Nadejda Prisacari: „Bărbatul trebuie să-și dorească să revină acasă”

0
685

Pe Nadejda Prisacari am cunoscu-o în timpul vizitei de lucru pentru articolul turistic „La noi acasă la Zăluceni”, ce poate fi citit în nr. 24 „ZN”  din 2020. Mai multe doamne din sat mi-au povestit despre faptele ei minunate, despre cum îi susține pe copii, despre implicarea în diferite activități comunitare, dar și despre talentele și calitățile sale feminine.

Am fost curioasă să o cunosc și să aflu mai mult despre ea – o femeie puternică, care este sprijinul soțului ei, Stepan Prisacari – un om de afacere de succes, ce deține funcția de primar al satului Zăluceni. După 36 de ani trăiți în or. Surgut, Federația Rusă, l-a urmat în drumul lui spre baștină și aici îl sprijină în dorința de a transforma Zăluceni într-o localitate model.

Nadejda Prisacari (Цвиток) s-a născut în inima Ucrainei, în regiunea Kirovograd, raionul Novgorod, satul Beloziornoe. După profesie este constructor de centrale termice și nucleare, însă este pasionată de design. Visul ei din fragedă tinerețe a fost să descopere locuri cât mai îndepărtate, unde să-și construiască viitorul. Nimănui din apropiați, nici părinților nu le-a spus, a luat un bilet și a zburat. La 23 septembrie 1983, Nadejda a sosit în Surgut, împreună cu un grup din 30 de persoane, în baza unui permis comsomolist de lucru. Și-a înștiințat familia printr-o scrisoare. Aceeași dorință de a întâmpina o nouă soartă a avut-o și Stepan Prisacari, care, ajutat de fratele său, cu un bilet, a sosit în Surgut, tot în anul 1983. Acolo s-au întâlnit pe data de 2 octombrie și de atunci nu s-au mai despărțit.

Reveniți la Zăluceni, după pensionare, soții Prisacari planificau în continuare o viață liniștită în sânul naturii pitorești a localității rurale, dar fiind oameni întreprinzători, s-au pus pe treabă pentru a înviora viața satului. Au început prin propriul exemplu. Fire cu imaginație bogată, Nadejda și-a amenajat o grădină cu plante decorative deosebit de frumoasă, care-și schimbă aspectul sezonier, uimind prin colorit și aspect. E o doamnă activă, creativă, bogată, cu un suflet generos. O femeie ce poartă nume de floare (Цвиток) și asemenea unui trandafir din grădina proprie, pe lângă frumusețe, dăruiește arome, dar și spini pentru cei ce nu oferă încredere. Cum le reușește pe toate atât de bine? Oare cum își clădește gândurile… Cu siguranță poate fi un model de inspirație.

Ludmila Talmazan: – Cum ați creat această frumusețe de grădină?

Nadejda Prisacari: – Deja am cercetat totul în jur. Știu fiecare și cu ce se ocupă. Unde se cultivă plante decorative. Eu nu cumpăr doar câteva flori, am nevoie de sute, mii, așa că m-am dus direct la producător. Grădina noastră își schimbă culorile după anotimp, primăvara a inundat în lalele, la toamnă peste tot vor înflori crizantemele, acum e plină de trandafiri. În unele localități văd kilometri de sere cu flori. Mă întreb de ce în satul nostru oamenii nu le-ar putea produce?

L.T.: Probabil că nu sunt bani suficienți pentru a investi într-o afacere?

N.P.: – Pe de altă parte văd persoane cu câștig sau cu bani de peste hotare, pe care îi cheltuie nemăsurat pe nunți, cumetrii, mașini vechi și alte lucruri. Îmi este greu să înțeleg această atitudine. Banul trebuie să fie investit. Toți vor câștiguri ușoare, dar acestea nu-s pentru mult timp. Nu există așa ceva ca astăzi să deschizi o afacere și mâine deja să culegi profit. Trebuie să ai răbdare și să treci prin toate etapele și greutățile. Nu trebuie să te temi de impedimente. Cu ceva trebuie să începi. Dumneavoastră, spre exemplu, sunteți jurnalistă și fotografă. Cunoașteți diferite locuri. Ați putea propune niște sesiuni fotografice deosebite. „Uite! Am găsit o vilă frumoasă la Zăluceni, aș putea să mă înțeleg cu stăpânii…” Clienții ar transmite unul altuia. Reclama pe internet este bună, dar și mai eficientă este „Sarafanoe radio”, adică din vorbă în vorbă. Noi pășim în ritm cu timpul. Nimic nu stă pe loc. Astăzi vedeți aceste flori, peste o lună vor fi cu totul altele. Desigur, toată această frumusețe necesită investiție și muncă – „Красота требует жертв”. O fac în primul rând pentru mine, pentru noi.

