La Sfat cu oameni frumoși decusuți de Nina Neculce

0
109
La Târgul Meșterilor Populari de la Drochia, 11oct. 2020

S-a născut și  locuiește în satul Crișcăuți, raionul Dondușeni. Glumeață și plină de viață, te cucerște cu seninul chipului și căldura vorbelor din prima clipă. Pasionată de arta țesutului și frumusețea cântecului popular, s-a dovedit a fi o păstrătoare de tradiție care a dus faima satului și raionului pe la numeroase Festivaluri și Târguri ale Meșterilor Populari. Este vorba de meșterița populară RAISA LUNGU, cea care a condus două colective cu titlu model: Formația folclorică „Vatra” și Cercul de meșteșuguri „Cu ițe și suveică” de la Casa de Cultură din Crișcăuți. Am stat la sfat cu ea  la Târgul Meșterilor Populari de la Drochia.

„Am crescut în casa, unde s-a țesut și s-au ales covoare mereu”

Nina Neculce: Doamne, ce duminică frumoasă! Bucuroasă să vă revăd într-o asemenea zi, dragă doamnă Raisa Lungu. V-a fost dor de un Târg al Meșterilor Populari?

R.L.: Mă mai întrebați. Sigur că în acest an ducem dorul Târgurilor. Dacă în primăvara-vara-toamna anului 2019 o duminică n-am stat acasă, anul acesta, iată pentru a doua oară ies la un Târg. Am fost nu demult la Călărași și astăzi sunt aici, la Drochia. Nu-i ca în anii trecuți, bineînțeles. Păstrăm distanța, purtăm mască, dar oricum în ochii oamenilor se citește bucurie.

N.N.: Ce aveți aici, în expoziție?

R.L.: Câteva covoare, brâie pentru bărbați și femei, prosoape și niște suveniruri.

N.N.: Toate țesute  în stative și la războiul de țesut.

R.L.: Da, așa este. Cu țesutul continui să-mi mângâi zilele.

N.N.: Să le spunem cititorilor de unde ați deprins arta țesutului?

R.L.: Din generație în generație neamul nostru a țesut, a ales covoare. Străbunica, bunica, mama au țesut covoare și noi am crescut în casa, unde s-a țesut și s-a ales mereu. De micuță, noi surorile, ne vâram la țesut când încă nu știam cum se ia pe rost, cum se fac schimbăturile. Mai făceam câte o boroboață, mama mai striga, dar ne arăta și așa ne-am învățat. Când ne-am făcut mai mărișoare mama mai țesea și la comandă și ne zicea: „Dacă alegem covorul până la Crăciun, o să vă cumpăr hăinuțe noi.” Iar după ce treceau sărbătorile de iarnă, mai punea unul. Și tot așa ne îndemna: „Dacă o să mă ajutați să-l terminăm până la Paște, o să vă cumpăr și hăinuțe și săndăluțe.” Și noi cum veneam de la școală, repede ne făceam lecțiile și ne așezam la țesut. Am țesut în viața mea multe covoare și lăicere cu multe motive, nu le știu numărul: Lebăda, Cerbii, Macii, Cucoanele, Podnosul sau Platoul cu Flori. Multe motive le-am deprins de la bunica soțului, Varvara Lungu și de la mama-soacră, Marinca Lungu. Eu am deprins repede și țesutul în stative, dar surorile mele doar la războiul de țesut. Eram în clasa a V-a când mama mi-a pus  suveica în mână și mi-a spus: „Draga mamei, eu mă duc cu surorile tale la tutun, dar tu rămâi acasă la țesut. Vara aceasta o să țeși prosoape de nuntă pentru sora cea mai mare.” Și am țesut patru veri la rând  prosoape de nuntă pentru noi toate. Tot vara spălam și lâna de oaie. Și cum se termina lucrul pe deal începeam scărmănatul lânii, torsul, râșchiatul, vopsitul, depănatul în gheme, răsucitul urzelei și apoi venea țesutul covorului, lăicerelor, păretarelor.

N.N.: Atunci aveați în gospodărie lână îndeajuns, pentru că la țară nu era gospodar care să nu țină pe lângă casă câteva oițe. Acum de unde luați materia primă ? Bănuiesc că nu mai țineți oi.

R.L.: Aveți dreptate, acuma oi nu mai ținem. Tot mai puține oi sunt și în sat și tot mai puține gospodine țese covoare. Până nu demult am folosit rezervele pe care le-am avut. Acum cumpăr materia primă de la un magazin specializat din Chișinău.

N.N.: Mai țeseți covoare mari?

