La Sfat cu oameni frumoși decusuți de Nina Neculce

0
768

De la un timp încoace îmi număr zilele fericite după întâlnirile cu oameni frumoși. O zi fericită am trăit în acest miez de septembrie în casa gospodarilor Ion și Alina Pascarenco din satul Coșernița, raionul Florești. Domnul Ion venise să sfințească inaugurarea Muzeului de istorie și etnografie din localitate cu un vin auriu ca fața soarelui, din acelea din care beai și beai și tot mai vreai. Mi-a spus că are o podgorie de toată frumusețea, iar eu m-am aprins și am zis: „Vreau s-o văd!” Așa am ajuns în ziua hramului satului la casa acestor vrednici gospodari, care știu să dea strălucire lucrurilor din jur. Gospodarul casei, care peste 40  de ani a stat în fruntea școlii din Coșernița, iar în perioda 2003-2007  a fost primarul satului, m-a purtat prin toată gospodăria. I-am admirat podgoria exemplară, plantată pe o costișă din dosul casei, loc binecuvântat pentru această cultură. Strugurii de mai multe soiuri, cu bobițele pline de must străluceau frumos la soare, iar gospodarul îmi vorbea despre fiecare soi în parte, despre munca depusă, despre secretele preparării unui vin domnesc. Puțin mai departe se auzea murmurul unui izvor. Am mers și acolo ca să văd cum țâșnește de sub coastă apa limpede și rece cu care este alimentată gospodăria. Mai în vale, pe cele două maluri săpate de apele izvorului își înalță coroanele o livadă de nuci, iar alături o livadă de pruni și meri . Câtă liniște, câtă lumină s-a revărsat în sufletul meu la vederea acestor adevărate minuni! În casă, doamna Alina ne  aștepta cu masa plină de bunătăți. Ne-am așezat la masă și am stat la sfat până ce soarele cobora spre asfințit…

„ Relația noastră de dragoste a fost frumoasă, sinceră, pură…”

Nina Neculce: Sunteți amândoi născuți la Coșernița?

Ion Pascarenco: Da. Și eu și Alina suntem de aici din sat. Eu m-am născut la 9 august 1947, iar Alina pe 18 august, 1948. Sunt mezinul, al patrulea dintre copii. Eu am avut doi frați, Dumnezeu să-i ierte! Panteleimon a terminat Facultatea de Pedologie, a muncit și în Soroca, dar mai mulți ani a lucrat inginer la Ministerul Agriculturii, iar celălalt frate, Gheorghe a lucrat șofer în colhoz. Sora Alisa a făcut filologie, dar nu a muncit nici o zi în școală, s-a reprofilat, dedicându-se contabilității. Locuiește la Florești. Părinții s-au numit Antonina și Gheorghe (Ivanovici) Pascarenco. Tata a lucrat în școală profesor de biologie și chimie, iar mama colhoznică. Mama a muncit o viață la tutun și a ieșit la pensie cu 28 de ruble.Tata a fost unul la părinți, a absolvit Liceul „A.D. Xenopol” din București. Cu studiile liceale a predat 12 ani franceza la școala din Cunicea, vreo doi ani a predat acest obiect și la școala din sat, iar după absolvirea prin corespondență a Institutului Pedagogic din Tiraspol a predat chimia și biologia până când a decedat. Avea doar 67 de ani, Dumnezeu să-l odihnească!. Mama, cum a putut așa ne-a ajutat, Când trei, când 10 ruble mi le dădea pe lună când îmi făceam studiile.

N.N.: Ați fost un elev bun la școală?

I.P.: N-aș zice. Am învățat în sat până în clasa a opta. Pe urmă clasele a IX-a – XI-a la școala medeie moldovenească nr.1 din Florești, acuma Liceul „ Mihai Eminescu”. Eram un elev de mijloc. Am fost starostele clasei. Ca organizator eram bun, dar la carte nu prea. Îmi plăceau  anumite obiecte. Aveam un dirijinte de clasă, Anatolie Ivanovici Leșan. Îmi plăcea de profesor și-mi plăcea și obiectul lui, matematica. Era un om  foarte bun. Dar avea omul o meteahnă. Se ducea și cumpăra câte vreo 6 pateuri la recreația mare și le tixea în buzunar și buzunarele lui erau tot timpul unse. Eu îl stimam. Tot ce-mi spunea să fac, făceam.

