Iurie Colesnic – Omul timpului şi al naţiunii

0
24

Motto: „Iurie Colesnic este un spirit investigator fugos – expeditiv de cursă lungă, gustând plăcerea de a face grăbit opera de pionierat şi operând preponderent cu fişe bibliografice amănunțite, sociografice”
Mihai Cimpoi
Ştim cu toţii că anul 2020 în Republica Moldova a fost declarant Anul Lecturii. În cadrul Programului Naţional Lectura Central, ediţia a 3-a a fost promovată Campania 10 scriitori /10 întâlniri / 10 localităţi.
Scriitorul Iurie Colesnic la 12 august a împlinit o frumoasă vârstă – 65 de ani de la naştere.
BPO „Ion Creangă” Floreşti, la dorinţa cititorilor a organizat întâlnirea on-line cu scriitorul, publicistul Iurie Colesnic. Domnia sa a acceptat provocarea şi la 16 septembrie a avut loc o teleconferinţă. Moderatorii evenimentului au fost dna Elena Belschi, director BPO „Ion Creangă” Floreşti şi din partea Bibliotecii Naţionale poetul Iulian Filip. Folcloristul şi poetul Iulian Filip a menţionat: „BPO ,,Ion Creangă” este una dintre primele biblioteci din teritoriu care a optat pentru o teleconferinţă de nivel naţional”.
Un mesaj de salut a transmis dna Ina Litra, şef DCTTS Floreşti.
Utilizatorii au savurat plăcerea de a-l vedea şi a-l auzi în direct pe scriitorul Iurie Colesnic, care a răspuns multitudinilor de întrebări referitor la creaţia literară, biografia sa, ocupaţiile preferate, planuri de viitor ş.a.
Pe lângă multiplele preocupări pe care le are scriitorul Iurie Colesnic (inginer de profesie), nucleul de bază îl constituie cercetările de arhivă privitoare la trecutul Basarabiei, la personalităţi, la istoria oraşului Chișinău, despre care noi, trăitorii acestui meleag, nu am ştiut aproape nimic. La sfârșitul evenimentului, scriitorul i-a îndemnat pe toţi să citească. Iar noi îi îndemnăm să îi citească opera, pentru că este pătrunsă de drag, de neam.
Liuba Pohilă, BPO ,,Ion Creangă”, or Floreşti.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code