R.L.: Mai puțin. Mai mult covoare de dimensiuni mai mici, covorașe suveniruri, brâie, prosoape, catrințe. Primesc și comenzi pe care le îndeplinesc cu drag. Îmi place. Eu nici somn nu am când am de terminat un brâu, sau o catrință. Mă culc la 2.00 și mă scol la 5.00 dimineața.

N.N.: Doamnă Raisa, ne-am întâlnit de mai multe ori, dar este pentru prima dată când vă solicit un interviu mai amplu. Când și unde s-a născut meșterița populară, Raisa Lungu?

R. L.: M-am născut în anul 1957 în satul Crișcăuți,raionul Dondușeni. Părinții au muncit în colhoz și s-au numit Alexandra Gangan și Ion Pădure. Mama a fost cu câțiva ani mai mare decât tata. Nu și-au înregistrat căsătoria, considerând  că acolo unde  este dragoste și înțelegere, nu-i neapărat să ai și ștampila în pașaport. Au adus pe lume patru fete, eu fiind mezina. Au fost niște părinți minunați și ne-au oferit tot ce-i mai bun. Au murit pe rând, dar au trăit amândoi până la 84 de ani, Dumnezeu să-i odihneacă cu drepții! Am avut o copilărie fericită cu toate că munceam mult, mai găseam timp și pentru joacă. Noi eram patru fete venite la doi ani una după alta, mahalaua era plină de copii. Era vesel că erau mulți copii. Atâtea jocuri organizam, improvizam concerte, trîiam într-o lume minunată. La școală la fel a fost frumos. Am fost o elevă de mijloc nu rupeam cărțile. Îmi plăcea să cânt, să dansez, să particip la toate serbările școlare. Iar în ansamblul folcloric de la Casa de Cultură, condus de regretata Nadejda Serediuc, am cântat de mică

N.N.: Vă văd mereu pe la Târgurile Meșterilor Populari împreună cu soțul. Soțul cântă și în ansamblu cu dumneavoastră. Puteți să-mi spuneți cum v-ați cunoscut?

R.L.: E o poveste lungă, dar o să încerc să v-o spun în câteva cuvinte.El e cu 17 ani mai mare. Când m-am făcut domnișoară mergeam la Casa de Cultură sâmbăta, duminica. După filmele indiene se organizau dansuri. Eu învățam în clasa a X-a, când m-a luat la primul dans. Și mie îmi plăcea să dansez, și lui îi plăcea. Era un bade drăguț. În timpul dansului mi-a spus: „Iaca să știi, Raisa că a mea o să fii. Și ce dacă ești cu mult mai mică decât mine, tu mie îmi placi de micuță. Eu demult te urmăresc și te aștept să te faci domnișoară.” Și eu îl cunoșteam de micuță. Mergeam cu mama la cules frunzele de tutun. El lucra șofer în colhoz și când venea să ne încarce țolurile cu tutun, eu alergam repede și mă urcam în cabina mașinii. Îmi plăcea să privesc prin fereastra cabinei, cum merg  câmpurile și copacii cu noi. Badea Andrei, așa ca un bade, mă întreba tot felul de lucruri și eu îi răspundeam așa ca un copil. Oare puteam eu să mă gândesc atunci că acest bade frumușel peste ani o să-mi devină soț?! Și iată  că am ajuns în clasa a X-a și de acolo a început prietenia noastră. Imediat cum am terminat școala m-a cerut în căsătorie. Se întâmpla aceasta înaintea hramului nostru, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, în anul 1974. Eu îi ziceam că încă nu sunt de măritat, că trebuie să-mi continui studiile. Dar el a zis că o să mă crească și o să mă învețe. Și visul meu de a deveni educatoare la grădiniță s-a împlinit. Mi-am făcut studiile la Școala Pedagogică din Lipcani și am lucrat 23 de ani educatoare la grădiniță.

N.N.: Și cum v-a cucerit inima acest bade drăguț cu care mergeți împreună prin viață 46 de ani?

R.L.:Cu vorbe bune, cu blândețe, cu căldură sufletească. Este prima și ultima mea dragoste. Am trăit o viață frumoasă împreună. Ne-am construit casă și alte acareturi. Cu trei ani în urmă feciorul ne-a făcut reparții capitale și ne-a renovat casa. Avem toate comoditățile: podele încălzite, baie, WC, bucătărie spațoasă. Nu zic că viața mea cu soțul a fost o cărare presărată cu flori. Supărări au fost, dar n-am ținum mânie nici eu, nici el. Dacă dimineața ne certam, peste zi ne împăcam. Ne-am crescut în dragoste copiii și, mulțumim Domnului,  avem copii buni, ascultătoti, cuminți, educați și deștepți.

N.N.: Ce fac copiii? Cu ce se ocupă?

