Ludmila Macarov cuprinde raionul cu un brâu. Portret în timp

0
62

Jumătate din colectivele artistice ale raionului Florești poartă catrințele sau brâiele țesute de Ludmila Macarov din satul Dumitreni. Mâinile ei dibace nu se odihnesc nici vară, nici iarnă. „Lucrez, nu mă las”, sune ea. Brâie, trăistuțe, catrințe, țolișoare, haine naționale de o frumusețe autentică sunt îmbrăcate cu mândrie de cei mici și mari. Ultimele 10 catrințe au fost comandate de Direcția Cultură chiar nu demult, căci și haina populară se mai uzează și trebuie schimbată periodic.

          Ludmila a deprins taina meșteșugului de la mamă, care țesea zi și noapte în fiecare iarnă. Nu a vrut nimeni s-o învețe înadins, a priceput tehnica pe ascuns, căci tare i-a mai plăcut cum se încheagă uzorul din fire. Așa cum a învățat să lege ațele, tot așa de bine s-a priceput și la legătura telefonică. După 8 clase din sat, a plecat la Chișinău la școala tehnică cu multe canale. Drumul vieții a dus-o până la Edineț unde a lucrat 13 ani electromecanic-șef la stația de telefoane. Aici și-a întâlnit dragostea și a adus pe lume cinci copii minunați.

          Într-o bună zi a revenit în satul de baștină. „Decedase tata. Mama rămase singură. Soțul lucra inginer-șef, iubea munca și ne-am întors la țară”. Începea o nouă etapă a vieții cu multe planuri pentru viitor, dar o tragedie năprasnică a ruinat fericirea familiei. Băiatul mai mare era în clasa a 4-a, iar cel mic abia împlinise 9 lunișoare, când au rămas fără tată. După accidentul teribil, din 1997, Ludmila a stat trei luni țintuită la pat. Numai ea știe câte lacrimi i-au brăzdat chipul în acest răstimp. „Nu m-am recăsătorit, povestește dânsa. Trebuia să-mi cresc copiii. Îmi era teamă să nu vină să mi-i obijduiască cineva, pe urmă mă gândeam că ei cresc și să nu obijduiască la rândul lor pe un om, poate, bun.” Viața le domolește pe toate, ca într-un ghem de lână se adună zilele și se rostogolesc până fiecare își găsește rostul.

Un moment de renaștere în viața Ludmilei a fost revenirea la arta populară. Lucrând la căminul cultural, a creat ansamblul folcloric model „Dumitrița”. „Când ne-am atestat în 2003, am întâlnit o piedică foarte mare. Nu aveam costume autentice. Și atunci mi-am pus întrebarea: De ce nu mi-aș țese eu costumele mele? Am luat instrumentele în mână și de atunci nu mă pot opri. Am lăsat căminul cultural și lucrez la bibliotecă, unde facem repetițiile. Am sărbătorit Sânzâienele, apoi am participat la festivalul „Tatiana Gălușcă”  și la alte activități culturale.

În luna octombrie L. Macarov își sărbătorește ziua de naștere. Întrebată ce-și dorește, a zis că „Întâi de toate – sănătate și să-mi văd copiii sănătoși. Să scăpăm de pandemie și să se reîntoarcă oamenii la cele dorite lor. Mă uit la lume și văd frică. Te temi să vorbești, să te apropii de un om. Dacă ar trece această năpastă, îmi pare că am reînvia cu toții. Îmi doresc să cântăm duminicile ca întotdeauna și să ne vindecăm prin cultură.” Cu siguranță așa va fi cum își dorește din toată inima doamna Ludmila, iar mâinile ei harnice și talentate vor țese nenumărate catrințe mulți ani la rând și pentru raioanele învecinate.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code