Șahul nu are vacanță

0
48

Zi de duminică. Miez zăpușitor de vară. Galina şi Valentin din satul Rubleniţa, Soroca, au venit la Cetatea lui Ștefan ca să se plimbe. Nu singuri, ci împreună cu nepotul, Gabriel. Aici i-am şi întâlnit, plimbându-se prin parcul din preajma cetății. Gabriel se arăta interesat de tot ce vedea. Îi place aici. Aşa mi-a zis, specificând că în Bălţi, acolo unde locuiește împreună cu părinții, nu e atât de interesant. Este elev în clasa a șasea la Liceul Teoretic „George Cojbuc”.

  • Vin la bunici, în fiece vacanţă. Chiar am aici și amici. Îmi place să îl ajut pe bunic. Dar cel mai mult ador să joc cu el şah, – mi-a povestit băiatul.
    Da-da. Joacă şah cu măiestrie.
  • Merge la Şcoala sportivă numărul doi din Bălţi. Se ocupă din noiembrie, anul trecut, – mi-a zis bunicul.
    Apropo, Gabriel se ocupă, online, cu șahul şi acum, în vacanță. Profesoara, Galina Crigan, îi trimite prin vaiber temele şi procesul de instruire merge înainte. Adică, șahul nu are vacanță.
    Cel mai mult s-a bucurat de întâlnirea noastră bunica lui Gabi, Galina. Mai ales că a aflat că sunt ziaristă la „Ziarul Nostru”.
  • Ador acest ziar şi sunt abonată. Citesc cu interes pagina cu rețete. De azi înainte voi citi şi pagina pentru copii, – mi-a zis ea.

Gabriel va pleca acasă, în Bălţi, încărcat cu emoții pozitive. Iar partidele de șah jucate cu bunicul îi vor rămâne în memorie pentru toată viaţa.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code