Învățătorul Constantin Moțoc. Din istoria învățământului sorocean

0
81
Învățătorii Școlilor primare , jud Soroca , anii 30 sec XX

Valentina și Nicolae Bulat

(ncbulat@gmail.com)

„Oamenii nu mor când coboară în pământ,

                                     ci numai atunci când se cufundă în uitare,

                                     căci singură uitarea face despărțirea între

                                        vii și morți”. 

Ion Cuțulab, pedagog, or.  Soroca

                                       

O foarte bună parte a oamenilor muncesc nu numai pentru a primi răsplata pentru o muncă depusă, ci a primi și o răsplată pentru vrednicia lui, pentru lucrul făcut din toată inima pentru cei din jur. Cea mai prețioasă răsplată este trecerea peste vremuri, memoria urmașilor, și această memorie o merităm pentru aportul adus în societate, pomenire peste zeci și sute de ani. Aceasta oare nu este un fel de viață veșnică.

Generațiile vin și se duc. Unele produc valori, altele cu părere de rău, consumă ce produc generațiile anterioare. Unde este locul nostru? Cu una sau cu alta generație? Acolo unde Dumnezei ne-a hărăzit să ne aflăm, iar noi, la rândul nostru, am fost la datorie.

Despre o așa personalitate, azi complet uitată, o să Vă povestesc astăzi. Poate cineva dintre cititori, chiar la trecere de zeci de ani, își va aduce aminte de poveștile buneilor despre învățătorul satului, va găsi pe undeva o fotografie veche rămasă ca prin minune cu dascălul ce a deschis copiilor vraja cuvintelor din pagini de carte și a dat tăria scrisului. O așa personalitate a fost și a rămas să fie institutorul (cadru didactic în învățământ) Constantin Moțoc de la Școala primară din satul Florești, județul Soroca.

Dar înainte de a vorbi despre învățătorul Constantin Moțoc, un mic tablou referitor la situația în educație la sfârșitul sec. XX.

La 1883, Adunarea de Zemstvă Soroca însărcinează Uprava să alcătuiască planul deschiderii şcolilor de Zemstvă în judeţul Soroca. Conform dării de seamă de la 1883, în judeţ erau 21 şcoli populare:

4 şcoli cu câte 2 clase la Arioneşti, Nuduşita, Ocolina şi Raşcu și 12 şcoli cu o clasă: Otaci, Bădiceni, Văscăuţi, Cotiujeni,  Climăuţi, Căinarii-Vechi, Maramonovca, Popeşti, Pepeni, Târnova, Floreşti, Ciutuleşti.

5 şcoli de fete cu o clasă: la Otaci (aparte), Bădiceni, Climăuţi, Arioneşti, Raşcu.

La Soroca erau o școală județeană și două şcoli parohiale: de băieţi şi fete. La şcoala judeţeană din Soroca era o clasă de meserii.

Toate şcolile, în afară de şcoala de băieţi din Otaci şi cele două de fete din Ciutuleşti şi V. Raşcu, aveau clădiri proprii destul de largi şi curate. Unele din şcoli posedau ogrăzi şi grădini, unde elevii creşteau livezi. Toate şcolile populare erau îndestulate cu manuale şi rechizite şcolare. Aproape toate şcolile aveau epitropi care jertfeau o sumă de bani pentru întreţinerea lor materială.

În 1892, în județul Soroca se numărau 29 de școli.

După cum populaţia judeţului era de 160546 locuitori (darea de seamă medicală de la 1892) atunci din cele 29 de şcoli una revenea la 5536 locuitori, un elev la 83 de locuitori, un absolvent al cursurilor de studii la 1138 oameni, numărul absolvenţilor 141 (127 băieţi şi 14 fete) ce alcătuiau 7% din numărul total de elevi. În cele 29 de şcoli studiau 1917 elevi, în mediu câte 66 de copii la o şcoală.

În decursul anului de învăţământ 1898 în judeţul Soroca erau 40 de şcoli, şi anume: 5 la Soroca şi 35 în satele şi orăşelele judeţului.

