Petru Beldiman: „Să fie pentru sat, să-mi ierte Dumnezeu din păcate”

0
1659

Gândul de a ridica o cruce acasă, pe deal deasupra Nistrului, îl tot frământa de mult timp pe Petru Beldiman din Vadul-Rașcov. Sute și mii de kilometri parcurși în tir, la muncă prin Europa, i-au dat răgaz visului să prindă formă. Să fie o cruce din lemn, ca cea pe care a purtat-o Iisus în spate spre Golgota, unde a fost răstignit. Simplă și curată, simbol al jertfei și al iubirii – „Să fie pentru sat, să-mi ierte Dumnezeu din păcate”.

          În dimineața zilei de Duminică, când Domnul s-a înălțat la ceruri, crucea înaltă de 4 m se ridica deasupra Nistrului, pe dealul dintre Climăuți și Vadul-Rașcov.

– „Ai făcut un lucru bun, Petre”, zise părintele Vladimir Bivol, care a sfințit-o pe ploaie, de parcă și Dumnezeu era acolo. Oamenii din vale au observat-o din joia dinainte de Ispas. Un vecin așa și spuse: „Ia, ce minune, s-a ridicat o cruce! Am să mă scol în fiecare dimineață să-mi fac cruce, să-mi binecuvânteze, Domnul, ziua.”

          A știut Petru că va duce planul cu izbândă până la bun sfârșit. Nu avea importanță cât va costa, dar s-a minunat de ușurința pe care i-a dat-o Dumnezeu și ajutorul oamenilor. Nu i-au cerut bani nici pădurarul, nici lemnarul, nici prietenii care au dus crucea, fiecare a suportat o parte din jertfă, iar cheltuielile lui Petru s-au redus la materialele de întărire. Mama, Marina, a avut grijă să le trimită băieților de ale gurii, căci munca cere hrană. Era cu gândul la lucrarea lor, dar de ridicat dealul, nu s-a încumetat în ziua de joi, simțea o slăbiciune și s-a lăsat furată de un somn scurt.

– „Petre, am visat-o azi pe mama, bunica ta răposată.., îi spuse fiului mai spre seară. Avea în mână lopata asta cu care te-ai dus să astupi groapa pentru cruce. Dar am pierdut-o în vis, s-a dus pe o cărărușă și nu am mai văzut-o. Tare demult nu am vist-o… De Duminica Mare, să urcăm la cruce și să ne rugăm.”

          Valea Nistrului l-a apropiat întotdeauna pe om de Dumnezeu. În stâncile ei, sihaștrii și-au zidit mănăstiri, pe culmi s-au ridicat cruci, ce-au prins pământul de bolta cerului. Iar apa Nistrului, dătătoare de viață, i-a spălat de toate păcatele lumești, lăsând-le sufletele să răsufle ușurate spre un răsărit plin de speranțe.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFii informat
Articolul următorStrigătul sufletului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code