L.T.: – La ce vis lucrați acum?

          N.P.: – Ne dorim să avem un restaurant atât de bun, încât oamenii să vină aici din Soroca, Florești, să organizeze o nuntă sau alt eveniment. Să transmită unul altuia impresii frumoase. Nu va fi cu nimic mai prejos decât localurile din Chișinău, dar până la capitală trebuie să călătorești ore în șir, aici e aproape.

L.T.: – Care sunt florile dumneavoastră preferate?

N.P.: – Nu am flori preferate, toate sunt frumoase în felul lor.

L.T.: – Care este regimul zilei dumneavoastră? La ce oră vă treziți?

N.P.: – Încep dimineața la ora 6 și seara mă culc în jurul orei 23…

L.T.: – Ce preferați să serviți la dejun?

N.P.: – De fiecare dată diferit. Pentru mine pot să pregătesc un terci, pentru soț o omletă, niște copturi din brânză sau altceva. Apoi Stepan pleacă la muncă.

L.T.: – Știu că ucrainencele iubesc să facă tot felul de delicii. Vă place să gătiți?

N.P.: – Despre cum gătesc eu, vă poate spune soțul meu. Eu pregătesc bucatele singură, nu le încredințez nimănui, căci fiecare are îndemânarea lui, iar anume așa cum pregătesc eu, nu o fac alții. Fac dulcețuri, conservele pentru iarnă.  La amiază pregătesc prânzul, îl servim împreună întotdeauna, nu acceptăm alte alternative. Cum trece vremea prânzului, încep să pregătesc cina. Între timp fac o sumedenie de alte trebuiri în casă. Dedic timp pasiunilor mele, brodez, cos. Eu mă odihnesc atunci când fac ceva creativ. Îmi place să decupez. Acest scaun cu desene florale a fost decorat de mine. Soțul meu uneori îmi reproșează în glumă că iau din timpul destinat familiei și îl dedic acestor hobby-uri. Timpul de familie, în special seara, trebuie să fie pentru ambii, spre exemplu un film pe care să-l vizionăm împreună, să ne odihnim. De asemenea îmi place să conduc automobilul, să descopăr locuri interesante. Iubesc curățenia. I-am învățat și pe fii să gătească, să facă ordine, să fie descurcăreți.

L.T.: – Sunteți o mamă permisivă sau severă?

N.P.: – Nu știu cum să mă descriu. Eu impun cerințe. I-am învățat să fie ordonați. Dacă Stepan s-a ocupat de partea financiară a familiei, eu am avut grijă de educația copiilor. Ei știau: dacă mama a spus, înseamnă că trebuie de îndeplinit.

L.T.: – Care ar fi secretul relației dumneavoastră, în aspectul interesului comun. Deseori soțiile unor antreprenori de succes sau primari foarte activi, își lasă bărbații să fie preocupați de problemele lor, distanțând-se totodată și de ei. Pe dumneavoastră vă văd uniți. Faptul că vă sfătuiți în privința activităților, vă ajută și la întărirea relației de familie?

N.P.: – Desigur. Când Stepan revine acasă, întotdeauna îl întreb: Cum a decurs ziua ta? Cu ce te-ai ocupat, ce probleme ai avut? Pentru că probleme în sat sunt foarte multe. În mare majoritate eu le cunosc. În glumă spun că în relația noastră eu sunt calul, iar el e călărețul, în sens că eu întotdeauna mă avânt înainte, iar el are grijă să nu mă grăbesc sau să mă împiedic în viață.

L.T.: – Deseori bărbații, tocmai atunci când au probleme, nu vor să-și deschidă sufletul.

N.P.: – Trebuie să ai îndemânarea de a-l face să vorbească. Să-i găsești cheia inimii.

L.T.: – Cum se face asta?

N.P.: – Eu nu-l abordez imediat cum vine cu tot felul de întrebări. El tace și eu înțeleg că are nevoie de puțin timp să se revigoreze după muncă, îl las să se odihnească. Apoi îi propun: „Hai să bem un ceai la terasă!” Și în felul acesta, la o ceașcă de ceai, cuvânt cu cuvânt, descoasem toate întrebările. Și invers, când eu sunt ocupată, Stepan îmi spune: „Am pus ceainicul la fiert.” Aceasta înseamnă că avem o temă de discuție. Alteori, avem dorința de a schimba o vorbă la o cupă de șampanie, depinde de dispoziție, de moment. Stepan are încredere în mine, știe că acasă îl așteaptă o atmosferă plăcută, confortabilă. Întotdeauna spun că bărbatul trebuie să-și dorească să revină acasă, să știe că este așteptat. În zilele de odihnă, dacă Stepan trebuie să plece la Chișinău, eu îl însoțesc, pentru că este timpul pe care trebuie să-l petrecem împreună.

