Victoria Tverdohleb: Sunt convinsă că noi suntem mai puternici decât virusul care ne-a atacat.”

0
1967

Victoria Tverdohleb conduce secția de Boli Infecțioase a Spitalului Raional „A. Prisăcari” din Soroca. În calitate de medic infecționist, lucrează începând cu anul 1995. S-a născut în orașul Dondușeni, dar de la vârsta primilor ani de școală locuiește în Soroca, unde și-a construit viața familială și profesională.

Împreună cu colegii săi, s-a urcat „pe baricade” din primele zile de luptă cu necunoscutul virus ce a provocat pandemia anului 2020. „La început, ca la orice infecție pe care nu cunoști, totul este greu, relatează doamna medic. Dar ne-am ales profesia știind ce poate să ne aștepte. Cunoscând informații despre alte patologii: holeră, ebola, etc., noi eram oarecum pregătiți că putem să ne întâlnim cu așa tip maladii infecțioase.”

 De trei luni, zi și noapte, împreună cu colegii, veghează încontinuu asupra sănătății pacienților internați, infectați cu covid-19, suportând greutăți morale și fizice. În apropierea Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, am întrebat-o, ce-și dorește în acest an? Zâmbind, a răspuns că va primi sărbătoarea în mod obișnuit, lucrând. „În primul rând, sănătate îmi doresc. Precum și familiei mele și…” Aici vocea doamnei medic a îngăduit, lăsând să-i vorbească ochii înlăcrimați. „Să-mi văd copiii… Le vorbesc doar prin internet. Fetița noastră învață la Universitatea de Medicină. Îmi e foarte dor și de nepoțică, de toți…”.

– „E dificilă munca medicilor, nici medaliile nu ar putea recompensa efortul. Sperăm că, după aceste încercări, lucrătorii medicali vor fi apreciați la justa valoare”, adaug eu în discuție.

– „Să fim lăsați să lucrăm în pace și mai puțin să fim discutați pe rețele de socializare, iar cei care nu cunosc situația reală, să se informeze corect.” Răspunsul ei izvorăște din dorința lucrătorilor medicali de a fi susținuți și înțeleși, în primul rând de pacienți. Sunt oameni cu emoții și forțe limitate, iar un cuvânt bun de încurajare, le-ar da mai multe puteri în lupta pentru sănătatea populației.  

La mijlocul lui iunie, în jur de opt pacienți sunt internați în Secția de Boli Infecțioase, dar au fost perioade, prin luna mai, când numărul bolnavilor s-a ridicat la 20. Zi de zi, în fiecare dimineață, medicii analizează starea fiecărui pacient.

Experiența dură, din primăvara acestui an, a reformat regulile în instituție, pentru o bună desfășurare a activității și evitare a cazurilor neplăcute de infectare. La internare, toți pacienții sunt testați și examinați ca suspecți de covid-19, până a fi plasați în alte secții. În cazurile în care se depistează infecția, în dependență de patologia pe care o au, se transferă în zonele roșii a secțiilor respective. 

 „Oamenilor le-aș recomanda să fie mult mai prudenți, îndeamnă Victoria Tverdohleb. A merge în locuri publice fără mască este un risc mare. Avem și noi prieteni care ne întreabă: oare e chiar atât de periculoasă patologia asta? În acest caz le zic că aș vrea să-i văd, să vină, nu câte 8-12 ore, cum lucrăm noi în aceste echipamente sufocante, dar cel puțin, măcar 6 ore în care să nu facă nimic, doar să stea și să vadă starea pacienților bolnavi de covid-19, cum nu le ajunge aer ca să respire, ar vrea să trăiască, se apucă cu ambele mâini de viață și nu le ajung puteri, deoarece acest virus afectează foarte grav plămânii. Să aveți grijă de voi și de cei din jur!

 Vreau să transmit un mesaj de felicitare către toți lucrătorii din sistemul de sănătate și cu mulțumiri deosebite pentru personalul medical din Secția Infecțioase. În același timp aș vrea să vin cu mulțumire către administrația spitalului și a tuturor colegilor care au fost mereu alături de noi în clipele critice. Doresc tuturor un car de sănătate, mult curaj, cât mai repede să învingem și să trecem peste perioada aceasta. Sunt convinsă că noi suntem mai puternici decât virusul care ne-a atacat.”

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code