„Hai, cuscră, să ne unim, fericiți și noi să fim”

0
283

Violeta nu a avut noroc de tată. S-a înecat sărmanul când ea încă nu văzuse lumina zilei. În durerea ei nerostită, mama de numai 23 de ani i-a jurat atunci pe mormânt, că-i va păstra amintirea frumoasă şi nu se va mai recăsători niciodată, se va ruga lui Dumnzeu să-i dea putere ca să împlinească tot ce au vrut şi gândit împreună pentru copilul lor.


„Doamne odihneşte pe răposatul meu soţ şi ocroteşte-mi copilul”

Dar nenorocirile stau una lângă alta ca umbra şi lumina. Când micuţa încă nu împlinise trei luni, a decedat bunelul de pe linia tatălui, iar peste câteva săptămâni s-a stins bunica de pe linia mamei. Fără niciun ajutor de nicăieri, cu punga deşartă şi sufletul necăjit, mama Violetei, adică Parascovia, căci aşa îi este numele de botez, nu ştia ce să facă. În disperarea ei se ruga lui Dumnezeu s-o ajute. Şi Dumnezeu nu a lăsat-o să se prăpădească. I-a îndreptat paşii spre biserică, unde s-a prins să facă curăţenie şi să aranjeze totul pentru sfintele slujbe. De aici se hrănea, aici se reculegea în faţa icoanelor. Din rugăciunile ei zilnice nu lipseau cuvintele: „Doamne odihnește pe răposatul meu soţ şi ocroteşte-mi copilul!” Model de frumuseţe sufletească, Parascovia a rămas să facă curăţenie în biserică şi după ce şi-a reluat munca ei de contabilă la fabrică, unde lucrase până la venirea pe lume a Violetei. A trecut prin multe şi crunte încercări, dar s-a făcut luntre şi punte numai ca fiica să poată termina o facultate şi să-şi găsească un rost în viaţă. Rugăciunea mamei a însoţit-o întotdeauna pe Violeta şi Dumnezeu a ocrotit-o peste tot, iar lipsurile şi nevoile din casa părintească i-au fost un bun învăţător. Știut lucru, omul pricepe cel mai bine înţelepciunea când trece prin momente grele. Cu voinţa bine călită de acasă, Violeta a avut o reuşită foarte bună la carte pe tot parcursul anilor de studii și la școală, şi la Universitate.

Flăcăii se depărtau de ea

După absolvirea facultății, fiica Parascoviei a ajuns cu funcţie importantă la procuratură. Vorbele mamei despre aceea, că lucrul întotdeauna e un prilej de bucurie pentru cel care-l face şi, cine nu lucrează, greu păcătuieşte, acum prindeau conturul adevărat. Pentru prima dată în viaţă Violeta simţea gustul dulce al unei munci pe care o faci cu drag. Parcă le avea pe toate: serviciu pe plac, era frumoasă, harnică, deşteaptă. Un lucru, însă o neliniştea; anii treceau şi nimeni nu o cerea în căsătorie. Nu-i vorbă flăcăii roiau în jurul ei. Dar cum îşi făceau vânt să-i cucerească inima, aşa şi se dădeau îndărăt. Nu le plăcea, că era prea directă. Spunea în faţă tot ce avea de spus. Violetei, însă îi sfârâiau călcâiele după măritat. Avea 30 de ani şi îşi dorea cu tot dinadinsul un copil. Cineva i-a spus că i-o fi legată cununia, altfel de ce o fată cum nu mai e alta pe lume nu-şi poate găsi sufletul pereche? O colegă a sfătuit-o să meargă la preot. Aşa i-a zis, aşa s-a pus să facă. A mers pe la mai mulţi preoţi, dar degeaba. Au trecut încă trei toamne şi trei ierni, a venit o nouă primăvară, dar logodnicul nu-i şi nu-i.

