Noi griji cu noi speranţe

0
69

După mai bine de jumătate de an de aşteptare a plouat. Deşi suprafaţa culturilor de grupa a doua au fost afectate de secetă, de pe unele suprafeţe totuşi cât de puţin, dar s-a reuşit de a recolta roada.

SRL „Endo-Grup” din raionul Floreşti în acest an a semănat 280 hectare de porumb. S-au procurat seminţe rezistente la secetă de la două companii trei tipuri de hibrizi. S-a planificat de a recolta respectând toate tehnologiile agricole de la 8 tone la 10 tone de porumb de pe un hectar, însă realitatea este cu totul diferită.

„ – Din suprafaţa semănată cu porumb 180 de hectare au fost strânse pentru siloz, alte 100 de hectare au dat până la două tone de seminţe. Pentru fiecare hectar s-a investit cca opt mii jumătate lei. Unica speranţă este subvenţia acordată de stat. Am pregătit toate actele, suntem în aşteptare ca Guvernul să ia o decizie în folosul nostru, altfel nu ştiu cum vom putea să facem faţă pierderilor. Pentru culturile de grupa întâia am primit câte una mie cinci sute lei la hectar. Sperăm să fim ajutaţi. Altfel vom înregistra pierderi de mii de lei, – spune Ion Clima, conducătorul gospodăriei.

Cele câteva zile cu soare grăbesc agricultorii din această gospodărie să strângă cu grijă roada. Trei combine strâng una după alta porumbul. Iar hlujanii sunt fărâmițați şi lăsaţi drept îngrăşământ pe deal. Camioanele unul după altul fac plinul şi depozitează porumbul la făţare. Obosiţi, dar oricum satisfăcuţi de puţinul pe care îl recoltează combinerii se adună grămăjoară pentru o fotografie. Mai glumesc, se schimbă cu câte o vorbă şi fuga la lucru. Ion Clima, dirijează cu o mână lucrul celor din câmp, cu altă mână dă ultimile indicaţii la telefon pentru acea zi plugarilor ce ară pământul peste deal. Grăbit şi neliniştit se oferă să-mi dea câteva detalii privind recoltarea. E toamnă. Şi deja este dispoziţie şi s-a reînnoit speranţa pentru că a plouat.
„- Ştiuletele bun, cântăreşte până la 200 grame. Anul acesta abia ajunge la 30-40 grame. Plus nu tot grăuntele de porumb a reuşit să se dezvolte, – explică Ion Clima, trecând printre rândurile de popşoi.
Mai liniştit acum şi cu gândul la ploaie, şi la o iarnă cu omăt este întreg colectivul gospodăriei agricole „Endo-Grup”. S-a finisat semănarea a 450 hectare cu grâu. Dar s-au început noi griji cu noi speranţe.

Natalia Vrancean



PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.