Zboară o frunză pe umerii cetăţii

0
35

Doamna Valentina locuieşte în Chişinău. Este chişinăuiancă get-beget. Acolo s-a născut, locuit părinţii, bunicii, străbunicii. Într-o căsnicie fericită a născut două fiice; Natalia şi Elena. Toată viaţa a muncit. Este pensionară, dar nu şi-a pierdut interesul pentru viaţă activă, energică şi cu mare folos pentru suflet.

  • Pandemia, într-un fel, ne-a întors pe noi, oamenii, cu faţa spre inimă, spre suflet. Ne-a îndemnat să facem un popas în astă viaţă – să ascultăm susurul de izvor, să urmărim zborul unei frunze. M-am gândit că, totuşi, asta este o condiţie a vieţii – să găsim timp ca să savurăm din plin frumuseţile din jur. Eu am avut un vis – să vizitez oraşul Soroca. Este unul cu tradiţii şi cărări de suflet. Astăzi, duminică, patru august, visul meu s-a împlinit. Am venit împreună cu fiicele mele, Natalia, Elena, dar şi nepoţii Anastasia şi Nichita, elevi în clasa a patra.
    Fiica, Elena, a adăugat:
  • Eu am mai fost aici. Am vizitat, împreună cu feciorul meu Nichita, şi cetatea, şi monumentul „Lumânarea Recunoştinţei”. Mă bucur că astăzi am lăsat lucrul la o parte şi am venit împreună cu cei dragi sufletului meu. Sunt fericită că sunt fericite mama şi sora mea. Ele asimilează tot ce văd la maximum: împreună cu ele şi eu simt o exaltare sufletească, mai ales când ne aflam la înălţime – o sută de metri de asupra Nistrului la intrarea în oraş, pe colnicul de la „ Lumânarea Recunoştinţei”, sau pe umerii Cetăţii medievale. Soroca este un oraş curat, frumos. Îmi pare că are tangenţe cu oraşele Braşov sau Galaţi.
    Anastasia:
  • Vreau să adaug că numaidecât voi povesti colegilor mei de clasă unde am fost în această duminică. Ziua este însorită, emoţiile multe-multe, cadourile procurate aici, în acest oraş, la fel. Ele îmi vor aminti despre această călătorie.
    Şi Nichita era bucuros.
    Elena SPINEI
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code