Era o zi de toamnă deosebit de frumoasă, pe 14 noiembrie 1970, când Vera și Grigore Mititiuc și-au jucat nunta în s. Corbu, r. Dondușeni. Vinul se limpezise în butoaie, roadele stau strânse în hambare, iar lumea dornică de veselie abia aștepta să joace la petrecere. Soarele de brumar scălda în razele-i calde rochia albă a tinerei mirese, iar Grigore își prinse buchetul de mire lângă inimă, acolo unde și azi, după 50 de ani, sălășluiește dragostea lui pentru Vera.
„Am trăit într-un gând și-ntr-o dorință, spune ea. Nu m-a obijduit cu nimic.” Domnul Grigore nu se supără când cineva îi zice „moșu”: „Să ajungeți și voi, să vă bucurați de așa clipe în viață! Sănătate, pace-n țară și prosperare!”.
Doamna Vera, născută în s. Plop, de profesie este agrochimic, iar domnul Grigore a lucrat maistru instructor. De mic copil era vrăjit de focul ce ieșea din turnătoria școlii de meserii din satul natal. „De la Soroca până la Prut nu mai vedeai așa o instituție!” povestește dumnealui. A învățat la Soroca, apoi, după trei ani de armată, a revenit în sat și a lucrat 43 de ani la Școala Profesională Corbu, unde a instruit peste 700 de viitori electricieni. După pensionare a început să adune documente din istoria satului.
Din inițiativa dumnealui, pe frontispiciul școlii a fost instalată placa comemorativă în memoria a două verișoare de credință ortodoxă, venite de prin părțile Odesei, Marcova Varvara Vasilievna și Alexandra Timofeevna Mavrocordat, doamne nobile sub a căror oblăduire, la înc. sec. XX, în sat a fost construită biserica în numele Sfintei Parascheva, o școală de patru clase, o moară, un pod de piatră care unește și acum două părți ale satului și altele spre folosul oamenilor. În apropierea conacului au sădit un parc prin care și astăzi sătenii fac plimbări. Cu suportul financiar al lor, în 1905, a fost construită Școala de arte și meserii. Timp de 115 ani ușile acestei școli sunt deschise pentru elevi. În perioada interbelică pregătea tâmplari, rotari, turnători, fierari, împletitori, lăcătuși, în anii ’60 tractoriști, brigadieri, electricieni, iar acum electromontori și electrogazosudori.
Printre povestiri, domnul Grigore mai scoate din geanta sa câte o fotografie cu foștii absolvenți. „Eram copil și-mi era foarte interesant să văd, mai ales când se turna fierul, povestește dl Grigore, născut în 1944. Când vedeam că iese foc pe cahla cuptorului, lăsam toată joacă și alergam să văd magia, cum turnătorii fac roți dințate, gurare, de toate.”
Viața celor două verișoare, care au dat având satului, s-a sfârșit trist. Ambele sunt înmormântare în cripta bisericii. Alexandra a murit în 1944, uitată în sărăcie totală. „Era perioada sovietică, nu avea nici ce mânca. Oamenii îi duceau pe ascuns câte o hrincă de pâine. Oare ce s-ar fi gândit sărmana?, se întreabă dl Grigore. Câte a făcut pentru satul Corbu și cum a ajuns…”. Grigore Mititiuc își dorește să aibă cu cine împărtăși aceste povestiri și, de s-ar găsi sponsori, să publice o cărțulie, spre neuitarea istoriei locale.
Ludmila TALMAZAN
