Descoperă comorile culturale ale r. Ocnița – „ Poarta de Nord” a Republicii Moldova

0
367

Ocnița – un tărâm strămoșesc încă nevalorificat pe deplin. În ultima perioadă, când suntem îndemnați să stăm mai mult pe acasă, în mediul online, am putut descoperi lucruri uimitoare din patrimoniul cultural ocnițean, adus în lumină de Secția Cultură a CR Ocnița, condusă de doamna Angela Crucichevici.

          „Trebuia să apară pandemia, ca să ne dea un imbold pentru a scoate din anonimat şi a valorifica valorile ascunse sau mai bine zis valorile aranjate în odaia de păstrare,  spune dna Angela Crucichevici. Unul dintre obiectivele principale este de a elabora ghidul turistic a raionului”.  Prima biruinţă a  Secţiei Cultură a fost câștigul proiectului „Promovarea raionului Ocniţa ca destinaţie turistică”, depus la GAL „33 Vaduri”,  în cadrul apelului de propuneri „Prosper Acasă”, în colaborare cu Consiliul raional. După care am iniţiat „Cartografierea obiectelor culturale, turistice şi istorice” din localităţile raionului, în urma căruia ne dorim să edităm şi broşura.

Pe parcursul cartografierii, au apărut mai multe idei de proiecte culturale, în care să valorificăm frumuseţea covorului moldovenesc, ospitalitatea gospodarilor, promovarea meșterilor populari etc. Astfel s-a născut ideea proiectului „La casa cu oameni buni, Dumnezeu face minuni”, avînd ca scop valorificarea și promovarea a caselor tradiționale.

În luna octombrie preconizăm organizarea şi desfăşurarea Festivalului marinatelor și murăturilor „Ca la mama acasă”.  Avem oameni deosebiți, avem valori fără de preţ, am ajuns astăzi să numărăm 17 ansambluri folclorice în raion, dintre care 8 nou formate.

Datorită acestei mișcări de valorificare pe care am iniţiat-o în această vară, am început să descoperim frumusețea șezătorilor, a cântecului și obiceiului popular.  

Raionul Ocnița include 3 orașe și 18 comune ce cuprind 30 de sate care au fost parcurse în totalitate în acest proiect. Cartografierea a început în com. Bîrlădeni, cu localitățile: Rujnița și Paladia.

S-a ajuns la Naslavcea –  cel mai de nord punct al Moldovei, am mers în ospeţie la  Constantin Stamati şi urmaşii lui – com.Ocniţa, în Dîngeni – sat mare, frumos cu oameni gospodari şi dornici de a crea lucruri frumoase.

La Hădărăuţi, nimereşti într-o lume a bunătăţii şi a bunei cuviinţe, a cântecului şi a obiectelor meşteşugărite minuţios.

A urmat Mihalaşeni – o localitate cufundată în verdeaţă, satul Călărăşeuca – localitate străjuită de stânci şi bătrânul Nistru, satul Unguri situat la frontieră cu Republica Ucraina, a fost valorificată zestrea satelor Sauca – de unde ne vin personalităţile, poetul Petru Zadnipru şi cântăreţul Teodor Negară, Clocuşna –baştina lui Emil Loteanu, Gr. Raia – baştina trompetistului Gavriil Gronic,  Corestăuţi, Paustova, Birnova, Gîrbova, Lencăuți, Mereșeuca, Vălcineț, Codreni, or. Frunze, Otaci și a altor localități, toate fiind bogate în valori extraordinare, dar cercetarea continuă și în prezent.”

Programul „Cartografierea obiectelor culturale, turistice şi istorice”, organizat la inițiativa Secției Cultură Ocnița s-a conturat și în orașul Ocnița – „Promovarea meșteșugurilor locale de pe vremuri, scoaterea din anonimat a meșterilor populari, descoperirea potențialelor trasee turistice, la sigur, va avea un impact pentru culturalizarea comunității ocnițene”, scrie Biblioteca orășenească „Emil Loteanu”.

Tot în raionul Ocnița, în perioada 18-20 august, a fost dar start primei ediţii a Festivalului raional al cântecului folcloric „De dragoste, de dor, de cătănie”, desfăşurat on-line,  sub egida preşedintelui raionului Ocniţa, iniţiat de Ansamblul folcloric „Teiuş”, organizat de Secţia Cultură a CR Ocniţa, în colaborare cu APL com. Lipnic. Toate aceste evenimente au menirea de a proteja și promova patrimoniul material şi spiritual, în contextul dezvoltării turismului cultural în raionul Ocniţa.

          Secţia Cultură Ocnița mulţumeşte tuturor celor implicaţi în valorificarea patrimoniului local, specialiştilor Caselor/Căminelor de Cultură, Bibliotecilor Publice, IÎAE şi desigur APL, dorindu-le sănătate, baftă, creativitate.

Sursa foto: https://www.facebook.com/cutura.ocnita

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code