Alina Pascarenco: Era un pofesor foarte interesant. Dacă era întrebat la recreație despre ceva neclar, unde se afla: ori în clasă, ori în ospătărie, se așeza,  dădea jos totul cu cotul de pe masă și explica, rezolva.

N.N.: Să înțeleg, domnul Ion că ați avut vână de lider încă din anii de școală. Dar dacă vă plăcea matematica, de ce ați ales Facultatea de Chimie și Biologie?

I.P.:  După ce am terminat 11 clase, tata mi-a dat liber două săptămâni – să fac ce vreau, să mă duc la Casa de Cultură, să bat câmpii, să… Și după două săptămâni tatăl meu, într-o dimineață la masă m-a întrebat: „ Măi băiete, ce ai de gând să faci?” Și eu îi spun că m-am gândit să fiu șofer ca fratele meu. În acele două săptămâni cât tata mi-a dat voie să umblu din capul meu, n-am îmblat aiurea, mă duceam cu fratele la cărat silozul cu mașina. Era timpul recoltării silozului pentru vite, în colhoz era o fermă de 1100 de capete. Eu duceam silozul cu mașina la fermă, iar Gheorghe rămânea cu băieții acolo pe deal. Ori jucau cărți, ori beau câte un pahar de vin. El m-a învățat și a conduce mașina și a fuma. Și când m-a întrebat tata ce am de gând să fac, am zis că mă duc la Cuhurești să învăț de șofer. Atunci tata s-a uitat serios la mine și a zis: „Tu șofer o să fii, dar tu, peste două săptămâni du-te și susține examenele de admitere la facultate la Tiraspol! Caută manualele de bioogie și chimie și eu  după amiază vin și ne pregătim.” M-a pregătit la biologie, la chimie, la fizică și m-a trimis la Tiraspol. Și în felul acesta eu am devenit student la Institutul Pedagogic din Tiraspol.Tata a jucat rolul esențial în devenirea mea mea ca profesor. De fapt, la noi în familie nimeni nu vota. Cuvântul lui tata era lege pentru noi toți și pentru mama. Și m-am  dus la Tiraspol. Acolo după anul I am plecat la țelină. După anul II am devenit comisar al detașamentului studențesc de la facultatea noastră și facultatea de matematică. Eu răspundem de cei 44-46 de studenți. Și-n anul III, și-n anul IV tot am fost comisar. În anul IV am luat-o și pe Alina cu mine ca să lucreze la bucătărie și să fim mai aproape unul de altul. Ea era cu trei ani în urma mea.

Alina P.: De ce cu trei ani, dacă diferența între noi e de un an? În anul cela când am absolvit școala medie, au absolvit două clase de-a XI-a și trei clase de-a X-a. Eu am susținut examenele de admitere la Institutul de Medicină. Concursul a fost foarte mare. Nu l-am trecut și cei de la cârmuire m-au primit în colhoz la grădinița de copii. M-au numit șefă. Eu îmi doream să lucrez la grădință. După ce am terminat clasa a VIII-a am depus actele  la Școala Pedagogică din Soroca. Peste câteva zile mă întâlnesc cu Gheorghe Ivanovici, tatăl soțului, care mă întreabă: „Tu ce faci?” Eu îi spun, iar el zice: „Fată hăi, nu faci bine. Iată tu trebuie să te duci să termini școala medie și după aceea du-te unde vrei.” Am urmat sfatul viitorului meu socru și m-am dus și mi-am luat documentele și le-am dus la Florești. Am terminat școala, am avut profesori buni. La chimie și biologie am avut-o pe Ciobanu Galina Ivanovna, Dumnezeu să-i dee multă sănătate! Ne întreținem până în prezent.

N.N.: Povestea de dragoste când a început?

I.P.: Noi ne cunoșteam de mici. Peste râpă locuiau părinții ei. Dar nu m-a încercat nici un sentiment atât cât am învățat la școala din sat. Ne băteam cu bulgări de omăt, ne hârjoneam așa ca între copii. Primii fiori  au încolțit la Florești, la școala moldovenească. Când eu eram în anul I și ea era în clasa a XI-a sentimntele noastre au început să îmbobocească.