Corpul didactic la 1898 era alcătuit din 113 oameni şi anume:

        Supraveghetori de onoare, epitropi      – 17

        Învăţători de religie                                – 33

        Învăţătoare de religie                              –  5

        Învăţători                                                – 43

        Învăţătoare                                              – 13.

Școala primară din Florești era cu o clasă. Clădirea școlii a fost construită cu sprijinul lui Fiodor Aleksandrovici Alenikov, președintele Consiliului Județean de Zemstvă Soroca.

Dar să revenim la istoria învățătorului Constantin Moțoc. Nu cunosc tare multe informații din biografia lui, dar să dăm voie faptelor cunoscute să ne prezinte portretul unui învățător ce a meritat o vrednică răsplată – memoria.

Din cauza unor chestiuni personale, într-una din frumoasele zile de iulie 1937, învățătorul pensionar Constantin Moțoc pleca cu traiul în altă localitate. Îmbrăcat în hainele bătrâneților, el posibil trecea cu traiul la copii sau nepoți. Noutatea a ridicat în picioare comuna Florești. S-a hotărât ca comuna să-și petreacă învățătorul pe cinste. La această inițiativă au răspuns foștii elevi ai lui Constantin Moțoc, în majoritate locuitori ai comunei. Cu prilejul manifestării, pentru ai evidenția meritele, spre scoală au început de dimineață a curge râulețe de oameni. Printre dânșii (azi personalități uitate ce au făcut istoria comunei Florești și nu numai: părintele I. Știucă, L. Bozdarevici, pretorul plasei și fost elev a lui C. Moțoc, părintele Vasile Guma, șeful Catedralei din Chișinău și fost paroh în Florești și coleg cu C. Moțoc, Vasile Chilat, fost elev, învățător la Mărculești, Spiridon Vizitiu, fost elev, Vasile Armașu, directorul școlii din Florești, Gh. Badiu, fost revizor școlar, Mihail Popescu fost elev și judecător, părintele Măcărescu, T Bejan, învățător și fost elev, I. Solcanu, fost inspector școlar și fost elev, Procopie Tafuni și alți.

La un așa eveniment, la sigur, domină amintirile, care ne redau portretul unui om. S-a vorbit numai de bine: Un om harnic, conștiincios, un bun îndrumător al satului Florești și nu numai, un naționalist iluminat, patriot al Neamului Românesc.

Vasile Chilat își aduce aminte o întâmplare hazlie, la care el a fost martor. Stătea el odată în clasă, acolo sub sobă, pe ultima bancă, când de odată apare în clasă un domn strein. Domnul era inspector școlar, desigur Rus. Constantin Moțoc, după cum se cere i-a făcut cunoștință cu clădirea școlii, apoi trecu la examinarea copiilor. Un copil din clasa întâi a citit o propoziție în limba rusă. Inspectorul i-a cerut să lămurească cele citite. Copilul și-a făcut datoria, așa cum era obișnuit, traducând propoziția în limba română. Inspectorul fără ca să înțeleagă vreo boabă din cele citite, s-a adresat învățătorului după explicații, care  l-a lămurit că copilul a tradus propoziția în limba maternă. Inspectorul făcu-se o fizionomie de parcă cerul căzu-se peste dânsul:

– În școală rusă, limba română? Da-i posibil așa ceva?

Propoziția citită era „Собака лает” (Câinele latră). Constantin Moțoc i-a spus rusului că noțiunea de câine se poate lămuri  ilustrativ sau prin aducerea unui câine în clasă, dar cuvântul „latră” cum să-l lămurească?

– Nu cumva ai vrea să latru ca câinii, în clasă?  Acel caz se părea să fie hazliu, însă trebuie să recunoaștem că lacrimile produse de asemenea cazuri au fost lacrimi de sânge, pe care Constantin Moțoc le-a vărsat pe parcursul a 30 de ani (1888 -1918) de activitate pedagogică.

Constantin Moțoc a venit la Școala primară din Florești în toamna anului 1893. Găsește o școală neîmprejmuită, fără magazie, beci, fără fântână. Prin sârguința lui Școala se împrejmuiește cu un zid din piatră, se construiește beciul și magazia, se sapă fântâna. Satul arăta și el jalnic. Sărăcie. Lipsit de verdeață avea o impresie tristă.

