Și-a încheiat socotelile cu viața după ce și-a omorât rivala

0
540

Mădălina a plecat în Canada prin 1994. Avea 21 de ani. Situaţia tensionată de acasă, plus dorinţa de a-şi câştiga banul singură au făcut-o să plece. După certuri îndelungate, taică-său o părăsise pe mama, ducându-se într-un alt orăşel cu o altă femeie, care închega apele de urâtă ce era. Supărată, că a schimbat-o cu urâta pământului, mama Mădălinei vre-o câteva luni la rând se trezea şi se culca cu cuvintele: „Curva dracului! Cum de a îndrăznit să-mi ia bărbatul? Ce i-o fi dat de băut de i-a luat minţile?! Am s-o omor!” Văzând, că nu-i lucru de şagă, Mădălina a încercat s-o ogoiască: „Las”o mamă să trăiască! Te rog, n-o omorâ, că oricât de iscusit n-ai face-o, până la urmă tot în puşcărie ai să ajungi.” Trezită ca dintr-un coşmar la auzul acestor vorbe, mama i-a dat dreptate fiicei şi i-a promis, că va lăsa lucrurile aşa cum sunt.

În Canada o aștepta verișoara

Cu inima împăcată Mădălina a plecat în Canada. Acolo o aştepta verişoara, care i-a cedat locul de muncă la un butic elegant, ea găsindu-şi o muncă mai plătită. Aici la butic veneau numai clienţi bogaţi. La început relaţia cu ei era uşor rece din cauza necunoaşterii la perfecţie a limbii. Dar cu timpul dialogul a început să funcţioneze şi basarabeanca noastră făcea tot ce se poate ca să atragă cât mai mulţi clienţi. Mulţumit de ea, proprietarul buticului, care era un tânăr trecut de treizeci de ani i-a spus, că îi poate sta la dispoziţie oricând va avea nevoie să plece undeva cu maşina. Mădălina nu abuza de bunătatea lui, dar din când în când îi solicita ajutorul, fie atunci când vroia să meargă la prietena sa, ce locuia într-un alt capăt al oraşului, ori atunci când dorea să facă o excursie prin împrejurimi. Se legase o strânsă prietenie între ei şi nimic mai mult-o prietenie frumoasă, care îi făcea fetei zilele mai uşoare acolo departe de casă, unde trebuie să depui de şapte mii de ori mai multă muncă şi să fii mereu în priză dacă vrei să te menţii la un loc de muncă. În zilele libere mergea cu verişoara prin galeriile de artă, iar câteodată, îşi permiteau să meargă şi la restaurant. Hoteluri şi restaurante câte vrei, iar galerii de artă-peste tot. Mădălina spera să-şi întâlnească dragostea adevărată. Dar anii treceau şi fiorul ce mişcă soare şi stele nu-şi mai găsea loc în inima ei. Împlinise 28 de ani şi era disperată că n-o să-şi mai întâlnească niciodată prinţul.

Cunoştinţa cu Dan

Dar aşa cum bine se cunoaşte, surprizele vin atunci când nici nu te aştepţi. Într-o seară a fost invitată la restaurant de patronul buticului. S-a îmbrăcat într-o rochie verde de mătase, foarte elegantă pe care o cumpărase de la un magazin second-hand. Cele pe care le vindea la butic erau prea scumpe şi nu o lăsa inima să-şi cumpere o rochie care valora cât o maşină. Tocmai la petrecerea din seara aceea l-a cunoscut pe Dan din Bucureşti. Arăta foarte bine. Înalt, blond, cu ochi albaştri, dinţi frumoşi şi sănătoşi. Veseli şi optimişti amândoi, mai întâi s-au mirat, că sunt născuţi în aceiași lună şi același an. Apoi au descoperit, că la amândoi le plac la nebunie sarmalele, berea, romanele de dragoste, revistele de psihanaliză, iar duminică dimineaţa le place să meargă la biserică.
Bucuroasă, Mădălina a luat legătura cu mama şi i-a spus, că în sfârşit, şi-a întâlnit iubirea mult visată. Ore în şir i-a vorbit despre cât de drăguţ şi de firesc este Dan şi despre toate lucrurile comune care îi apropie. Mama i-a zis să nu-şi facă prea multe iluzii, că n-are nimic special, iar când l-a cunoscut pe Skype i-a spus fiicei că este cu adevărat fermecător şi a sfătuit-o cum să-l ţină lângă ea. Zilele se derulau una mai frumoasă decât alta. Mădălina se înţelegea foarte bine cu Dan. Erau foarte fericiţi împreună. Avea fiecare trecutul său, dar niciunul nu iubise pe nimeni până atunci. Se credeau născuţi unul pentru altul şi se vedeau împreună până la adânci bătrâneţi. Dusă pe gânduri, Mădălina povesteşte: „Făcusem şi o înţelegere. Dacă, ferească Dumnezeu, unul din noi încetează să mai iubească, sau întâlneşte pe altcineva, să nu ne minţim, să ne spunem adevărul. La acea vreme părea imposibil aşa ceva.”

