Cum a fost comemorat Ştefan cel Mare la Soroca?

0
180

Astăzi, 2 iulie, se împlinesc 516 ani de la moartea domnitorului Țării Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt. În fiecare an, în Cetatea Soroca, are loc spectacolul de comemorare a domnitorului. Activitatea nu a lipsit nici anul acesta. Deși, din cauza pandemiei, nu au avut spectatori ca în alți ani, actorii au reușit să redea atmosfera acelor timpuri în zidurile cetății. Domnitorul Ștefan cel Mare a fost întruchipat de actorul Iurie Babii.

Tradițional, în ziua comemorării marelui domnitor, autoritățile publice locale au depus flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piața Libertății din municipiul Soroca.

Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri. După fiecare victorie înălţa un lăcaş de cult. Mircea Eliade îl numea pe ilustrul voievod „Cel mai mare conducător român cunoscut vreodată”, domnitorul remarcându-se ca un mare om de stat, diplomat şi conducător militar, dar şi pentru jertfa şi devotamentul său deplin pentru credinţa strămoşească şi patrie.

Ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare au fost ani de pace. După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire la Putna, care era zidită de dînsul, jale era, că plîngea toţi ca pe un părinte al său...” (Grigore Ureche).

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code