Le-a vorbit floreștenilor despre Grădina publică din Soroca, o podoabă la sădirea căreia a participat și el la 1881, fiind elev la Școala medie din oraș, îndemnându-i pe cei din Florești să refacă așezarea lor.

Personal, Constantin Moțoc intervine către Departamentul Agriculturii din Petersburg cu rugăminte să se aprobe pentru Florești câteva mii de puieți de salcâmi de la pepiniera „Bucovăț”.

Cererea lui Constantin Moțoc a fost acceptată așa că în 1894, de la „Bucovăț” au fost aduși 5000 de puieți de salcâm, care au fost repartizați pentru plantare locuitorilor din sat. Lucrul a fost făcut cu mare spor sub îndrumările învățătorului Moțoc.

Îmi asum răspunderea să afirm, că salcâmii bătrâni ce împodobesc astăzi partea veche a orașul Florești, sunt odraslele salcâmilor aduși de Constantin Moțoc.

Din cele cunoscute de noi, suntem siguri că floreștenii de la sf. sec. al XIX-lea – înc. sec al XX-lea l-au văzut mereu pe Constantin Moțoc la școală, la biserica Sf. Mitrofan, în mijlocul sătenilor, în câmp, preocupat și de mersul lucrărilor agricole, susținând interesele și entuziasmul comunității, îmbărbătându-i pe localnici la lucruri importante pentru comună.

Ca fiu de plugar, Constantin Moțoc era la curent cu problemele plugarilor. Vedea dumnealui că agricultorii prelucrau pământul cu pluguri vechi, din lemn, a căror productivitate era destul de joasă. Cu așa fel de pluguri nu puteai face o agricultură performantă. Situația cerea o intervenție, lucru care nu a scăpat de spiritul de observație a învățătorului. Constantin Moțoc intervine față de Serviciul Agricol pentru a se fac o comandă de pluguri din fier pentru agricultorii de la sate. Serviciul Agricol Județean Soroca găsește de bună cuviință propunerea învățătorului Moțoc și comandă un număr potrivit de pluguri. La timpul cuvenit la Primăria rurală Florești (Voloste) sunt aduse plugurile comandate.

Adam Hmeliobski, notarul comunei, aduce la cunoștința agricultorilor despre sosirea plugurilor din fier, și, paradox, spre marea lui uimire, oamenii nu le cumpără, crezând că ar fi grele, iar în caz de defectare vor trebui să meargă la Soroca sau Bălți pentru a fi reparate.

În acea situație jenantă, la rugămintea notarului Hmeliovski,  intervine Constantin Moțoc, care prin autoritatea sa le demonstrează oamenilor necesitatea utilizării noilor pluguri, singur stând la coarnele plugului.

În acele vremuri societatea basarabeană era bântuită de patima beției, un viciu al regimului țarist. Constantin Moțoc cu durere în suflet privea cum societatea suferă amarnic din cauza beției nesăbuite  cu urmări morale, materiale și fizice.

La 1896 în Cetatea de scaun a județului Soroca este fondată Societatea antialcoolică „Temperanța”, scopul căreia era de a abate atenția maselor largi de la întrebuințarea alcoolului. Societatea organiza diferite activități distractive, deschiderea diferitor ceainării, cantine unde la un preț mic se lua o masă, se citea un ziar. La 1910, președinte al Comitetului Societății era N. O. Safronov.

 Fiind un om de acțiune, învățătorul Constantin Moțoc, susținut de câțiva voluntari, înființează filiala Societății județene „Temperanța” la Florești. Cu ajutorul financiar primit din partea Societății județene și cu ajutorul locuitorilor din Florești – transport gratuit, materiale de construcții – ridică o construcție, care a luat numele de „Casa de Educație”. În acea clădire se adăpostește o ceainărie, care servea poporul gratis, o bibliotecă din care se luau gratis cărți de citit. În zile de sărbătoare se țineau conferințe de către Constantin Moțoc și părintele Vasile Guma, demonstrații pe ecran (filme), iar primăvara, în zile de sărbători se dădeau grandioase serbări. Anual se organiza un festival – concurs, la care participau școlile din împrejurimi, de pe valea Răutului.

