunci când reușesc să dăruiesc un zâmbet și desigur în ziua de azi mă simt mulțumită să știu că persoanele apropiate sunt bine, sunt sănătoase. Aceasta perioadă de pandemie ne-a învățat să apreciem viața, să ne mulțumim și să ne bucurăm de orice clipă.

Să acceptăm prezentul așa cum este,  chiar dacă ne este uneori greu

–  Cât este de important să apreciem fiecare zi, fiecare dar ce ne este oferit de natură, oameni, viață?

– Mulți dintre noi sunt obișnuiți să trăiască cu amintirile din trecut, cu fricile, la ce ne așteaptă în viitor, dar noi trăim acum, în clipa asta, acum respirăm, vedem, auzim, simțim și trebuie să ne bucurăm și să acceptăm prezentul așa cum este,  chiar dacă ne este uneori greu. Iubesc natura, este un refugiu pentru mine, mai ales vara la țară, dar și în oraș, dacă vom fi mai atenți la tot ce ne înconjoară și vom admira natura, vom înțelege că totul e trecător precum florile, frunzele, iarba, dar nimic nu se pierde și frunzele căzute în toamnă vor fi îngrășăminte în primăvară… așa și noi vom lăsă în urma noastră faptele bune.

– Ce este speranța și ce putere are?

– Mi-am adus aminte de o glumă – „speranța de multe ori te înșală, dar trăiești toată viața cu ea”. Speranța este o energie de care avem nevoie să ne atingem scopurile, dacă nu ar fi speranța, posibil că majoritatea persoanelor aveau să fie în depresie. Voi da câteva citate „Speranța nu înseamnă faptul că aștepți ca totul să îţi mergă bine, ci faptul că faci ca totul să aibă un scop.” — Vaclav Havel. „Cred că este o greșeală să cauți speranța în altă parte decât în tine.” – Arthur Miller

– Vă mulțumesc mult pentru răspunsuri! Să aveți putere, sănătate și dorință de a munci în continuare cu aceeași pasiune!

Reporteră Ludmila Talmazan

PUBLICITATE