Vitalie Bacalîm: „Am pornit încet, ca să ajungem departe”

0
647

Vitalie Bacalîm de baştină e din satul Baxani, Soroca. S-a născut în familia lui Ion şi Aurica în aprilie 1966. A absolvit şcoala medie din sat şi Institutul agricol din Chişinău. A revenit la Baxani şi şi-a început activitatea în calitate de agronom pentru protecţia plantelor, avansând în posturile de agronom-şef şi preşedinte al întreprinderii agricole din localitate. După reforma agrară, a fondat gospodăria ţărănească „Vitalie Bacalîm”.
Soţia Angela de specialitate e profesoară de matematică şi informatică. Fiicele Daniela şi Victoria au absolvit Universitatea de medicină şi farmacie şi activează în instituţii de profil din Chişinău.
Nu a fost şi nu este membru a nici unui partid politic.
Decoraţii guvernamentale până în prezent nu are.

  • După reforma agrară, cooperativa „Baxani” s-a dispersat şi au apărut 6 lideri de gospodării separate. D-stră, ca fost preşedinte, cu ce v-aţi ales?
  • Fiecare deţinător de cotă, ce valorează la 1,8 hectare, şi-a ales după plac cu cine să fie. Mie mi s-au alăturat circa 300 de proprietari de pământ cu 570 de hectare, ce constituia aproape jumătate din precedenta cooperativă agricolă. Apoi mi-am luat un repaus de doi ani, după care câţiva mecanizatori, ce reprezentau colectivul, au venit la noi acasă cu propunerea de a reveni. Atunci, în 2000, am şi înregistrat gospodăria ţărănească „Vitalie Bacalîm” cu circa 600 de hectare. Mai apoi, consolidând terenurile agricole gestionate de 4 lideri am ajuns la 825 de hectare de pământ arabil.
  • De atunci, mergeţi constant binişor. Nu se înregistrează mari oscilităţi în creşterea roadei. Aveţi noroc de bonitatea solului, de ploi, de altceva?
  • La noi e ca şi la toată lumea. Solul are o bonitate medie de 72 de unităţi, iar unele terenuri doar 40. Cu ploile nici noi n-am fost răsfăţaţi.
  • Totuşi, roada e mai ridicată decât în multe gospodării din regiune. Ce avem la cântar?
  • Grâu de pe 200 de hectare am recoltat în medie câte 4,6 tone, orzul de toamnă ne-a dat câte 4,8 tone la hectar, rapiţa – câte 1,7 tone, mazărea – 2,7, floarea-soarelui de pe 235 hectare – câte 2,2 tone de seminţe. Acum strângem porumbul şi suntem satisfăcuţi de rezultat.
  • Atunci, ce ar sta la baza acestor rezultate?
  • În primul rând, mă bazez pe colectiv şi specialiştii noştri, care execută toate operaţiunile tehnologice la timp şi calitativ. Apoi am procurat tehnică mai performantă. Ne străduim ca pământul să-l pregătim bine, din toamnă, îl nivelăm, ca apoi să nu-l mai răscolim în primăvară, pentru a păstra rezerva de umiditate în sol. Şi, desigur, respectăm asolamentul, extindem suprafeţele ocupate cu mazăre şi soie, ce sunt buni premărgături pentru alte culturi agricole. Spre exemplu grâul semănat după mazăre pe o suprafaţă de 90 de hectare ne-a dat câte 6 tone de boabe. La soie, chiar dacă nu avem venit, câştigăm în anul următor de la roada avansată a altor culturi. Strict la noi e interzis să semănăm floarea soarelui pe acelaşi teren al doilea an consecutiv. Această cultură vine repetat cel puţin peste 4-5 ani.
  • Dacă obţineţi roade bune, se crede că şi venitul întreprinderii e la nivel?
  • Anual noi producem marfă în valoare de circa 10-12 milioane de lei. Rentabilitatea gospodăriei variază la nivel de 18-20 procente. În ultimii ani am avut posibilitatea să procurăm tehnică nouă de peste 10 milioane de lei.
