De la trotuare, până la iluminarea stradală, satul Vărvăreuca se dezvoltă

0
120
Olga Zabica,primarul comunei Vărvăreuca,raionul Floreşti

– Anul acesta a înscris mai multe activităţi realizate cu succes de către primărie, consiliul comunal, agenţii economici şi sătenii. S-a reparat staţia de autobuze din sat, fântâna de pe strada Tineretului, tot aici s-a pus pavaj. S-au făcut lucrări de reparaţie la cimitirul vechi. S-a amenajat şi s-a adus în ordine izvorul din lunca Răutului. Tot aici pe terenul de fotbal s-au instalat porţi. Altfel arată intrarea din ambele părţi a satului. Este o lucrare frumoasă, care dă un aspect estetic satului. S-a investit la reparaţia clădirii stadionului. Aceasta a fost conectată la energia electrică. În acest scop au fost cheltuiţi 145 mii lei din bugetul local. S-a investit 39900 lei la iluminarea stradală în regiunea fabricii de unt. S-a reuşit scrierea proiectelor tehnice la cinci străzi, privind gazificarea. Aici am cerut şi susţinerea financiară a Consiliului Raional Floreşti. Am desfăşurat turneul raional de şah şi jocuri de dame. Am instalat două topogane pe terenurile de joacă. Am reuşit în sfârşit paşaportizarea iazurilor săteşti. Tot aici s-a reuşit de a planta 140 de copaci. S-a făcut lucrări de salubrizare a gunoiștilor. S-a reuşit instalarea monumentului de comemorare a victimelor represiunilor politice, care au costat 45 mii lei. Cu alţi 257332 mii lei de la AIPA s-a renovat casa de cultură. Cu alt proiect de 136 mii au venit de la FISM s-au renovat blocurile sanitare la grădiniţa de copii. Participăm la proiectul „Comunitatea mea” graţie căruia cu acei bani vom construi trotuare în sat. Dar deja avem realizări la capitolul reparaţia drumurilor, care au fost reparate în varianta albă cu banii alocaţi din bugetul local, adică 1 mln 181 mii lei.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.