La Sfat cu oameni frumoși cu Nina Neculce

0
690

Matcovschi Severian. Face parte din modelele pe care s-ar consolida o națiune. De numele lui se leagă Școala medie Popeștii de Sus, raionul Drochia, școala mea natală pe care domnul învățător a diriguit-o din 1959 până în 1996.

Aveam să-l cunosc la începutul anului școlar 1967-1968, când am mers de la școala primară din mahalaua Ponoarelor la școala medie, sau școala cea mare, cum îi spuneam noi, situată într-o altă margine de sat.

Om al cărții, om al cetății

    Eram în clasa a V-a, a doua zi de școală. Și noi, 25 de perechi de ochi, curioși și iscoditori, așteptam să între profesorul de istorie în clasă. Nu știam cine este el. Iată-l, deschizând ușa. Înalt, sever, cu catalogul subțioară. Îl cunoscusem deja la careul solemn. Era directorul școlii. „Bună dimineața copii și bun venit la școală!”, ne-a salutat cu o voce expresivă ca a lui Levitan. Și, așezând catalogul pe masă a continuat: „Numele meu este Severian Ivanovici Matcovschi. Din acest an începem studierea unui obiect nou-istoria. Vom studia împeună Istoria Evului Mediu…” Vorbea și povestea incredibil de frumos despre ce prezintă noul nostru obiect și despre ce urmează să studiem pe parcursul anului. O făcea cu o gravitate aparte. Un sfert de oră ne-a vorbit despre regulile de purtare, informându-ne că nu admite abateri de la normele stabilite în școală. „E prea aspru, prea sever, chiar i se potrivește numele Severian”, ne-am dat cu părerea în drum spre casă. Așa a început domnul director a ne obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine, de ascultare –aspect-cheie pentru instituțiile de învățământ, dar și pentru orice alt domeniu de activitare…

Din trăstuța cu amintiri

    Pe când lucram la Radio Moldova am realizat un interviu cu Severian Ivanovici, în care am abordat problemele școlii. Țin minte cât de inspirat îmi vorbea despre educație și cunoaștere, despre calitatea învățămânului. După ce am terminat înregistrarea, am stat la sfat așa ca doi oameni maturi. Mă cuprindea cu o privire plină de dragoste și înțelegere pe care nu o observasem în anii de școală. Deja nu mai eram școlărița care avea frică de domnul director. Îi ascultam vorba așezată cu care mă cucerea altfel decât la orele de istorie. Foarte inspirat mi-a vorbit despre drumul lui din întreaga-i carieră, cu bucurii și dezamăgiri, împletit cu destinul a zeci de generații de copii pe care i-a educat  și i-a pregătit pentru viață.

S-a interesat despre studiile mele la  jurnalism, despre munca ce o făceam în radio. Atunci mi-a spus printre altele că a avut parte de buni profesori care au cultivat în el pasiunea pentru Istorie, Literatură, Artă, i-au trezit curiozitatea intelectuală, l-au ajutat să acumuleze acea brumă de cultură naţională şi de conştiinţă patriotică de neam. Atunci descopeream în el un om deosebit, omul frumos. După ce am plecat din radio și am trecut în presa scrisă, îmi tot ziceam: „Într-o bună zi am să mă întâlnesc cu Severian Ivanovici și am să scriu despre dumnealui, are despre ce povesti.” Dar tot amânând de la o zi la alta, n-am apucat să ajung la acea „bună zi”. Acum un an și jumătate excelentul director și profesor a plecat în Lumina Stelelor.

  Doamne, cum se mai leagă lucrurile pe lumea asta! Cu vreo două săptămâni în urmă l-am văzut în vis. Conștientă că nu mai este printre noi, îl priveam și-mi ziceam: „voi scrie despre dumnealui la rubrica mea „La sfat cu oameni frumoși”, voi povesti ce suflet frumos a fost. M-am trezit cu gândul că de acolo de Sus își dorește să fac acest lucru. Și să vedeți cum rânduiește Dumnezeu lucrurile! Peste câteva zile după acest vis, primesc un caiet de la soția dumnealui, Elena Nichiforovna Guțu, profesoară de română. Un caiet în care doamna Elena scrie despre viața și activitatea celui care a fost neobositul director și profesor, Severian Matcovschi.

     Să citim împreună din acest caiet:

Casa părintească

  „ A văzut pentru prima oară lumina zilei la 12 martie, 1932 în satul Zgura, județul Soroca. A crescut între 6 surori, mângâiat și educat de doi părinți minunați, țărani împroprietăriți, care s-au numit Maria și Ion Matcovschi și care au făcut tot posibilul ca toți copiii lor să învețe carte. Cea mai mare, Alexandra a devenit profesoară de română, Eufrosinia, economistă în București, Violeta, medic în Chișinău, Vera, economistă în Zgurița, Eugenia, lucrător în laboratorul meteorologic din Drochia, Ecaterina profesoară de franceză și Severian, profesor de istorie.

  Copiii au fost deprinși cu munca de mici. Cuibul părintesc i-a încălzit pe toți șapte. Duminicile mergeau la biserică împreună cu părinții. În orele libere citeau. Cititul cărților devenise o adevărată religie în casa acestor gospodari. „Cartea este o comoară fără de preț”, le tot repeta stâlpul casei. Iar mama avea grijă să le fie masa îndestulată. Sâmbăta cocea 7 pâini, făcea oale cu lapte acru. Duminica după amiază, tatăl înhăma caii și-i pregătea de ducă pe cei mai mari, care își făceau studiile la liceele din Soroca. Le dădea la fiecare câte o pâine, un vas cu lapte acru, brânză, cartofi, așa ca să le ajungă pe o săptămână. La sfârșit de săptămână copiii veneau pe jos de la Soroca ca să mai ajute părinților în gospodărie. Fetele călăreau caii, prășeau, secerau, lucrau la prisacă, o ajutau pe mama în gospdărie. Cu trecerea anilor și-au luat zborul toți din casa părintească, dar nu au uitat niciodată de unde au plecat. La sărbători (Paște, Crăciun, Hram)  se adunau grămăjoară la alba lor căsuță, care se mai păstrează și astăzi. Aici se depănau amintiri, se interpretau cântece, se dădeau povețe pentru nepoți. Din această familie mare mai sunt în viață trei fete, având câte 75, 82 și 84 de ani.

