Iia mi-a fost dragă din fragedă pruncie, din ziua când am văzut-o pentru prima dată îmbrăcată de artiștii de muzică populră de la noi din republică.Venise la Casa de Cultură din satul Popeștii-de Sus, Drochia, ansamblul „Mugurel”, condus atunci de Valeriu Negruți.
Eram elevă prin clasele primare și am mers cu surorile mele mai mari pentru întâia oară la un concert adevărat. De la școală am avut misiunea nobilă, alături de alți copii, să-i primim în „pioneri de onoare” pe artiștii de la Chișinău. Așa era regula bunei găzduiri pe acele vremuri. Parcă-i văd și acum pe cei din „Mugurelul” de altă dată: tineri, frumoși, îmbrăcați toți în port popular. Iar eu, mărunțică de câteva șchioape, înălțându-mă pe vârfuri în fața Mariei Drăgan ca să-i leg cravata de pioner. Maria, toată numai zâmbet, s-a așezt în pirostrii și eu i-am prins la gâtul ei de lebădă cravata roșie, acoperind frumusețea broderiei de pe iia ce o purta. În clipa aceea nu știam cine este, nu o văzusem niciodată. Acasă televizor nu aveam. Iar la radio o ascultam cu drag. Îi știam și-i cântam prin ponoare cântecele „Eu la joc, mama la joc”, „Vai, sărmana turturică”, „Hop, lele hop”, „Vin bădiță, vin deseară”, „Cine nu-i de veselie”, „Foaie verde bob năut”, „Toarce, lele toarce”… Nu vă dați seama ce surpriză, ce moment înălțător am trăit, când prezentatorul i-a rostit numele și în scenă a apărut artista mea dragă, căreia a trebuit anume eu să-i leg cravata de pioner! Era deja fără acea bucată de stofă roșie cu care eu îi acoperisem iia și căreia mama mea îi zicea cârpă. Iar când a început să cânte, eu îi respiram costumul popular și fredonam împreună cu ea cântecele, textele cărora le țin minte până în prezent.
De atunci mi-am dorit să port și eu ie. La școală am brodat o ie nu chiar complicată la lecțiile de lucru manual, cum se numeau pe atunci, dar n-a fost prea reușită și nu am purtat-o. În anii de studenție dorul și dragostea de ie venea ca o alinare. Împreună cu dragele și bunele mele prietene și colege de cameră, Valentina Puiu-Butnaru și Nadea Manole ne-am pricopsit cu ii, apoi ne-am mai cusut și niște fuste albe cu gherghef la poale, pe care le îmbrăcam sub fusta obișnuită, lăsând să se vadă ghergheful. Pe atunci iia nu era la modă, nu se purta pe la evenimente. Dar noi voiam să fim mai aproape de rădăcină și mergeam așa îmbrăcate pe la nunți și spectacole. Cu drag port iia până în prezent. O îmbrac la biserică, lansări de carte, zile de naștere, plecări peste hotare.
Nina Neculce