Drumurile, apa potabilă, grădinița și stadionul în vizorul autorităților din Caşunca

0
18
Foto:mapio.net

Roman Bilenco, s. Caşunca, rl Floreşti

– Una din realizările din acest an este aducerea în ordine a stadionului sătesc. Recunosc, că mai avem aici de lucru, sunt mai multe obiective pe care mi le-am propus spre executare, dar cel puţin nu ne este ruşine că vom fi refuzaţi pentru a desfăşura un meci de fotbal de una din echipele oaspete. Terenul stadionului are un relief aparte, de asta şi s-a deteriorat rău. Acum mai mulţi tineri îşi petrec timpul liber, practicând un sport sau altul. Vreau să menţionez că din start mi-am propus o conlucrare cu toţi consilierii, deoarece avem un scop comun – creşterea bunăstării sătenilor noştri şi a satului. Am căutat noi posibilităţi pentru a rezolva problemele satului accesând fonduri de susţinere financiare. Am scris şi am depus spre finanţare două proiecte. Unul la Fondul Naţional Ecologic, altul către Ambasada Japoniei. Ne dorim să avem apeduct, pentru că şi la noi este problema lipsei apei potabile. Şi mai vrem ca şi copiii noştri să se bucure de o grădiniţă dotată şi echipată cu toate necesare. În acest an s-au reparat drumurile din localitate, graţie acordării suportului financiar de la stat. Sper, să avem mult mai multe realizări în anul ce vine.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code