R.L.: Fiul a absolvit Facultatea de matematică la Universitatea de Stat. Are o mică afacere în Chișinău. Nora Mariana e directoare la Liceul sportiv din Chișinău. Băiatul se numește Eugen, iar Mariana îl dezmiardă Eugenuș. Se împacă foarte bine, au gospodărie mare. Au o singură fiică, care are 25 de ani și care nu demult a fost cerută în căsătorie. Fiica Georgeta a făcut Dreptul la Suceava. Acolo s-a căsătorit. Pe ginere îl chiamă Mihai. Și el, și părinții lui sunt cuminți, harnici și foarte omenoși. De la fată am o nepoțică în clasa a II-a și o nepoțică și un nepoțel gemeni în grupa pregătitoare. Ei sânt cea mai scumpă bogăție.

N.N.: Ziceți că nora îl dezmiardă  pe fiu Eugenuș, dar dvs, cum  vă adresați soțului: mata, dumneata?

R.L.: I-am zis și-i zic așa cum l-a dezmierdat mama-soacră –Andrușca.

N.N.: În continuare, vă rog, să-mi spuneți cum ați ajuns de la grădiniță la Casa de Cultură?

R.L: Atunci când s-au făcut disponibilizări la grădiniță, eu am rămas fără de lucru și am hotărât cu soțul să plecăm la câștig în Siberia. Dacă părinții și buneii noștri au fost deportați în Siberia, noi de bună voie ne-am dus la câștig. Am muncit acolo 6 ani. Când ne-am întors, cu banii câștigați i-am cumpărat fiului apartament în Chișinău, i-am cumpărat și fetei la Suceava. Atunci domnul primar s-a apropiat de mine și mi-a zis: „Doamnă Raisa, avem nevoie de lucrător la Casa de Cultură și ne-am gândit că dumneavoastră o să faceți față.” Și așa am devenit în 2006 directoarea Casei de Cultură. Am preluat conducerea formației folclorice „Vatra”, înființată de regretata Nadejda Serediuc, am trecut atestarea și am devenut colectiv cu titlul „Model”. Pe urmă am înființat Cercul de Meșteșuguri „Cu ițe și suveică”, unde învățam a țese fete, femei și oricine din sat dorea să deprindă meșteșugul. Și Cercul a primit titlul „Model”. Și apoi am mers și la gimnaziu și am deprins elevii arta țesutului covorului  până în septembrie, curent, când am plecat din funcția de directoare a Casei de Cultură.

N.N.: Vă văd prezentă pe la toate expozițiile și festivalurile. Ați fost prezentă și în emisiunea „Tezaur” de la TV Moldova-1, la edițiile Târgului Național al Covorului „Covorul Dorului” și lista poate fi cotinuată. Cum a avut loc despărțirea de Casa de Cultură?

R.L. Trist, foarte trist. (I se umplu ochii cu lacrimi n.n.)

N.N.: Oricum de draogstea dvs.-țesutul, nu vă lăsați?

R.L.:N-o să mă las atât cât o să-l pot practica. Îmi place să merg pe la Târguri și răspund  cu drag tuturor invitațiilor. Iată chiar miercuri, 14 octombrie  am fost invitată la Chișinău la Târgul Meșterilor Populari, organizat cu ocazia  Hramului Capitalei. După aceasta urmează Târgul Meșterilor Populari, organizat în curtea Muzeului Național de Istorie și Etnografie.

N.N.: Pentru a alunga tristețea din suflet, o să vă rog să vă amintiți  de cele mai frumoase momente din activitate sau din viața dumneavoastră de familie?

R.L.: Mi-amintesc de Festivalul de la Sibiu. A fost atât de frumos! Am  participat și cu expoziție de covoare, și cu expoziție de artă culinară, dar și cu ansamblul folcloric „Vatra”. La arta culinară m-am prezentat cu babă albă și babă neagră, covrigi înflați, câteva feluri de biscuiți. În fața vizitatorilor am preparat balabuștele cu usturoi. În timp ce le dădeam prin usturoi și ceapă prăjită, am fost filmată. Seara la Știri, ginerele și nepoțeii m-au văzut în acel reportaj. A fost foarte plăcut când l-am  auzit pe nepoțel zicând: „ Ce parcă voi nu știți ce face bunica? Țese, cântă și face gogoși gustoși. Am văzut-o și la televizor.”

În viața de familie moment frumos a fost când s-a căsătorit feciorul, apoi când s-a căsătorit fiica, dar cele mai frumoase au fost momentele când au venit pe lume nepoțeii. Ei ne înmulțesc bucuriile și ne cresc bunele speranțe.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code