Profesorii tot învață

0
94

Olesea Labliuc, învățătoare la clasele primare, satul Oclanda, raionul Soroca, este mama a doi copii. În viața ei a muncit în mai multe locuri, inclusiv ca educatoare în grădinița din sat. Mai nou am aflat că în Oclanda se redeschide școala primară. Este o temă pentru un reportaj întreg pe care promit să îl scriu, dar am provocat-o pe tânăra profesoară să își spună păsul în legătură cu un proiect impunător on-lin pentru profesori. Ea este participantă activă. Deci, iată ce ne-a povestit:

  • Viitorul școlii este în mâinile noastre, a tuturor profesorilor de azi și de mâine, tineri, mai în etate, experimentați și nu prea. Zic asta pentru că, noi, profesorii, avem o bucurie – posibilitatea de a ne încadra în procesul de perfecționare a cunoștințelor într-o formă electronica, de la distanță. Doar o parte vor învăța, cum s-ar zice, de la ochi la ochi. Eu mă bucur că mă voi instrucționa on-line, de la distanță, din casa mea, adică alături de familie. Imediat deschid parantezele: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat, la începutul lunii august, Academia de Vară a cadrelor didactice cu genericul „Viitorul educației este Astăzi”. Se va stabili o strategie de parteneriat profesional între cadrele didactice la nivel național și internațional pentru realizarea reformelor inițiate de către minister în contextul adaptării la provocările globale, utilizând experiențele inovatoare din întreaga lume. Academia de vară își propune să ofere concepții, idei și modele a bunelor practici, aplicabile în contextul pandemic domeniului educațional, cât și să faciliteze cooperarea internațională a cadrelor didactice.
    Pe parcursul lunii august, vom învăța cum să racordăm școala și procesul educațional la o altă realitate, să adaptăm procesul educațional la un nou context.
    Am mai menționat, că Academia de Vară se va desfășura online. S-au înscris sute de profesori din Moldova. Toate evenimentele se vor desfășura pe săptămâni tematice, astfel: 3-9 august este „Săptămâna Diplomației Pedagogice”; 10-16 august – Săptămâna Inovarea școlilor în contextul provocărilor globale”; 17-23 august – Săptămâna „Noi Profesori pentru Noi competențe”; și 24-31 august – Săptămâna „Dialoguri pedagogice fără frontiere”.
    În total, vor fi 44 de activități, exerciții utile sistemului educațional în contextul provocărilor globale: ateliere didactice, training-uri, master-class-uri, conferințe, seminare, schimb de informații și materiale metodice privind toate tipurile de educații abordate în învățământul general.
    Eu sper să asimilez cât mai multe cunoștințe.
    Elena Spinei
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code