105 de unități de tehnică de calcul vor ajunge în instituțiile de învățământ general din țară

0
102

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a recepționat 105 laptopuri donate de către Parteneriatul Global pentru Educație prin intermediul UNICEF Moldova pentru cadrele didactice și elevii care nu dețin tehnică de calcul necesară desfășurării procesului educațional. La ceremonia de recepționare a tehnicii de calcul au participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor ȘAROV, reprezentantul UNICEF în Moldova, Desiree JONGSMA și reprezentanți ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.

Ministrul Igor Șarov a mulțumit Parteneriatului Global pentru Educație și UNICEF Moldova pentru suportul financiar, în valoare de 70 mii de dolari oferit Republicii Moldova pentru susținerea sistemului educațional, în contextul pandemiei virusului COVID-19. „Cu siguranță principalii actori implicați în procesul educațional au simțit sprijinul acordat de dumneavoastră, care s-a materializat în acțiuni concrete cum ar fi procurarea și distribuirea a 500 de pachete de suport pentru  preșcolari  și elevii din clasele primare; realizarea instruirilor la distanță  a educatorilor privind lucrul cu părinții copiilor de vârstă preșcolară și nu în ultimul rând procurarea a 105 de laptopuri pentru cadrele didactice și elevii care nu dețin tehnică de calcul”, a menționat oficialul.

La rândul său, reprezentantul UNICEF în Moldova, Desiree JONGSMA a apreciat inițiativele și acțiunile realizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în perioada desfășurării procesului educațional la distanță reiterând totodată, disponibilitatea PGE și UNICEF de a acorda Republicii Moldova suportul necesar în vederea susținerii sistemului educațional național în condițiile complicate generate de Pandemia Covid-19. „Există nevoia de a elimina în cel mai scurt timp posibil decalajul digital educațional, pentru că un număr substanțial de copii și profesori care nu au avut acces la tehnologii și internet din diferite motive, nu au putut participa online la învățarea la distanță.”

Tehnica de calcul donată urmează a fi redirecționată către organele locale de specialitate în domeniul învățământului din fiecare raion al Republicii Moldova pentru a fi transmisă instituțiilor de învățământ general.

Calculatoarele sunt de model NB Lenovo 15.6„IdeaPad L340-15 API Grey.

PUBLICITATE