În refugiul parizian

0
191

Rusu Maxim, 14 ani,
elev în clasa a IX-a din IP Gimnaziul Schineni, s. Schineni,r. Soroca
Coordonator, profesor l.și lit. română, Pocitari Lilia

Renata Lisnic născută în s. Drepcăuți, r.Briceni, a absolvit școala de șapte ani s. Schineni, r.Soroca, unde mama ei, Eugenia Victorovna, a fost învățătoare. A plecat din sat o copiliță, lăsând în urma sa o istorie, care nu și-ar fi imaginat-o, cred că nici în cel mai rău vis – nimeni. Principialitatea, firea ei deschisă i-au croit un drum, un destin special.

Cu întârziere … Să ne amintim de Renata Lesnik, o moldoveancă de origine rusă disidentă care a decis să trăiască liber într-un regim totalitar, care a murit în Franța în urmă cu 7 ani pe 29 decembrie 2013. ”Lesnik” din rusă înseamnă ”pădurar” și doamna Lesnik mereu credea că venirea ei în Moldova – țară mică dar cu multe păduri și livezi nu a fost rezultatul întâmplării.

Renata Lesnik, a fost o jurnalistă, specialistă în lumea sovietico-rusă, politolog, criminolog și membru al Consiliului Științific al Grupului de cercetare asupra delicvenței financiare de lângă Universitatea Aix Marceille. Are, de asemenea, o carieră ca autor, documentarist și traducător. În special, ea a fost prima care a tradus în franceză un număr complet de „La Pravda” sovietică în 1986, apoi de „Steaua Roșie”, ziarul Armatei, în 1987. A fost prima care a publicat și o recenzie de presă Sovietul, „Cealaltă Pravda”, formulă preluată de Courrier Internațional, extinsă în întreaga lume.
Povestea vieții Renatei Lesnik este marcată, structural și simbolic, de un moment autobiografic din primii ani de viață, care, pe de o parte, oferă detalii sugestive despre mediul social, despre tăriile ideologice dominante, despre strategiile de supraviețuire spirituală a individului într-un mediu ostil, de menținere a cutumelor, obiceiurilor, practicilor culturale interzise sau reprobate de regimul sovietic, pe de altă parte, „prevestește” experiențe de viață mai puțin obișnuite.
Târziu în noaptea de 2 spre 3 august 1949, a răsunat primul țipăt al așa numitei ”Rebela desculță”. Acest detaliu biografic este important pentru a înțelege cauzele și condițiile ce au făcut posibil triplul botez al Renatei, organizat pe rând, în taină, fără a fi anunțați ceilalți membri ai familiei, de către bunica Xenia, mătușa Agafia și de bunicul Parfene. Ultimul botez a fost, se pare, chiar fatal pentru bătrânul preot, care a decedat imediat după botez. Este o pură coincidență sau o fatalitate faptul că cele trei nume de botez ale triplei creștine erau asemănătoare: Renata-Regina-Raisa? Este una din numeroasele întrebări retorice de acest gen, axate pe dihotomia întâmplare-predestinare, pe care și le pune autoarea narațiunii și, respectiv, cititorul.
Fiind foarte deșteaptă și isteață este înscrisă în clasa I-i la vârsta de 5 ani în școala de 7 clase din satul Schineni, r. Soroca.
Bunica mea Maria, îmi povestește cu entuziasm că toți o dezmierdau Renusea, ea fiind mică de statură, firavă dar foarte descurcăreață. A avut o copilărie modestă dar fericită fiind educată de părinți pedagogi, mama ei Eugenia a fost învățătoare, o adevărată doamnă și un pedagog de la Dumnezeu. cultă, inteligentă, stilată, de o omenie și bunătate extraordinară și foarte frumoasă până la sfârșitul vieții. Iar tatăl Vasile, profesor de matematică mereu la cravată care avea o livadă bătrână, cu mere și vișini. Renata ar fi putut avea o carieră strălucită în domeniul didactic și științific deoarece în anul 1977 absolvește Universitatea de Stat ”M. Lomonosov” din Moscova, obținând licența în filologia engleză și franceză, dar soarta i-a pregătit alt drum.
Din 1967 a activat în calitate de ghid-interpret, apoi jurnalist la Radio Moscow Internațional, descoperă că soțul ei un demnitar psihopat este agent KGB și o denunță organelor corespunzătoare privind revolta ei împotriva intrării trupelor sovietice în Cehoslovacia și caracterul ei antisovietic ! Prinsă în spirală de spionaj și violență, abia a scăpat de moarte înainte de a se refugia în 1981 în Franța, țara care i-a acordat azil politic. În 1982, a semnat un bestseller „Aici Moscova” (la Hachette’s), care și-a expus condițiile de lucru la radio de stat, între capcanele cenzurii și supravegherea KGB-ului bântuitor. Răspunsul a fost rapid: în 1983, a fost condamnată la moarte, sub Andropov, pentru trădare înaltă a statului. Recunoscută drept una dintre cele mai bune specialiști în sovietism și post-sovietism, Renata Lesnik a fost invitată în mod regulat de mass-media franceză și străină ca analist politic. Ea se dedica în special prin cărțile sale pentru a dezvălui legăturile oculte din Rusia între stat, serviciile secrete și crima organizată, subiect care este încă de actualitate. “Imperiul tuturor mafiilor”, scris în 1996 cu Hélène Blanc, a denunțat sponsorii, de la serviciile secrete, care controlează 80% din economia rusă. Detalând KGB-ul și metodele sale, atrage mânia lui Vladimir Putin care consacră un cult absolut lui Andropov (cei doi au aceeași comunitate de destin: șeful KGB / FSB, apoi șeful statului URSS / Rusia), care o condamnase pe Renata la moarte.