Marea fericire n-a durat decât doi ani

Dar într-o zi imposibilul s-a făcut posibil. După o noapte de nesomn, tot aşteptându-l pe Dan, dimineaţa Mădălina a plecat grăbită la butic. Era ziua când se împlineau doi ani de când s-au cunoscut. În suflet-linişte şi pace. Convinsă, că iubitul ei a avut mult de lucru la birou şi de aceea a lipsit noaptea de acasă, ea îşi imagina cum va veni cu flori la butic şi cum îi va face o invitaţie pentru seară undeva. Peste o oră Dan a apărut la butic, dar fără flori. Şi în loc de invitaţie i-a spus: „Vreau să mă ţin de cuvânt. Aşa ne-am înţeles să nu ascundem nimic unul de celălalt, îţi mărturisesc, că ieri am cunoscut o fată de 18 ani, care m-a fermecat. Simt ceva pentru ea mai altfel decât simţeam pentru tine.” Mădălina parcă lovită de trăsnet s-a forţat să zâmbească şi, păstrându-şi calmul i-a replicat: „Eşti foarte sigur de ceea ce simţi? Doar o cunoşti puţin de tot. Ar trebui să te culci cu ea ca să te lămureşti mai bine în sentimente.” „Noaptea trecută deja m-am culcat.”- i-a răspuns foarte firesc Dan. Mădălina nu s-a aşteptat. Şi-a stăpânit lacrimile şi, păstrând un ton liniştit a rostit: „Bine, dacă-i aşa…Asta e, dragul meu. Sper din suflet, că tu şi fata pe care o cunoşti de câteva zeci de ore să fiţi fericiţi.” Cu toate că lumea se prăbuşea în jurul ei, s-a străduit să fie drăguţă cu clienţii, iar când s-a încheiat ziua de lucru s-a dus într-un parc din apropiere, s-a aşezat pe o bancă şi a plâns în hohote. În Mădălina cea minunată şi plină de bunătate s-a trezit o altă Mădălină plină de gelozie şi ură. Exact ca maică-sa în momentul când a părăsit-o taică-său, era gata s-o omoare pe fata care i-a furat iubitul. Acest gând i s-a părut cel mai firesc şi, ca scoasă din minţi, până nu l-a realizat nu s-a lăsat. Dar a făcut-o atât de deştept încât nimeni încă nu a aflat cine şi cum a otrăvit-o pe biata fată. Nu mi-a spus nici mie cum a făcut-o.

„Ce folos, că Dan s-a întors la mine, dacă nu voi mai putea fi fericită
niciodată cu el?”

Zguduit de cele întâmplate, în curând Dan s-a întors la Mădălina. Ea însă nu-l mai putea iubi. De cum a săvârşit crima, în fiecare noapte vedea același vis groaznic. Numai închidea ochii pe câteva clipe şi, în faţă îi apărea bobocul de fată. Venea după dânsa, i se agaţă cu mâniile de gât. Mădălina o îmbrâncea, dar ea se ridica şi stătea gata s-o spintece cu un cuţit mare, ce apărea noapte de noapte ca prin miracol în mâna ei. O chinuia îngrozitor cu acest cuţit. Când era gata să i-l înfigă în inimă, se trezea udă leoarcă, tremurând toată, cuprinsă de o cumplită spaimă. Aprindea lumina şi stătea aşa până la ziuă. A fost atunci pentru câteva săptămâni în Moldova, a trecut pe la câteva mănăstiri şi s-a mărturisit, după care a plecat înapoi în Canada. Era dispusă să meargă mai întâi la părinţii fetei să le spună adevărul şi să-şi ceară iertare, apoi să se predea organelor de drept. Povestea a încheiat-o aşa: „ Cât n-ar părea de straniu, atât cât am clocit planul, nu am avut mustrări de conştiinţă şi nici o umbră de remuşcare. Acum mă întreb la ce bun? Ce folos că Dan s-a întors la mine, dacă eu nu-l mai pot iubi şi de acum încolo nu voi mai putea fi fericită cu el?! Ce folos, că a fost atât de generos în dragoste, dacă odată cu această iubire mi-a luat întreaga viaţă?! Poate dacă era mama lângă mine, mă oprea la timp, aşa cum am oprit-o eu cu ani în urmă. Sper să nu-i provoc prea multă durere atunci când va afla, că sunt la închisoare.”
Aceste mărturisiri, Mădălina mi le-a făcut în 2011 când i-am scris povestea. De atunci s-a întrerupt orice legătură cu ea. Și-a închis contul de pe Facebook, nici pe Skype nu mi-a mai răspuns. Anul trecut, întâlnindu-mă cu mama ei, aveam să aflu că fata ei dragă nu mai este în viață. „ A fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada chiar în fața casei noastre”, mi-a spus și ochii i s-au umplut de lacrimi. Să fi fost oare o întâmplare? Presupun că singură a hotărât să-și încheie socotelile cu viața. Din discuția pe care am avut-o, am înțeles că despre crimă, mama ei nu știe nimic. Și poate e mai bine că nu știe…

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code