Dragoste, ură, ștreang

0
144

Izgonită în plină iarnă din propria casă de cel cu care a împărţit şi bucuria şi amarul, şi pâinea şi patul mai bine de trei decenii, Ioana s-a adăpostit câteva luni când la o rudă, când la alta, crezând că poate îi vor veni minţile la loc lui Ştefan al ei şi se va putea întoarce acasă. Dar dacă a văzut, că nici pe aproape de poartă nu vrea s-o vadă, a plecat la fiică-sa, măritată în alt sat…
Timp de vreo două luni s-a simţit dorită, aşteptată şi respectată în casa fiicei şi a ginerelui. Însă de la o vreme ginerele a prins a-i căuta nod în papură – ba că a dat prea multe grăunţe la găini, ba că porcul a stat flămând, ba că-i laie, ba că-i bălaie. Iar într-una din zile în loc să-i mulţumească soacrei pentru că i-a scos vița de vie din buruiană, că i-a prăşit frumuşel toată grădina, el a strigat la ea supărat: „Mata mult mai ai de gând să stai pe capul nostru?! Cară-te chiar acum şi lasă-ne, te rog, să respirăm în voie!” La auzul acestor vorbe fiica n-a scos un cuvânt. Iar Ioana, înghiţindu-şi lacrima, a ieşit pe poartă în papuci de casă şi în capot, cu o broboadă ponosită pe cap şi cu c-o pestelcă vechişoară legată deasupra capotului. Aşa a ajuns la redacţie tocmai din cel mai de nord raion al republicii. Înăbuşindu-se de plâns mă ruga să-i găsesc vre-un bătrân de care să îngrijească ca să aibă unde să se adăpostească. Printre of!-uri şi sughiţuri mi-a spus povestea ei.

Ştefan era pentru ea o revelaţie, o minune

Pare poveste curată, dar să ştiţi că e poveste adevărată. S-au căsătorit din dragoste. Ioana învăţa în clasa a X, când Ştefan, cel mai răsfăţat de fete flăcău din sat a venit din armată. Era o elevă foarte bună, cea mai bună la matematică din şcoală. Atât profesorii, cât şi părinţii o vedeau ajunsă departe. Profesorul de matematică i se adresa adesea în glumă: „Ce zici, stimată doctor profesor Ioana R., corect am rezolvat această ecuaţie?”, sau după răspunsul vreo unui coleg: „Să auzim mai întâi ce zice doctorul profesor Ioana R…” Nimeni nu se aştepta că fata cu cele mai bune rezultate la învăţătură ar putea să se mărite neterminând şcoala. Şi nici ea nu s-a gândit vreodată că ar putea să se îndrăgostească lulea în ultimul an de şcoală. Când Ştefan s-a înfăţişat în faţa părinţilor să-i ceară mâna, tatăl Ioanei i-a zis: „Noi nu avem fată de măritat. Fata noastră are de terminat şcoala, apoi Institutul. Aşa că vezi-ţi de drum, măi băiete, ce puţine fete sânt în sat?” Oarecum ruşinat, flăcăul a ieşit din casă. Ioana a sărit ca friptă după el. La poartă cu ochii jucând în lacrimi l-a implorat: „ Ştefane, te rog, fură-mă! Dacă o să mă duci la tine acasă, părinţii n-o să aibă încotro.” Peste o săptămână Ştefan, după vechiul obicei, a furat-o pe Ioana, a dus-o pe cuptor, cum se spunea odată. A mirare a fremătat şcoala, satul a primit vestea ca pe ceva firesc, iar părinţilor nu le-a rămas decât să spună: „Aveţi toată binecuvântarea noastră.” Şi adresându-se fiicei, tatăl a vorbit aşa: „Dacă ţi-i mai drag Ştefan decât cartea pe care ai „mâncat-o” până acum, n-am decât să-ţi respect alegerea, dar îmi pare rău că în loc să ajungi om învăţat, vei trage sapa toată viaţa.” Ioanei nu-i păsa că va prăşi toată viaţa. Era fericită că Ştefan a ales-o anume pe ea. În acele clipe când fiori, aidoma curentului electric îi treceau prin tot corpul, iubitul devenise pentru ea o revelaţie, o minune.
Luminată de frumuseţea exterioară, dar mai mult de cea interioară, tânăra nevastă s-a pus pe gospodărit. Cu Doamne-ajută le sporeau toate. Repejor şi-au ridicat casă şi sarai, repejor au adus pe lume doi copii. Cu linişte şi pace îşi trăiau bucuriile şi speranţele. Iubea şi unul şi celălalt. Deseori Ioana repeta: „Cei care se căsătoresc fără să iubească fac un mare păcat. Ce mare păcat aveau să facă părinţii dacă nu mă lăsau după tine, Ştefane!”

