Deținuții din Penitenciarul nr. 6, luptă cu violența

0
87

Deținuții din Penitenciarul nr. 6 – Soroca au participat la o activitate informativă în cadrul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, marcată anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. Campania are drept scop informarea, prevenirea şi combaterea violenței în bază de gen, prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a drepturilor omului, precum și pentru a lua măsuri pentru a opri acest fenomen global, cu un impact negativ asupra vieții și sănătății femeilor.

În acest sens, în mai multe penitenciare din țară au fost desfășurate activități de informare, seminare informativ-educaționale în domeniul egalității de gen și flashmoburi pentru informarea și sensibilizarea angajaților despre fenomenul violenței în bază de gen și evidențierea efectelor grave pe care le are violența.

Suplimentar se vor organiza activități, dedicate eliminării violenței în bază de gen, precum: seminare informative cu deținuții din custodie, expoziții de lucrări cu tematica „Stop violenței în baza de gen”, difuzări de filme documentare și spoturi video, concursuri de eseuri cu tematica combaterii violenței.

Scopul campaniei din acest an este de a susține femeile supraviețuitoare violenței, pe măsură ce din cauza autoizolării și restricțiilor introduse în legătură cu pandemia COVID-19, rapoartele au arătat o creștere alarmantă a cazurilor de violență împotriva femeilor.

PUBLICITATE