Ce a vizitat ministrul Sergiu Railean, la Florești?

0
930

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în raionul Florești. Agenda ministrului a inclus o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale privind activitatea mediului de afaceri, dificultățile cu care se confruntă antreprenorii, instrumentele de suport acordate de stat, procesul de creare a Platformei Industriale Multifuncționale (PIM) în Florești, precum și întâlniri cu agenții economici din raion.

În cadrul ședinței cu reprezentanții Consiliului raional Florești, ministrul s-a interesat despre derularea proiectelor de reabilitare a drumurilor locale din resursele Programului Drumuri 2020, crearea și dezvoltarea PIM în Florești.

Potrivit reprezentanților Consiliului raional, pe 8 octombrie curent a fost creat grupul de lucru în vederea constituirii PIM Florești. Până la moment, pentru crearea Platformei Industriale Multifuncționale a fost identificat un teren în extravilanul orașului Florești, cu suprafața de aproximativ 61 ha, care este situat în apropiere de toate comunicațiile și are conexiune cu drumul regional R13.

În context, Sergiu Railean a afirmat că platformele de suport în afaceri, infrastructura industrială regională sunt acele instrumente, cu ajutorul cărora APL-urile vor putea dezvolta economiile locale, atrage investiții, lansa noi afaceri și locuri de muncă.

„Avem nevoie de PIM-uri în termeni apropiați, pentru a pune la dispoziția investitorilor locali și străini infrastructura de care au nevoie. De aceea, vreau să vă rog să ne consolidăm eforturile, iar dacă aveți dificultăți în acest proces, apelați la suportul meu personal și al echipei ministerului”, a spus Sergiu Railean.

În ceea ce privește reparația periodică și întreținerea drumurilor publice naționale, locale, comunale şi a străzilor, ministrul a menționat că pentru raionul Florești din bugetul de stat prin Programul Drumuri 2020 și din Fondul Rutier sunt preconizate mijloacele financiare pentru intervenții la 61,76 km de drumuri.

De asemenea, în cadrul vizitei de astăzi, ministrul Sergiu Railean a vizitat împreună cu directorul general al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii  (ODIMM), Iulia Costin, compania „New Farm” din satul Ciutulești, raionul Florești, care este una dintre cele mai mari ferme de struți din țara noastră. Potrivit administratorului, întreprinderea a fost fondată în anul 2017, cu suportul Programului „PARE 1+1”, implementat de ODIMM. Producătorul crește struți pentru carne și ouă, pe care planifică să le comercializeze pe piața internă și externă.

La moment, ferma dispune de circa 100 păsări mature și pui. Agentul economic și-a propus ca în următorii ani numărul struților să ajungă la 300.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code