Traseul  profesional al lui Severian Matcovschi

  Școala primară a făcut-o la Zgura. Clădirea se mai păstrează și astăzi. Cu recunoștință vorbea întotdeauna despre prima lui învățătoare. Îi plăcea să recite o poezie pe care a învățat-o în acei primi ani de școală și pe care au învățat-o și copiii și nepoții: „Sunt român, român voi fi/ Cât pe lume voi trăi/ România-i Țara mea/ Drag mi-i să trăiesc în ea/ Pentru Țară, pentru neam/ Gata-s să dau tot ce am?/ Dau și sânge, dau ș-avere/ Dau și viața de se cere.”  ( În actul de naștere Severian era scris român, dar mai târziu documentele s-au schimbat după culoarea vremii.)

 După ce a terminat școala primară, a făcut câteva clase gimnaziale la Zgurița, apoi a mers la Soroca la liceu, iar după absolvirea liceului și-a început studiile la Institutul Învățătoresc din Soroca, Facultatea de Istorie. În timpul studiilor a fost înrolat în armată. Și-a făcut serviciul militar la marină timp de 4 ani. Eliberat din armată  a lucrat profeor în satul Zagra, raionul Briceni, apoi în satul Șolcani. Peste un an e trnsferat la școala de 8 ani din Popeștii de Jos, ocupând funcția de director adjunct. Iar din anul 1959 până în 1996 îndeplinește funcțiile de director și profesor de istorie în școala medie Popeștii de Sus. Aici s-a zidit în școală la propriu și la figurat. Când a luat cârma școlii în mâini, elevii învățau în 4 clădiri. Ajutat de președintele kolhozului, Grigore Bublic, noul director începe construcția noii clădiri a școlii. Încep marile bătăi de cap: drumuri nenumărate la Chișinău, proiecte pe la arhitecți, colectarea banilor de la oamenii din sat. Plus la toate, tânărul  director își continua prin corespondnță studiile întrerupte. În 1969 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. Bucuriile veneau una după alta. Cu eforturi comune școala cu două nivele a fost înălțată. Colectivul pedagogic se consolidase. Opt din ei aveau titlul de Eminent al Învățământului Public. Tot mai mulți elevi se întorceau cu locuri premiante de la Olimpiadele școlare. Dar ce mândrie pentru profesori și comunitate era lotul experimental al școlii! Elevii școlii și neobositul profesor Nicolae Oloinic au ajuns cu roadele crescute pe acest lot la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale de la Moscova. Din an în creștea numărul elevilor medaliști. Între conducerea școlii și colectivul de profesori domnea o bună înțelegere. Directorul se manifesta ca un conducător iscusit, persevrent, disciplinat, punctual și destul de modest. În afară de cei 42 de  ani dedicați muncii în școală a mai lucrat un an instructor la Comitetul Raional de partid, mai mulți ani a fost președinte a Societății „Știința”, lector și informator politic în comunitate, consilier local. Într-o frumoasă relație de colaborare a fost cu toți primarii și președinții de kolhoz.

Pasiuni care i-au făcut viața frumoasă

   Un mare consumator de literatură a fost pe tot parcursul vieții. Îndrăgostit încă din copilărie era și de prisacă. Îi plăcea enorm de mult să urmărească viața albinelor din stupi. Îi dăscălea și pe alții, dornici de a cunoaște secretele îngrijirii acestor gâze harnice de la care zicea mereu că avem ce învăța, mai cu seamă, la captolul disciplină și prietenie. Nicicând nu a avut ranchiună, ură, invidie pe cineva.

  Erudit, onest, generos, pătruns de demnitate sub toate aspectele, mare patriot, ambasador al culturii și inteligenței, așa l-am cunoscut până a-i deveni a doua lui soție și așa a fost până în ultima clipă a vieții. A crescut și educat din prima căsătorie trei fii: Ion, Sergiu, Octavian. Și-a iubit copiii mai presus de orice. Și ei, la rândul lor, l-au răsplătit cu  cinste și respect, au fost lângă el, atunci când bolnavul tată avea mai multă nevoie de ei. A iubit și a prețuit viața. A fost un om care și-a folosit poziția socială dobândită pentru a răspândi binele, și mai ales, binele comun. Bolnav fiind, și-a ascuns mereu suferința și neliniștea. Boala a fost necruțătoare, dar n-a pronunțt niciodată „văleu” sau „of”. O fire gingașă și răbdătoare, un bun creștin care a avut grijă de sufletul său, ținând cont de valorile creștine. A iubit Popeștiul și pe popeșteni. Ultima dorință a fost să fie înmormântat mai jos de firul ierbii în cimitirul din Popeștii de Sus, aici unde a trăit și muncit 64 de ani, unde a trecut prin suflet și tristeți, și bucurii. A închis ochii pentru totdeauna în ziua de 28 mai, 2019 , lăsând în sufletele celora care l-au cunoscut un gol imens. A plecat din astă lume cu un singur regret – n-a apucat să vadă Țara reîntregită.”

   Dumnezeu să-l odihnească în pace în Raiul Lui, alături de cei drepți și buni! Să-i păstrăm amintirea frumoasă!

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.