Merg în foc, nu aleg!

0
563

Marin Fotescu este o personalitate în spaţiul sorocean. Îl cunosc mai toţi şi îl apreciază pentru meritele lui. Face parte din diasporă. Nouă ani din viaţă i-a petrecut muncind în capitala Rusiei, Moscova. Şi-a pus pe picioare acolo şi o afacere, dar o gestionează on-line, de la distanţă. Stă cu inima împărţită în două. Acolo îi sunt părinţii şi ceea ce are mai sfânt şi drag pe lume, acolo îi este activitatea. Aici, oamenii cu care a crescut şi datorită căror a devenit ce este. De aia a şi dorit să îi ajute pe băştinaşi, în timpul pandemiei cum a putut. Continuă să o facă şi acum.
Câteva date documentare. Este membrul Societăţii Neguvernamentale “EcoSor” din municipiul Soroca, face parte din Consiliul de participare pentru Transparenţă Bugetară, fondator al binecunoscutului “SOS Soroca”. Sorocenii îl asociază cu “Soroca-voluntar” şi mulţi dintre ei au avut parte de ajutorul lui în zilele negre pe care le-am trăit în astă primăvară.

  • În trecut, timp de cinci ani am activat în Unitatea de Salvatori şi Pompieri, Soroca, persoane care se bagă în foc în adevăratul sens al cuvântului. Poate chiar asta m-a făcut să nu stau locului şi să aştept zile mai senine, ci să activez, muncesc, ajut oamenii, adică să sar în foc. M-au susţinut şi mulţi dintre foştii colegi.
    În pandemie, am repartizat, gratis, împreună cu tovarăşii mei, pachete cu produse alimentare, medicamente celor care au avut nevoie urgentă. Accentuez – celor nevoiaşi. Vreau să menţionez că dispun de cea mai actualizată, precisă şi reală listă de persoane social-vulnerabile din municipiul Soroca. Am ajutat lumea din dragoste pentru oameni şi din toată inima, dar erau momente când aceiași soroceni încercau să profite de noi. Asta m-a dezamăgit şi dezorientat mult. Uneori ajungeam la o adresă solicitată, iar acolo, un Mercedes” în ogradă… Să ştiţi că mă întorceam imediat înapoi…. Apropo, am conlucrat atunci cu mai mulţi politicieni de aici, dar să ştiţi, am dat politica la o parte. Erau în prim-plan alte priorităţi. Adică acele 453 de persoane cu adevărat nevoiaşe, care ne-au solicitat ajutorul. Dintre ele doar la o adresă de domiciliu nu am reuşit să ajungem. Îmi pare rău şi acum…”
    Marin Fotescu este un tânăr echilibrat, devotat, activ. Am multe a zice despre el, dar, promit, o fac numaidecât în numerele următoare ale ziarului şi la alte rubrici, nu mai puţin interesante.
    Să ne fii sănătos, Marin! Şi la fel de mărinimos şi merituos. Sigur sorocenii nu au ezitat să îţi mulţumească pentru lucrurile bune. O fac şi eu – MULŢUMESC! Din numele tuturor!
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code