Inimi care cântă sau bunicuţe-cântăreţe

0
44

Chişinău. Început de iulie. Seară. Răcoarea se lăsase pe neprins de veste şi nu observasem asta, deoarece vorbeam cu o frumoasă doamnă. Şedeam ambele pe o bancă din curtea unui bloc de locuit din Chişinău, păstrând distanţa socială. Legasem capăt de vorbă involuntar, ca peste cinci minute să aflu că vorbesc cu o soroceancă care de mai mult de zece ani locuieşte deja în Chişinău. Se numeşte Anastasia Dubina. Aflând că chiar a doua zi urma să plec acasă,în Soroca, mi-a vorbit cu multă nostalgie despre oraşul ei natal, Soroca, spre care pleacă ori de câte ori o prinde dorul sau gândul.
Activitatea ei, dar şi viaţa din Soroca a fost legată de magazinul de elită din anii sovietici, cum ar fi cel de „Haine gata”, unde a muncit ca vânzătoare mai mulţi ani. Mai târziu a fost stăpâna cafenelei „Dragobete”, iar de treisprezece ani locuieşte într-un cartier liniştit din Chişinău. Este o fire veselă şi optimistă. S-a mutat cu traiul în capitală, dar inima şi-a lăsat-o în Soroca.
Mândria, bucuria şi fericirea ei sunt cei trei nepoţi, care poartă nume de origine străină, dar sunt români adevăraţi. Ei sunt Armando de 16 ani, Giovani, de 14, şi Luca, de 12 ani. Fiica, Evelina, o susţine în toate şi o ajută.

În vremurile bune, până la pandemie, avea o ocupaţie de suflet – cânta în două coruri odată, unul de la Botanica, „Poiuşcie serdţa”, altul de la Buiucani. Patru zile în săptămână făcea naveta, ca să cânte, să fie împreună cu colectivul de bunicuţe-cântăreţe, ca şi ea.
Acum duce dorul acelor zile, cu cânt şi voie bună. Îşi aminteşte deseori şi de viaţa pe care a dus-o în Soroca.
…A zâmbit şi şi-a aruncat un şal pe spate.

  • E adus din Soroca. – mi-a zis cu subînţeles.
  • Uite, aşa! – mi-am zis şi eu cu gândul că voi scrie numaidecât despre bunicuţa soroceancă cu inima cântătoare.
    Elena SPINEI
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code