Elevii distrau publicul cu prezentările lor, iar Constantin Moțoc și întreaga societate culegea roadele acestor activități – culturalizarea maselor și sustragerea poporului de la cârciumi.

O altă faptă de laudă pentru învățătorul Constantin Moțoc a fost fondarea de împreună cu 30 de membri a unei Bănci populare, pe care dânsul a condus-o timp de 19 ani. În care timp banca își mărește numărul de membri și își formează un capital de 220 000 ruble aur.

Anul 1917, anul revoluției ruse, anul marilor schimbări, anul ce a declarat dreptul popoarelor ce au încăput pe mâna Imperiului rus la autodeterminare. În acele zile fierbinți și tulbure dar pline de speranță, Constantin Moțoc este în permanență la conducerea județului, la Soroca. Pune umărul alături de alți zeci și zeci de patrioți naționaliști la eliberarea națională a Basarabiei de sub jugul țarist.

În toamna anului 1917, Constantin Moțoc, alături de alte personalități sorocene – Vasile Secară, Teodosie Bârcă, Nicolae Soltuz, Petre Codreanu, Ștefan Macovei, C. Grigoraș, P. Legiu, preotul Vasile Bulancea, diaconul Grosu ș.a. a unui curent printre membrii adunării județene pentru introducerea limbii române în școală, biserică și administrație. La adunarea care a pus în discuție acea cerință foarte principială pentru românii basarabeni se aflau vreo 30 de soldați bolșevizați care îi strigau lui Constantin Moțoc:

– Nu vei vedea zilele de cât până la ușă!

Nu era Constantin Moțoc omul fricii. Și menținut propunerea fără umbră de teamă. Moldovenii, membri ai adunării județene au făcut din piepturile lor zid de cetate în jurul lui Moțoc și în aplauze au votat moțiunea propusă – limba română în școală, biserică și administrație.

În 1919, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, învățătorul Constantin Moțoc, alături de alte personalități basarabene, este ales senator din partea județului Soroca în Parlamentul Unirii. La deschiderea sesiunii Parlamentului Unirii, Paul Bujor (1862-1952) adresează un cuvânt de salut onorabilei adunări și felicită reprezentanții provinciilor unite. Constantin Moțoc este rugat de reprezentanții basarabeni să răspundă. Discursul senatorul de Soroca a fost primit cu furtunoase aplauze. Pe parcursul activității sale de senator, C. Moțoc a activat în diferite comisii parlamentare, pentru binele poporului român de la Nistru până la Tisa.

Evenimentul legat de plecarea învățătorului–pensionar  Constantin Moțoc din Florești a fost plin de dragoste frățească de cel care și-a închinat întreaga viață slujirii cu adevărat neamului, din care se trăgea.

Constantin Moțoc, cuprins de emoții a răspuns la toate omagiile ce i le-au făcut foștii elevi și consăteni, apoi le oferă surpriza. Dânsul declară că donează Școlii primare din Florești un hectar de pământ arabil, care să servească ca lot de experiență agricolă și ca punct demonstrativ. Actul de donație a fost autentificat chiar a treia zi.

Comitetul de organizare a serbării dedicate învățătorului Constantin Moțoc propune, iar întreaga adunare cu aplauze furtunoase aprobă ca Administrația superioară să confirme, Școala primară Florești-sat să poarte numele de Școala primară „CONSTANTIN MOȚOC” din Florești.

P.S. Ar fi extraordinar dacă s-ar găsi și alte materiale, informații, fotografii, memorii despre acest mare bărbat al neamului nostru, pe care vreme îl trecea la uitare. Orașul Florești are foarte multe personalități, care își merită locul lor în istorie și în memoria noastră. Cred eu că vreo asociație, instituție ar fi onorată să-i poartă numele – Constantin Moțoc

Sursa: Revista „Solidaritatea”, nr. 6-7, 1937. Organul Asociației Învățătorilor din județul Soroca

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code