Helene Blank, coautoare, colaboratoare și cea mai apropiată prietenă a Renatei Lesnik în refugiul parizian, notează următoarele în volumul comemorativ „Le roman de Renata”: „Renata a crezut întotdeauna că venirea ei în această lume sub coroana unui stejar secular nu a fost o întâmplare, ci un fel de predestinare pentru o viață liberă. /…/ Din momentul nașterii sale, nu i-a fost frică de nimeni, nici de viață, nici de moarte, nici de Stalin, de Marx sau de diavol, cu atât mai puțin de Vladimir Putin și de necruțătorul KGB, brațul înarmat al totalitarismului sovietic, responsabil de soarta a milioane de victime.” „Predestinarea pentru o viață liberă”, menționată de Helene Blank, este, de fapt, axa semantică, „tema vieții” în narațiunea autobiografică a RL.
Autobiografia Renatei Lesnic apare în ianuarie 1995, în limba franceză, la Paris, la editura Michel Lafon. Titlul primei ediții ”Ma vie en rouge ”(Viața mea în roșu) este urmat de un subtitlu lung, care fixează cu maximă claritate cadrul și tema centrală a narațiunii autobiografice:” Sur les chemins tortueux de l’Union Soviétique, une rebelle aux pieds nus lutte pour sa liberté” /” Pe cărările șerpuite ale Uniunii Sovietice, o rebelă desculță luptă pentru libertatea sa.” Cizmele din copilărie / prea mari, le pierde în glodul satului Schineni, le aduce acasă ca bagaj de mână, desculță, la Moscova, într-un moment de criză sentimentală și existențială profundă (soțul adulter, deziluzii generalizate, disperare), cizma rămâne blocată de șina liniei de tramvai, în ultimul moment reușește să scoată piciorul și să se salveze, cizmulițele noi, moderne, cu toc lat, lăsate la controlul de pașapoarte și bagaje la aerodromul din Moscova, înainte de îmbarcarea în avion, pleacă desculță din Uniunea Sovietică.
Autoarea reconstruiește, la mai bine de un deceniu de la plecarea sa din Uniunea Sovietică, istoria vieții sale în Uniunea Sovietică. „Pactul autobiographic” este contextualizat în continuare, în textul „Dedicații”, unde sunt punctate reperele geografice, culturale, ideologice, sentimentale ale „textogenezei” /apariției textului. „Basarabiei mele natale (Moldovei de azi), al cărei pământ a fost recent scăldat în sânge în indiferența aproape totală a comunității internaționale, precum și popoarelor fostei Uniuni Sovietice cărora le doresc pace, dreptate și prosperitate. Memoriei compatriotului meu Eugène Ionesco, care mi-a spus cândva: „Lumea în care ai trăit mi se pare chiar mai absurdă decât teatrul meu.”
Renata era frământată de gânduri cum ar putea oare s-o răsplătească pe Hélène Blanc, care, ca prietenul Pierrot, i-a împrumutat stiloul ei ca să-și spună povestea sa, și pe mama ei, care i-a oferit inima și casa ei, ca unei fiice?
Familiei ei pe care nu a putut să o văd niciodată din 1981 și, în special, memoriei tatălui său, care plecase în altă lume și ale cărui ultime cuvinte au binecuvântat revolta ei și evadarea din URSS.
