Asistenţa medicală de
urgenţă, primară, de ambulatoriu, inclusiv cea stomatologică, medicamentele
compensate, spitalizarea, intervenţiile chirurgicale etc. sunt oferite în mod
gratuit persoanelor asigurate. Vedeţi mai jos câteva servicii medicale pentru
copii pe care trebuie să le cunoască fiecare părinte.
1. Toţi copiii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de medicamente
compensate integral şi dispozitive medicale (glucometre, teste şi lanţete).
2. Servicii stomatologice pentru copiii de până la 18 ani, şi anume: examinarea
cavităţii bucale, recomandări privind igiena cavităţii bucale, periajul şi
detartrajul dentar, aplicarea remediilor profilactice, extracţii dentare, plombarea
dinţilor (cu excepţia protezării şi restaurării dentare)
3. Servicii de anestezie, la necesitate, copiilor de până 4 ani în cazul
prestării unor servicii de înaltă performanţă (RMN, tomografie computerizată
etc.)
4. Intervenţii timpurii la copiii cu vârsta de până la 3 ani (screening de auz
şi văz, servicii logopedice, masaj şi kinetoterapie ş. a.)
5. Intervenţii în tulburări de spectru autist (stabilirea diagnosticului,
servicii logopedice, kinetoterapie) la copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 18
ani
6. Implant cohlear
7. Servicii de reabilitare în cazul unor maladii neurologice, ortopedice,
chirurgicale etc.
8. Operaţii minim invazive pe cord
9. Intervenţii chirurgicale pentru corecţia anatomică a coloanei vertebrale şi
cutiei toracice
10. Îngrijiri medicale paliative
Pentru a beneficia fără plată de servicii în baza asigurării medicale obligatorii, este necesar să contactați medicul de familie care facilitează accesul persoanei asigurate la toate nivelurile de asistenţă medicală în volumul stabilit de Programul unic.
Multe detalii despre aceste şi alte servicii incluse în asigurarea medicală obligatorie, aflați accesând cnam.md sau apelând numărul de telefon 0 800 99999 al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Apelul este gratuit atât de pe telefon mobil, cât şi fix. Serviciul telefonic activează de luni până vineri, între orele 8:00-17:00, fără pauză de masă.