Frumosul e și în lucruri mărunte…

0
249

Frumosul stă și în lucrurile mărunte…, și în ochiul privitorului. Ne-am obișnuit să tot spunem că Soroca este unul dintre cele mai pitorești orașe ale Moldovei, că este frumos, cu istorie și obiective turistice, dar până nu demult această frumusețe era umbrită de mormanele de gunoi, depozitate în locuri neautorizate, buruieni și tufișuri crescute la întâmplare, prin parcuri și pe marginea drumurilor. Dar, de ceva timp încoace, lucrurile s-au schimbat, oricine poate vedea acum că orașul a devenit mai curat și mai amenajat (și asta nu pentru că am stat acasă pe timp de pandemie) grație muncitorilor de la Secția de Înverziere și Amenajare, care, în pofida tuturor impedimentelor, muncesc, cu mult spor, la salubrizarea și amenajarea municipiului Soroca.

Stațiile, care arătau oribil și care nu au mai fost vopsite de ani buni, acum bucură ochiul, pilonii de pe marginea drumului și gardurile își schimbă și ele aspectul, bordurele, vopsite într-o culoare vizibilă, pe timp de noapte și în condițiile nefavorabile ale vremii, străzile au devenit și ele mai curate, s-a evacuat gunoiul, de pe unde nu a mai făcut-o nimeni.
E de menționat faptul că, aspectul orașului a început a se schimba la inițiativa primarului Lilia Pilipețchi, care-și propune să adeverească expresia: „Soroca-colț de rai”. Sigur că implementarea ideelor de amenajare vor avea succes numai atunci când fiecare locuitor al urbei va conștientiza că frumusețea trebuie menținută și păstrată. Vor spune unii, că nu s-au făcut mari lucruri, că așa e de când lumea, nu poți fi pe placul tuturor, dar, pentru critici- faceți voi ceva mai bine și autoritățile vor accepta și chiar vor învăța (critica îl îndreaptă pe om, iar cei deștepți știu să tragă foloase și de la dușmanii lor) de la dumneavoastră.
Vom încheia cu aceeași idee că frumosul stă și în lucrurile mărunte, și în ochiul privitorului… Cum îți este ochiul așa și sufletul. Încercați să-i apreciați pe cei care muncesc pentru voi, stimați soroceni, și nu uitați că Soroca este casa noatră comună, faceți măcar acest efort și PĂSTRAȚI CURĂȚENIA.

Serviciul de presă
al primăriei mun. Soroca

PUBLICITATE