Oamenilor care i-au făcut bine, celor care i-au făcut rău …” (Renata Lesnik, Ma vie en rouge. Sur le chemins tortureiux de l’Union Soviétique, une rebelle aux pieds nus lutte pour sa liberté, p. 7.) Ma vie en rouge este, deci, o narațiune autobiografică ca intenție (să-mi povestesc viața „fără să adaug nimic, fără să uit nimic”, să-mi spun povestea mea ) și, în fine, ca realizare, urmând să fie citită, receptată, analizată în continuare ca un text autobiografic. Narațiunea autobiografică este structurată în 15 capitole, în care sunt reproduse în ordine cronologică experiențele de viață ale autoarei în spațiul rural (localizat autobiografic în satele Cotelnea și Schineni), în capitala Moldovei Sovietice, unde autoarea face trei ani de școală și un an de facultate și în capitala Uniiunii Sovietice, unde Renata Lesnic ajunge la 17 ani și trăiește următorii 14 ani, până la plecarea definitivă din Uniunea Sovietică.
În 2005 la editura Hors Commerce (Paris) textul puțin redactat va fi publicat cu titlul La rebelle aux pieds nues, care face explicit trimitere la titlul primei ediții. Volumul apare cu o dedicație sobră: „ În memoria tuturor alor mei, lui BB și Chéri, în amintirea fericirii mele, mulțumesc mult colegei mele Hélène Blanc”. Modificările operate în text sunt pur cosmetice, miza acestora fiind corectitudinea și claritatea expresiei lingvistice, este păstrată structura și conținutul semantic al primei ediții. Această variantă va fi preluată și în ultima ediție antumă a autobiografiei Renatei Lesnik, publicată în 2010, la editura pariziană Ginkgo, cu titlul ”Mariée au KGB”, urmat de precizare lipsită de echivocuri: Memorii (1949-1981).
Toate lucrările ei au fost dedicate părinților, fratelui Vitalie, bunicilor, familiei formate din individualități extraordinare care i-au transmis valorile lor morale esențiale pentru condiția ființei umane. Astăzi, fie pe scena internațională, cât și în Franța, adevărul este subminat de rețelele de socializare și de anumite mass-media. Lumea are nevoie de apărători precum Renata Lesnik mai mult ca oricând. Copilăria scurtă, dar plină de libertate pe colinele satului Schineni, i-au dat aripi spre înălțimi ce nu au fost atinse, probabil așa și vor fi privite ca o infinitate de mulți, a făcut dintr-o zgâtie de copilă un patriot al demnității, o jertfă a unui imperiu, a propriei vieți. Numele ei este cunoscut și totodată necunoscut de mulți localnici, e ceva ce intrigă spre a deschide filele istoriei, spre recunoașterea a unor oameni ce au avut o viață de stea, puțină sclipire și mai multă beznă, luptă interioară în regăsirea propriei existențe

Referințe bibliografice:

  1. Dr. Alina Tofan (Leipzig), ”Identități basarabene în exil: construcții simbolice și reconstituiri (auto)biografice (studiu de caz: Renata Lesnik)”.
  2. Bohnsack, Ralf/ Marotzki, Winfried (Hrsg.): Biographieforschung und Kulturanalyse.
  3. Bourdieu, Pierre (1990): Die biographische Illusion. In: BIOS, Jg. 3/H. 1. S. 75–81.
  4. Lejeune, Philippe (1989/1973): Der autobiographische Pakt, în: Günter Niggl (éd.): Die Autobiographie. Zu Form und Geschichte einer literarischen Gattung. Darmstadt, 214-257
  5. Lesnik, Renata (1995): Ma vie en rouge, Paris, éd. Michel Lafon, 1994, 342 pag;
  6. Lesnik, Renata (2005): La rebelle aux pieds nus, éd. Hors Commerce, 2005;
  7. Lesnik, Renata (2010): Mariée au KGB. Memoires (1949-1981), Paris, éd. Ginko, 2010, 398 pag.
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code