  • Ce au de câştigat oamenii, în aşa caz?
  • După cum se ştie, în agricultură, perioada de lucru mai intensă nu depăşeşte jumătate de an. Fondul de salarizare pentru 36 de angajaţi constituie 1 milion 200 de mii de lei. Mecanizatorii fruntaşi ridică până la 80 de mii pe sezon.
    Nu rămânem datori nici celor 420 de deţinători de cote. Conform contractului fiecare primeşte câte 500 kilograme de grâu, 120 – de seminţe de floarea soarelui, 20 kilograme de zahăr, o parte din ei, cei ce nu pot participa la culesul fructelor – câte 50 kilograme de mere. La cota valorică repartizăm câte 10 ari semănaţi cu porumb, de unde obţin câte 500-600 kilograme de grăunţe, anul acesta, desigur, mai puţin.
  • Să revenim la colectivul de agricultori. Pe cine aţi putea să-i evidenţiaţi?
  • În primul rând pe mecanizatorul Ion Rotari. El e venit la noi din regiunea transnistreană, e harnic – foc şi execută orice lucrare tehno-tehnologică. Merită laude tractoriştii Eugen Gaugaş şi Cornel Porcescu, brigadierul mecanizatorilor Serghei Mişinschii, lăcătuşul Victor Cecan, sudorul Ion Gheorghe Vrancean. Multă speranţă avem în tânărul tractorist Mircea Rîşchitor. El recent s-a căsătorit şi a adus-o ca soţie pe o fată din Şeptelici. Credem că şi pentru ea vom găsi în sat vreo ocupaţie. În ansamblu, tot colectivul e bun, nu e pizmaş, oamenii se ajută unii pe alţii, fapt ce mult mă bucură.
  • Cu aşa colectiv puteţi merge înainte şi aveţi şanse la succes.
  • Desigur, noi am pornit cam greu, cam încet, ca depăşind obstacolele să ajungem mai departe. Facem paşi reali. Avem o plantaţie tânără de merari pe o suprafaţă de 20 hectare, care e în rod. De aceea ne planificăm să construim şi un frigider pentru păstrarea fructelor cu o capacitate de 600 sau chiar 1000 de tone, creând pentru săteni măcar vreo 15 locuri de muncă. Proiectăm şi construirea unui depozit. Vrem să avem o fântână arteziană, ce ar satisface nu doar necesităţile gospodăriei ci şi a sătenilor.
  • D-le Bacalîm, D-stră cu mândrie aţi vorbit despre mecanizatori, dar personal aţi încercat să urcaţi în tractor?
  • Chiar şi am practicat lucrări agricole – la cultivarea solului, la făţare, cu combina îmi place să strâng grânele.

-Şi din toate procesele tehnologice, care vă este cel mai mult pe plac?

  • Secerişul, recoltarea grâului. Când te doboară mirosul ţarinei, al pâinii coapte, cu marea de spice galbene în faţă, iar din urmă pe mirişte te petrec cocostârcii.
  • Aveţi şi careva preferinţe de alt gen?
  • Când sunt mai liber de grijile câmpului iubesc să răsfoiesc cărţi despre istoria ţării noastre. Vreau să cunosc mai profund istoria Moldovei, a Basarabiei, să nu cad „pradă” declaraţiilor diferitor politicieni.
  • Iar în sat ce vă place mai mult?
  • Oamenii harnici, cu grijile şi bucuriile lor. Eu, după posibilităţi, îi ajut cu tehnică la aratul grădinilor cu transport, la curăţatul ogrăzilor. Pentru cei de vârstă înaintată şi neputincioşi repartizez pachete alimentare – ulei, făină, zahăr. Mi-aş dori şi o conlucrare mai bună cu administraţia locală pentru prosperarea Baxanilor. Eu nu mi-am părăsit satul şi n-o să plec de aici niciodată.
    Boris TODIREL
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code