Cetatea cu pereții din cărți

0
84

Prin inovație și creativitate bibliotecile își împlinesc rolurile: a învăța, a performa, a încânta, a încuraja oamenii să interacționeze. Câtă dreptate a avut Goethe în afirmația sa: „Nimeni, niciodată nu şi-a finalizat ucenicia”.

Imaginea bibliotecii câştigă din ceea ce face, ce publică, ce este, din comportamentul comunitar şi profesional al slujitorului bibliotecii. Azi suntem actorii reali care asistă la reforme majore în sistemul biblioteconomic din ţară. Avem nevoie de creativitate, să posedăm acel bagaj de cunoştinţe bine fondat, să gestionăm creativ instrumentele profesionale, să fim echilibraţi moral, să învăţăm zi de zi, să contribuim la creşterea intelectuală şi să ne perfecţionăm multiaspectual. Rolul nostru pe acest tărâm numit LUME este de a instrui, de a educa, de a perfecţiona şi evalua procesul de formare a beneficiarului şi promovarea imaginii bibliotecii.
Prima şi principala preocupare a bibliotecarului este cunoaşterea. Sunt mereu atrasă de lucruri noi, mă cufund în căutări, iscodesc, studiez continuu spaţii neexplorate, adun informaţii, date pentru a-mi afirma ideile.
Ştiut lucru este că bibliotecarul se implică în procesul educaţional, participând la realizarea obiectivelor propuse prin diferite metode de lucru intelectual. El este acela care ajută copilul să conştientizeze rolul cărţii în formarea personalităţii lui.
Lucruri mari, frumoase se fac acolo unde este înțelegere, colaborare între instituțiile din teren. Biblioteca Publică Șolcani, din start, a pus accentul pe cei mici, inițiind și elaborând acorduri de colaborare cu instituțiile din teritoriu: Instituția Timpurie „Romanița” și Gimnaziul Şolcani. De câțiva ani buni se desfășoară o activitate fructuoasă în acest sens. S-a constatat că un copil care are încă de mic o carte de povești în mână va fi curios să cunoască conținutul acestei cărți, să-i vadă imaginile, iar apoi, pe măsură ce crește, să citească poveștile și să evadeze în lumea lor. Avem parteneriat și cu OMF Șolcani, AS cu scopul de a promova modul sănătos de viață.
Pentru a ne onora obligaţiunile şi noi suntem mereu în căutare. Am actualizat pagina WEB a BPC Şolcani, blogul bibliotecii unde regulat plasez informaţii cu privire la tot ceea ce se petrece în bibliotecă, în comunitate şi nu numai.
În perioada epidemiei din țară privind infecția COVID – 19, biblioteca s-a conformat cu lucrul la distanță, implicându-se în diferite activități onlain. Utilizatorilor li s-a propus să stea acasă și să citească cărți online. În acest context, pe Facebook au fost distribuite diferite site-uri din care utilizatorii pot extrage gratuit cărți în formatul pdf pentru a le citi.
Și dat fiind faptul că anul 2020 este Anul lecturii, scopul bibliotecii era axat pe promovarea lecturii. Am reușit să facem lucruri frumoase până la pandemie și după, dar totuși o parte rămân nedesfășurate.
Când cu toții am fost îndemnați să stăm acasă, a apărut o idee să citim de la distanță împreună, în cadrul programului „LECTURIADA – școala pentru părinți și copii”, din ciclul: „Povesti istețe pentru minți curioase ”, conține recenzii la cărți cu scopul de a promova cartea.
Astfel utilizatorii erau îndemnați să consume cărți. S-au implicat și utilizatorii copii la o doză de lectură cu recital de poezie și lectură de povești în glas tare. De Ziua Satului am delectat privirea utilizatorilor cu un album de fotografii „Șolcani – doină în ceaslovul vremii”.
Urmăream și participam la concursurile, instruirile onlain petrecute de BNRM unde am avut succese. Biblioteca Publică Comunală Șolcani a participat la la trainingulonline „Servicii de bibliotecă în sprijinul promovării/implementării Științei participative sau Științei cetățeanului”, organizat la 20 mai 2020 de Centrul de Formare Profesională Continuă în Biblioteconomie și Științe ale Informării din cadrul BNRM.
Acestea sunt doar câteva idei implementate de Biblioteca Publică Comunală Șolcani în perioada când toți au fost îndemnați să stea acasă și să aibă grijă de sănătatea lor și celor din jur! Vor mai urma încă multe inițiative la fel de frumoase!
Dacă aş lua calea de la început, cu certitudine aş alege aceeaşi meserie care poartă “haină de aur a respectului” şi aş ghida orice clipă, oră ca nişte “mere de aur în cupe de argint” pentru cei mai setoşi şi frumoşi utilizatori.

Larisa Prisacari, bibliotecară,
BP din satul Şolcani, Soroca

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code