Alina P.: Atât cât am fost în școală nu mi-am exteriorizat sentimentele. Între noi era ceva delicat. Îmi plăcea de Ionică. Era tot timpul îmbrăcat frumos. Cu pantalonii la dungă, cămașa curată, călcată, pantofii lustruiți. Știa să glumească, dar când îmi spunea: „Am fost acasă și i-am ajutat mamei, că sărmana are așa mult de lucru! Am făcut curățenie, am spălat, am așezat rufele la loc…”, mă încerca un sentiment de duioșie și admirație. Îmi ziceam, uite că-i și frumos, și bun la inimă, și gospodar și știe să vorbească așezat. Eu veneam dintr-o familie cu 6 copii și eram cea mai mare. El, ori de câte ori mă conducea acasă, frații și surorile mai mici îi ieșeau în cale: „ A venit badea Ionică!” Iar el de fiecare dată avea pentru ei bomboane, ciocolată, sau biscuiți… După doi ani de muncă la grădiniță am întrat și eu la aceiași facultate. Și de acum relația dintre noi prindea contur. Era o relație frumoasă, sinceră, pură, nu ne grăbeam să ne satisfacem dorințele erotice, cum o fac tinerii din zilele noastre. Trăiam o dragoste platonică. N-am forțat lucrurile. Chiar și atunci când m-a luat cu el la țelină, mai mult de un sărut și o îmbrățișare nu ne-am permis. Abia după înregistrarea căsătoriei, soț și soție cu acte în regulă, am mers la patul conjugal. Ne-am căsătorit când Ionică lucra deja, fusese repartizat în satul Olișcani, raionul Rezina, iar eu eram în anul IV. Am înregistrat căsătoria la 31 ianuarie, 1971,dar am făcut nunta la 9 mai.

  După absolvirea facultății am mers și eu la școala din Olișcani. Acolo am muncit trei ani, acolo ni s-a născut al doilea copil. Cu cei doi fii, Andrei și Ghenadie am revenit la școala din sat. Era anul 1975.

N.N.: Și până în ce an ați muncit în școala natală?

I.P.: Până în 2018. Am îndeplinit funcția de director 43 de ani. În 2003-2007 am fost primarul satului.  Vechimea mea în muncă depășește 50 de ani, iar Alina a muncit pentru țară 47 de ani…

N.N.: Ce a însemnat pentru  dumneavoastră munca în școală?

Alina P.: Consacrare, resposabilitate, o perfecționare continuă. M-am străduit să fiu mereu la înălțime. Mi-o impunea și statutul de soție a directorului, dar o făceam și din dragoste pentru această profesie. Copiii veneau la școală cu plăcere. M-am străduit tot timpul să mențin o legătură sinceră și apropiată cu ei. Am căutat întotdeauna modalitatea prin care să le explic în așa fel ca ei să înțeleagă materia. Cu alte cuvinte, i-am ajutat să învețe și să se dezvolte, așa cum m-au ajutat alții  pe mine. Și mă bucur că astăzi niciun fost elev, sau vreun părinte nu poate să-mi reproșeze că am stat  pe scaun, sau nu le-a plăcut lecția, că am strigat sau am ridicat vocea.Cele mai multe locuri premiante le luau elevii mei și cei ai profesorului de muzică. Foștii mei discipoli  au ajuns nu numai la olimpiadele raionale, dar și la cele unionale. Îmi pare bine că am învățat multe generații de copii. Primii mei foști elevi au acum 55 de ani. Mă bucur că întâlnindu-ne își amintesc cu drag de lecțiile ce le predam. Dar ce poate fi mai frumos decât să-i auzi pe foștii elevi, spunându-ţi că ceea ce au învăţat de la tine le-a fost util? Mă bucur că mulți din elevii mei m-au urmat în alegerea profesiei. Iar fostul meu elev, domnul Levițchi a ajuns doctor în științe chimice.

N.N.: Pe dumneavoastră, domnule profesor o să vă întreb:Unde v-ați simțit mai bine- în fotoliul de primar, sau în cel de director  al școlii?

