Zboară o frunză pe umerii cetăţii

0
47

Doamna Valentina locuieşte în Chişinău. Este chişinăuiancă get-beget. Acolo s-a născut, locuit părinţii, bunicii, străbunicii. Într-o căsnicie fericită a născut două fiice; Natalia şi Elena. Toată viaţa a muncit. Este pensionară, dar nu şi-a pierdut interesul pentru viaţă activă, energică şi cu mare folos pentru suflet.

  • Pandemia, într-un fel, ne-a întors pe noi, oamenii, cu faţa spre inimă, spre suflet. Ne-a îndemnat să facem un popas în astă viaţă – să ascultăm susurul de izvor, să urmărim zborul unei frunze. M-am gândit că, totuşi, asta este o condiţie a vieţii – să găsim timp ca să savurăm din plin frumuseţile din jur. Eu am avut un vis – să vizitez oraşul Soroca. Este unul cu tradiţii şi cărări de suflet. Astăzi, duminică, patru august, visul meu s-a împlinit. Am venit împreună cu fiicele mele, Natalia, Elena, dar şi nepoţii Anastasia şi Nichita, elevi în clasa a patra.
    Fiica, Elena, a adăugat:
  • Eu am mai fost aici. Am vizitat, împreună cu feciorul meu Nichita, şi cetatea, şi monumentul „Lumânarea Recunoştinţei”. Mă bucur că astăzi am lăsat lucrul la o parte şi am venit împreună cu cei dragi sufletului meu. Sunt fericită că sunt fericite mama şi sora mea. Ele asimilează tot ce văd la maximum: împreună cu ele şi eu simt o exaltare sufletească, mai ales când ne aflam la înălţime – o sută de metri de asupra Nistrului la intrarea în oraş, pe colnicul de la „ Lumânarea Recunoştinţei”, sau pe umerii Cetăţii medievale. Soroca este un oraş curat, frumos. Îmi pare că are tangenţe cu oraşele Braşov sau Galaţi.
    Anastasia:
  • Vreau să adaug că numaidecât voi povesti colegilor mei de clasă unde am fost în această duminică. Ziua este însorită, emoţiile multe-multe, cadourile procurate aici, în acest oraş, la fel. Ele îmi vor aminti despre această călătorie.
    Şi Nichita era bucuros.
    Elena SPINEI
PUBLICITATE