Prăbuşirea

Dar, fericită că şi-a găsit chemarea pe pământ a fost până într-o zi. Aveau conviețuiți împreună 32 de ani, când Ştefan s-a luat la harţă cu vecinul de la un viţel, care i-a păscut aproape tot porumbul din grădină. Încăierarea se înfierbântase de-a binelea. De frică să nu se facă moarte de om, nevasta a alertat poliţia. Când a văzut poliţistul în ogradă, Ştefan s-a înfuriat şi mai tare. Omul legii a încercat să-l domolească, lovindu-l de câteva ori cu bastonul de cauciuc. Dar Ştefan nu s-a lăsat. Învrăjbit de cel rău, s-a repezit, a luat toporul din şopron şi era gata să-l lovească pe poliţist. Astfel, supărat mai cu seamă pe soţie, că i-a adus poliţistul pe care el nu-l putea suferi, căci fusese bătut odată crunt de el pe nedrept, omul iubit de nevastă şi copii, a ajuns după gratii. Ura faţă de soţie s-a amplificat între pereţii închisorii. Cât de adevărat este că de la dragoste până la ură e doar un pas. Eliberat din închisoare după cinci ani, Ştefan fierbea. N-avea răbdare să ajungă acasă să-i tragă nevestei o mamă de bătaie ca să-l ţină minte până la moarte. Vârful la grămadă l-a pus un invidios „binevoitor”, care de cum l-a văzut pe Ştefan întrând în sat, l-a oprit şi i-a spus că în timpul cât a stat în închisoare, Ioana lui s-a avut de bine cu procurorul. Atâta i-a trebuit celui eliberat din puşcărie. Ajuns acasă, în loc de bună ziua a luat-o la „vatra jocului” pe nevastă. Scoşi din casă de ţipetele femeii, vecinii au alergat la poartă: „Ce te-a apucat Ștefane? Nu eşti în toate minţile? Ce ţi-a făcut Ioana? Se dă sărmana în vânt după trebi de când ai fost dus de acasă şi tu în loc s-o jeleşti, să-i mulţumeşti, că a ţinut gospodăria întreagă, ai făcut-o toată numai vânătăi.”

Bătută aproape trei ani, apoi alungată de la casă

După bătaia ceea de pomină Ştefan s-a liniştit. Se scula dimineaţa, se uita multă vreme într-un punct, după care îşi vedea de treburi. O vreme nu a vorbit cu nimeni. Nici la biserică nu voia să se ducă. Nici de alcool nu se atingea. Dar într-o duminică, după ce au stat la masă cu toate rudele apropiate, Ştefan, ca lovit de trăsnet, s-a repezit din nou la soţie. A bătut-o crunt şi de astă dată. Din acea duminică zilele în casa lor au devenit un chin pentru Ioana şi pentru băiatul lor care locuia într-o ogradă cu ei. Scandaluri, certuri, bătăi cu nemiluita s-au perindat timp de trei ani. Biata femeie le îndura pe toate, zicându-şi mereu: „Ce să fac? Unde să mă duc la vârsta mea trecută deja de 50? Cred că aşa o lăsat Dumnezeu să beau şi păharul ista.” Se ruga pe ascuns Domnului, fiind încrezută că se mai poate face un pas înainte, că respectul şi iubirea se vor întoarce în casa ei. Dar n-a fost să fie. Într-o iarnă, tocmai când era gerul mai mare, a fost izgonită din casă cu cuvintele: „ Piei din ochii mei „prostituato”! Du-te la procurorul tău cu care te-ai lins pe bot şi m-ai băgat în închisoare. Ce stai şi te holbezi aşa la mine?! Ieşi afară, târfă împuţită, că fac moarte de om cu tine!” Şi Ioana a ieşit. Nu s-a dus să se jeluie la poliţie. „ La ce bun? – mi-a zis, când a venit la redacţie. -A fost şi soţ bun, şi tată bun şi e firesc ca experienţa trăită în închisoare să te facă să vezi lumea în negru. De când i-au pus cătuşile, parcă cineva a pus în lanţuri şi casa noastră plină de voie bună şi înţelegere atâţea ani. Nora cu feciorul au plecat şi ei din casa lor. S-au dus la cuscri. Nu au mai putut sta într-o ogradă cu el. Acum e singur. Nădăjduiesc ca disperarea şi singurătatea să nu-l copleşească. Dumnezeu e mare şi le vede pe toate şi cred, că-l va scoate din această viaţă de pierzare. Mă rog pentru el în fiecare zi.”
De la aceste destăinuiri ale Ioanei au trecut 10 ani. Femeia a tot îmblat pe drumuri. Își găsea adăpost când la o bătrână dintr-un sat, când la un bătrân din altă localitate. Cu doi ani în urmă, de Sfânta Maria Mică și-a luat inima în dinți și s-a pornit spre casă. A ajuns pe la ora prânzului. Furată de amintiri a deschis încetișor portița, rugându-se în gând să-l găsească pe Ștefan în duși buni. Lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraji. Ușa de la intrare era deschisă. Se opri pentru o clipă în prag: „Ștefan, vino te rog până afară!”, a îngânat rugător. A așteptat preț de câteva minute și văzând că Ștefan nu se arată, a pășit înăuntru. Deschise vraiște erau toate ușile. O duhoare de băutură mai nu o dădu jos. „O fi dormind beat”, își zise înaintând spre dormitor. Dar ajunsă la ușa dormitorului a încremenit. Soțul ei stătea agățat în ștreang de coarda de la pod…
Vecinii, care nu o singură dată l-au auzit zicând că s-a săturat de viață, se întrebau mirați și nedumeriți:„Cum, Doamne și de ce a recurs la acest gest extrem tocmai în ziua când Ioana s-a întors acasă?!”…

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code