I.P.:  În școală. Acolo a fost locul meu. Din câte am avut în viață am înțeles că locul ce mi se potrivea era la școală. Odată la adunarea generală a colhoznicilor, care se organiza în colaborare cu Biroul Comitetului Raional de partid, m-au propus la funcția de președinte de  colhoz. În acel timp Drapelul Republicii era în școală. L-am menținut 14 ani. Și atunci la acea adunare, secretarul II de partid, tov. Barbăscumpă s-a adresat către cei adunați: „Oameni buni! Ivan Gheorghevici cunoaște tehnologia culturilor de câmp, cunoaște zootehnia și Comitetul Raional de Partid propune ca el să vă fie președinte.” În acel moment eu m-am ridicat și  am zis:„ Da mie îmi dați voie să vorbesc?” Mi-au permis și eu  am întrebat sala: „Dragi consăteni! Vă place cum v-am învățat copiii până acuma?” Toată sala în cor a răspuns: „Ne place!” Apoi i-am întrebat dacă doresc tot așa să-i învăț și în continuare și să obținem locuri de frunte și ei într-n glas  au răspuns;„Daaa!” Cei de la raion n-au avut încotro. M-au lăsat să-mi exercit funcția de director mai departe. Am fost mereu recunoscuți ca cea mai bună școală din raion. Când am devenit primar am vrut să fac aceleași lucruri pe care le-am făcut la școală și pentru sat, dar satul nu s-a supus. Una era să lucrezi cu părinții copiilor în școală și alta cu aceiași părinți – în funcția de primar…

N.N.:Dar care e secretul performanțelor înregistrate  ani la rând în școală?

I.P.: Nu-i niciun secret. Nu trebuie mult-dragoste față de munca pe care o faci și tragere de inimă.

N.N.: Ați fost bun manager la școală, sunteți un excelent  gospodar și acasă. M-ați surprins plăcut cu tot ce-am văzut, inclusiv și cu vinul foarte bun. Cum îl preparați?

I.P.: Eu demult căutam un sfătuitor bun care să-mi dezvăluie secretele. Dar la noi la sat nu l-am găsit. Când am ieșit la pensie, mi-au făcut recalculare pe câteva luni, câteva concedii care nu le folosisem și mi-au dat niște bani. Și eu am zis: „Alină, eu de aici îmi iau zece mii pentru un sfătuitor bun.” Și m-am dus și mi-am cumpărat un Laptop. Acesta este sfătuitorul meu. Aici găsesc tot ce-mi trebuie. De aici m-am învățat să fac vinul care v-a plăcut. Mai dăunăzi am pus harbuji la murat. Am scris, am apăsat și el mi-o dat vreo 10 rețete de harbuji murați la butoi. Am  ales-o pe cea mai potrivită, după părerea mea. Cu murătuile tot eu mă ocup, iar sfătuitorul mă ajută să le prepar cum nu se poate mai bine. Și nu-mi este rușine să le pun pe masă la toate sărbătorile de familie, sau atunci când îmi pășește un creștin pragul.

N.N.:Cum, bunăoară, astăzi mă serviți cu acești castraveți murați pe care îi înghiți cu limbă cu tot. Deci calculatorul vă este prieten?

I.P.: Vrem nu vrem trebuie să ne racordăm la vremurile noi. Viața merge înainte. Copiii noștri sunt mai deștepți ca noi. Dar nepoții și mai dezghețați. Să vedeți  cum nepoțelul de șase ani mă învață cum să vorbesc corect limba română, cum să mă folosesc de telefonul performant!

N.N.: Bravo nepoțel! Și fiindcă ați adus vorba despre copii, ce vă fac copiii, pe unde muncesc?

Alina P.: Avem trei copii. Fiul Andrei, născut în 1972, cel mai tânăr an din viața noastră de familie, a absolvit Facultatea de Chimie a Universității de Stat din Moldova. Putea să lucreze profesor, dar n-a lucrat. A avut o ofertă mai avantajoasă. A lucrat în Securitatea de Stat, a fost șef de secție SIS și la 45 de ani a ieșit la pensie cu gradul de colonel. Acum lucrează într-o firmă privată. Celălalt fiu, Ghenadie este medic-chirurg la Târgu-Mureș. Cum vă spuneam, încercasem și eu să fac studii la Medicină și dacă n-am reușit, iată că fiul a împlinit un vis al meu.  Fiica Adelina a terminat Facultatea de Limbi Străine la USM, a predat 7 ani la Universitate, după aceea a lucrat șefă a Direcției Relații Internaționale a Sindicatului Ministerului Educației și Cercetării. S-a căsătorit cu un băiat din părțile noastre, au muncit doi ani în Germania, acum sunt stabiliți la Iași. În prezent e casnică, își crește  copiii. Suntem  mulțumiți de realizările copiilor, toți au familii frumoase și ne-au bucurat cu 6 nepoți, care ne îndulcesc zilele și ne înmulțesc bucuriile.