Şi-a întâlnit dragostea la cimitir

Se apropia Paştele Blajinilor. În această săptămână Violeta de când se ţinea minte mergea cu mama la cimitir şi făcea ordine la mormintele celor dragi. Cu aceeaşi bucurie tristă, care o copleşea ori de câte ori se apropia de mormântul tatălui, a sărutat şi de astă dată crucea. După ce îşi înăbuşi în piept un oftat, căzu cu faţa în jos pe mormânt. Plângea şi îl ruga pe tăticul ei s-o ajute de acolo de unde se află să-şi găsească un soţ înţelept cu care să poată împărţi şi tristeţile şi bucuriile vieţii de familie. Tot acolo pe mormânt s-a rugat foarte fierbinte şi la Maica Domnului. După ce au adus în ordine toate mormintele, mama şi fiica le-au atămâiat. Colacul şi lumânarea cu care au înconjurat de trei ori fiecare mormânt, Violeta s-a dus să-l dea de pomană bărbatului, care trebăluia puţin mai încolo la un mormânt. Nu-i venea a crede ochilor, în fața ei stătea Nicolaie, un fost coleg de şcoală cu 4 ani mai mare decât dânsa, care de mulţi ani plecase din sat! Din vorbă în vorbă a aflat că nu este căsătorit și că munceşte la un Institut de cercetări ştiinţifice în domeniul fizicii şi matematicii din Petersburg. Mirată, Violeta a întrebat: „Așa flăcău frumos cum de nu și-a găsit încă aleasa inimii până acum?!” „N-am avut timp să mă gândesc la căsătorie. Absorbit de munca ştiinţifică nici n-am observat când au trecut anii.”, i-a răspuns Nicolae, cuprinzând-o cu ochii lui mari, albaștri. Violeta a zâmbit satisfăcută de parcă anume acest răspuns îl aștepta și, la rândul ei, i-a povestit despre preocupările sale. Această întâlnire a fost o surpriză neaşteptată şi fericită pentru amândoi. După ora prânzului au ieșit să se plimbe pe imașurile copilăriei. Vorbeau despre tot felul de lucruri, încercând amândoi o senzație de plăcere revărsată prin tot corpul. La un moment dat Violeta iarăși deveni curioasă: „ Și chiar nu te-a interesat nicio fată în toți acești ani?”. „Acum, doar tu ești fata care mă interesează…” În ziua următoare s-au văzut din nou, iar duminică Nicolaie i-a spus, că în momentul în care s-au întâlnit la cimitir a încercat nişte sentimente de bucurie şi mulţumire, pe care nu le-a mai încercat demult şi pe care nu le va uita niciodată. Din clipa când a luat colacul din mâna ei, a înțeles că soarta vrea să-i unească pentru tot restul vieții. Peste câteva zile Violeta a fost cerută în căsătorie. A plâns şi a râs de bucurie. La cununie mireasa s-a apropiat de preot şi l-a rugat să-i binecuvânteze căsătoria cu un copil. Peste un an visul i s-a împlinit – a născut un băieţel. Iar peste şase ani, de ziua ei, când a împlinit 40 de ani, Dumnezeu i-a binecuvântat și cu o fetiță. Despre acest dar minunat,Violeta aflase prin vis. Într-o noapte, după ce şi-a făcut rugăciunea s-a culcat şi s-a visat în cea mai frumoasă biserică din Piter. Toţi parcă erau în aşteptarea predicii rostite de preot, când de pe o icoană s-a coborât Maica Domnului şi s-a apropiat de Violeta zicându-i: „Mi-ai cerut să-ţi împodobesc pântecele cu o fetiţă. Află că eşti însărcinată. O să naşti o fată frumoasă şi deşteaptă ca şi tine şi o să vă miargă bine în continuare, necazuri prea mari nu o să aveţi în viaţă…” Și într-adevăr Dumnezeu și Maica Domnului le poartă de grijă. Locuiesc şi se bucură de viaţă în oraşul de pe Neva, sunt fericiţi.

Cuscra şi cuscrul se căsătoresc

Multe, mari şi încurcate mai sunt lucrurile pe lumea aceasta! Nu mult după nașterea fetiței, s-a stins din viață mama lui Nicolaie. Cuscra Parascovia, bună şi milostivă mergea din când în când la cuscrul Ion să-i pregătească o mâncare, să-i mai spele nişte rufe, să-i facă curăţenie prin casă. Iar duminica după sfânta slujbă din biserică cuscra îl poftea pe la ea ca să stea amândoi la masă. Pentru că singur, oricât de bună ar fi mâncarea, totuna parcă nu merge, se opreşte în gât. Uitasem să vă spun, că şi cuscrul este un suflet foarte credincios, nelipsit de la toate slujbele din biserică. Azi aşa, mâine aşa, până când cuscrul i-a zis într-o zi cuscrei: „ Dumnezeu s-o ierte pe Ileana mea, că am făcut copii cu ea şi am trăit în înţelegere, Dumnezeu să-l ierte şi pe Pavel al tău şi să mă ierte Dumnezeu şi pe mine, că vreau să-ţi dezvălui un secret: Să ştii, cuscră, că mi-ai plăcut de fată mare şi dacă nu se băga răposatul Pavel înaintea mea, poate că mi-ai fi devenit soţie de pe atunci. Şi să mai ştii, că la Biserică merg nu numai spre Slava lui Dumnezeu, dar şi de dragul tău. Nici nu ştii cât de frumos îţi stă la strană şi cât de mult îmi mângâie sufletul glasul tău argintiu!” Şi căzând în genunchi şi sărutându-i mâinile i-a şoptit Parascoviei: „Nici” neata, nici eu încă nu suntem bătrâni. Iar dragostea nu are vârstă. Hai, cuscră să ne luăm, să nu mai alergăm de la unul la altul, dar să trăim împreună şi să fim fericiţi aşa precum sânt copiii noştri.” „ Dar ce-o să zică Pavel, că m-am jurat pe mormântul lui, că n-o să mă mărit a doua oară? Ce-o să zică copiii? Ce-o să zică satul?” „De sat să-ţi pese mai puţin, pe copii îi vom întreba, iar Pavel cred, că te va înţelege.”- i-a răspuns cuscrul. Copiii au încuviinţat căsătoria părinţilor. Preotul, care ştie, că singurătatea e ucigătoare, căci preoteasa l-a lăsat şi a plecat în Italia, a zis că nu e păcat să alungi urâtul din două singurătăţi şi să faci să se nască o dragoste nouă, iar Pavel, zice Parascovia că i s-a arătat în vis şi i-a spus aşa: „Ai dreptul şi tu la un strop de fericire. Mărită-te, draga mea, că destul ai trăit numai cu gândul la mine!”

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code