L.T.: – Dacă vi se întâmplă să vă supărați pe el, cum reacționați atunci, tot cu amabilitate?

N.P.: – Încerc să mă țin în mâini, să-i explic ce mă supără, dar sunt și momente când ridic vocea, mai bine zis explic cu voce tare. De toate se întâmplă. Uneori nu am dreptate. Nu ascund lucrurile. În acest caz, găsesc cuvintele potrivite și îmi cer scuze. Niciodată nu trebuie să-ți fie rușine să ceri iertare la timp. Eu primesc critica în mod adecvat, nimeni nu este ideal.

L.T.: – Am o prejudecată că soții cu activități mai mici sunt mai ușor de ținut împreună decât cei cu afaceri mari, cei bogați sunt întotdeauna foarte ocupați. Dar fiecare familie e unică. În discuția noastră am remarcat că la întrebările personale răspundeți întotdeauna cu „noi”, se simte o unitate între voi.

N.P.: – Noi nu uităm de unde am pornit. Cărămidă cu cărămidă am creat împreună o familie, apoi o afacere. Timp de 10 ani nu am călătorit nicăieri, am investit. Am pornit viața într-un apartament mic și datorită eforturilor comune astăzi de bucurăm de ceea ce avem.  Ne conducem după principii de viață izvorâte din rădăcinile noastre. Omul face banul și nu invers. Ne-am ținut de mână de la început și niciodată nu ne-am lăsat fără sprijin reciproc. Ne sfătuim pentru că suntem o familie.

L.T.: – Să știți că oamenii din Zăluceni vă respectă mult. Din sat am auzit despre dumneavoastră – o doamnă interesantă, cu inimă mare, care îi ajută pe copiii de aici. Sunteți un model de inspirație pentru femei. Am fost curioasă să vă cunosc. În așa mod am decis să vă provoc la acest interviu.

N.P.: – Îmi doresc să fiu un exemplu bun: „Vedeți: am plantat flori, dar ce vă împiedică pe voi să faceți la fel?” Sau de Crăciun, am iluminat casa și m-am bucurat să văd cum și alte gospodării au făcut la fel, iar după ei, alții au luat exemplu, satul devine mai vesel, mai aspectuos. Desigur că nu putem să-i obligăm pe toți să ne urmeze, dar îi putem influența cu frumos.

De felul meu sunt foarte ambițioasă. Atunci când nu-mi reușește ceva în viață, niciodată nu dau mâinile în jos. Din contra, mă ambiționez să găsesc căile de a izbuti. Nu mă oprește nici atunci când ajung la succes. Vreau să fac și mai bine decât s-a făcut până la mine, ca să fiu un model pentru alții.

L.T.: – Sunteți mulțumită de viața dumneavoastră aici în Moldova?

N.P.: – Da, însă un pic mi-e plictisitor. Îmi lipsesc prieteni cu aceleași interese. Am impresia că aici oamenii, în special tinerii nu se interesează de nimic. Multe lucrușoare sunt nevoită să le comand din Ucraina, de ce nu se meșteresc aici? Oamenii nu trebuie să aștepte, dar să înceapă a fi întreprinzători.

L.T.: – Ce planuri aveți pentru viitor?

N.P.: – Vreau ca satul Zăluceni să devină o localitate model, să ne viziteze diferite personalități, turiști. Oamenii să fie fericiți. Când Stepan a devenit primar, i-am sugerat să înceapă cu curățenia. Satul era plin de gunoi. Le-am propus oamenilor: Haideți să organizăm un „subotnik”! Au reacționat pozitiv: „De ce este nevoie?” „De nimic special: două mâini, dorință și dispoziție bună.” Am cumpărat instrumentele necesare, mănuși, vopsea și desigur plăcinte. Nici nu ne-am așteptat, au venit vreo 80 de voluntari. Am achiziționat 20 de tomberoane pentru gunoi, o dată pe săptămână se colectează și localitatea a devenit mult mai curată.

L.T.: – Ce reprezintă pentru dumneavoastră fericirea femeii?

N.P.: – Familia, în primul rând. Cel mai mult mă bucură realizările copiilor. Vreau să-i văd afirmați în viață. Fiul mai mare are deja familia lui, conduce o afacere, pentru el deja sunt mai liniștită. Mezinul are 23 de ani, viața lui abia începe.

L.T.: – Vă urez succes în toate! Vă mulțumesc mult pentru această discuție plăcută la o ceașcă de cafea gustoasă.

N.P.: – Cu drag! Vă invităm să mai reveniți la Zăluceni!

„De vorbă cu Ea”, rubrică îngrijită de Ludmila Talmazan

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code