O locomotivă a trenului de pe ruta Ocnița-Bălți a luat foc

0
94
Foto simbol

În seara zilei de 17 iulie pompierii din nordul țării au intervenit pentru a stinge o locomotivă de pe rută Ocnița-Bălți în apropierea orașului Drochia. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 18:31. Potrivit primelor informații focul a cuprins locomotiva trenului de pasageri cu două vagoane. La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori, care ajunși au stabilit că arderea s-a produs în secțiunea motorului de unde a ieșit fum dens. Pasagerii trenului s-au evacuat de unii singuri. Pentru a preveni răspândirea arderii angajații IGSU au efectuat lucrări de răcire a secțiunii motorului. Incendiul a fost localizat către ora 18:58. În urma arderii a fost afectată secțiunea motorului locomotivei, și cabina mașinistului. Nici o persoană nu a avut de suferit, iar trenul și-a continuat destinația. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

PUBLICITATE