N.N.: Din bucuriile mai recente aduse de copii, care vă vine în minte acum?

Alina P.: Cea adusă de fiul Genadie. Nu demult a operat foarte reușit o doamnă gravidă, care aștepta fetiță. Femeia se minuna de mâinile lui dibace și-i mulțumea din cer până la pământ pentru reușita intervenției. Sărutându-i mâinile i-a zis: „Mulțumesc, doctore!O să-i dau fetiței mele numele dumneavoastră.” „Păi, e nume de băiat. Numiți-o mai bine, Alina. E numele mamei mele.” Ce alt balsam pentru suflet te-ar face mai fericit?…

N.N.: Relațiile în familie pe tot  parcursul vieții cum au fost?

Alina P.: Ca la toată lumea. Cu urcușuri și coborâșuri. Când eram tineri am trăit cu tot sufletul bucuria venirii copiilor pe lume, dar financiar ne era foarte greu. Construiam casă, de la neajunsuri ne mai certam…

I.P.: Ce spui, Alină! Când nu aveam bani era mai bine. Eram tineri, dealul era mai mic, literele ziarului erau mai mășcate, oglinzile mai calitative. După perioada de creștere a copiilor, apoi aranjarea lor la diferite instituții superioare de învățământ, a venit o altă perioadă-aranjarea la lucru, căsătoria lor. Cu liniște și pace s-au împlinit și acestea. Acum copiii au de toate, s-au împrăștiat prin lume, iar noi am rămas în doi așa ca la început. Ca să nu lungesc vorba, cu dragoste și tragere de inimă am mers și mergem și-n viața de familie. Dacă ajungem cu sănătate, pe 31 ianuarie, 2021 vom marca 50 de ani de viață în comun.

N.N.: Mulți înainte! Eu cred că am fost binecuvântată să ajung astăzi în casa dumneavoastră. Mă bucur de tot ce-am văzut și auzit. Aveți vre-un regret ceva, vreo dorință neîmplinită?

Alina P.: Nu-mi pare rău de nimic din tot ce am trăit până acum. A fost bine și e bine, mulțumim Domnului! Cred că dacă aș lua-o de la început aș parcurge acelaș drum, pentru că acesta mi-a fost destinul croit de Sus. Nu poți să mergi împotriva destinului.

I.P.: Sunt mulțumit de tot ce am realizat. Dar regret astăzi un singur lucru- că nu s-au realizat idealurile noastre de la începutul anilor ”90. Am fost în Piața Marii Adunări Naționale și am votat independența, am fost persoana de încredere a domnului  Lucinschi, atunci când a devenit Președinte. Trei luni am fost eliberat din funcția de director și am mânat mașina prin 18 sate, lucrând de dimineață până noaptea și convingând oamenii să-l voteze. Am avut încredere în el, îl cunoșteam de când eram student. Am așteptat de la Petru Ghirilovici cu mult mai mult. Așteptările noastre nu s-au îndeplinit. Ițele celor cu afaceri mari s-au încurcat cu ițele la cei mai mici. Lui Lucinschi i-a lipsit o echpă onestă, cum i-a lipsit și lui Mircea Snegur, de altfel…

La alegerile trecute mi s-a propus să candidez din nou la funcția de primar, sau dacă nu vreau primar, măcar consilier. Dar eu le-am spus: „Eu  în joaca asta de primar și consilier am fost Acum vreau să fiu acasă  gospodar și să ascult de poruncile Alinei. Acum ea comandă: „Azi, Ioane, du-te și stropește via, mâine vezi dacă nu trebuie  stropită și livada și tot așa…”

N.N.: Și aveți cu ce vă lăuda, slavă Domnului!

I.P.: Îs mulțumit de tot ce ne-a dat Dumnezeu și în acest an.

 Să fim sănătoși și încetișor să mergem înainte, să nu amărâm copiii.

N.N.: Așa să vă ajute Dumnezeu!

P.S.Așteptam de la domnul Ion Pascarenco să-mi spună că deține insignele „Eminent al Înățământului Public din RM”și „Eminent al Învățământului Public din URSS”, că a fost recunoscut „Manager de gradul I”. Nu a făcut-o. Cu modestie, soții Pascarenco mi-au vorbit despre toate. M-am întors acasă, purtând în inimă chipurile lor luminoase, gospodăria îngrijită, care râdea în lumina clară a soarelui de septembrie…

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code