Omagiu adus dinastiei Zatuszewski

0
82

E arhicunoscut adevărul că fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui. Ca s-o auzi, trebuie să tragi bine cu urechea, concomitent având nevoie de multă iubire pentru a o înțelege în întregime. Fără îndoială, scurgerea nemiloasă a timpului lasă deseori nenumărate umbre și goluri însoțite de praful uitării în șirul nesfârșit al faptelor bune săvârșite de cei care au viețuit înaintea noastră. Iată de ce, presupun, e o datorie sfântă de a scoate din anonimat oamenii cu bună credință în Dumnezeu și cu talent într-un anumit domeniu de activitate.

În cele ce urmează ne vom opri la o dinastie de muzicanți din s.Hădărăuți, r-nul Ocnița, vestea cărora s-a dus hăt departe prin anii 50-60 ai sec. trecut. E vorba despre dinastia Zatuszewski, care s-a mutat cu traiul din Polonia la invitația moșierului Plawski, stăpân al conacului și lanurilor mănoase din această așezare ocnițeană. Se întâmplau toate acestea la începutul veacului 19, când familiile de polonezi Pankiewicz, Bedrycowski, Crușyelinski, Oleatowski și Zatuzsewski s-au instalat în Hădărăuți. Majoritatea dintre ele s-au îndeletnicit cu agricultura, ramură tradițională de la sate. Cei care s-au manifestat, însă, din plin și au lăsat urme de neuitat în istoria muzicii locale au fost Xenofont (în amintirea localnicilor a rămas numele Dozia) Zatuszewski cu 7 copii ai săi.
Indiscutabil, intrigantă, dar totodată măgulitoare a venit propunerea de preț la una din ordinarele ședințe ale consilierilor locali. Da aparținea ea D-nului primar Iurie Lupu și suna cam în felul următor: ,,Dragii mei, toți sătenii și nu numai, cunosc ,,Sârba lui Dozia” o adevărată perlă folclorică. Oare nu ar fi cazul să înveșnicim cumva numele acestei dinastii de instrumentiști, ca și viitoarele generații de hădărăuțeni să fie mândri de ea?”
Lăudabila intenție și-a găsit imediat susținătorii de nădejde în persoana lucrătorilor Căminului de Cultură Stelian Cibuc, Viorica Pîrlea, Aliona Olaru, Anaolie Cibuc și Violeta Melnic, care, fără a zăbovi prea mult, au pus lucrul pe roate. La prima vedere se părea că-i ceva simplu de tot. Aveai impresia că ar fi de ajuns ca holul de altădată al instituției culturale ocupat în timpuri nu atât de îndepărtate de o masă de tenis și alta pentru amatorii de biliard să fie eliberat și micul muzeu e ca și gata!
De altă părere au fost, dimpotrivă, cei 5 entuziaști, dând dovadă de interes, răbdare și minuțiozitate, când au cutrierat satul în lung și în lat, doar a fost o muncă de răspundere la adunatul sutelor de exponate. Înțelegând că fiecare obiect din vechime rămas și descoperit pe la rudele apropiate, foștii vecini și cunoscuți ai familiei Zatuszewski trezește în suflet cele mai frumoase și adânci trăiri, ei s-au străduit să facă rost de fotografiile rare, instrumentele muzicale ce aparțineau dinastiei, dar și de obiectele de uz casnic din acea perioadă. S-a evidențiat în mare măsură D-na Violeta Melnic, datorită căreia a sporit simțitor numărul exponatelor ce au stat la baza creării unei cămări amenajate cu gust. Ea aduce aminte celor care îi trec pragul că acum șapte decenii servea drept loc pentru trai. Aici se adunau toți membrii familiei. Nu lipsește nici cuptorul țărănesc, unde dormeau cei șapte copii, dar și se ascundeau de coada măturii, dacă făceau năzbâtii. Cămara mai era folosită și ca bucătărie. Se pregăteau sarmale, zeamă de găină, juflă. Alături se află cuptorul, unde se coceau pâinea, alivencele, plăcintele cu brânză și mărar. Lângă covata lucioasă scobită într-o tulpină groasă de stejar stă gavanosul, în care soția Eujenia umplea borș acru. Un ciot de mătură veche-veche legată cu cordele colorate,cociorva,lopata din lemn,ulciorul din lut pentru apă, burluiul de păstrat vin, râșnița, legănașul împletit din nuiele de lozie și agățat de pod cu ajutorul unui cui de fier, războiul de țesut stând în așteptarea stăpânei casei și a celor două fete ale sale-toate acestea au făcut parte din traiul de zi cu zi a dinastiei.
S-ar părea, o familie obișnuită de polonezi, totuși în capul mesei a stat până la urmă muzica.


Xenofont (Dozia), mai marele familiei,a fost molipsit de tatăl său Constantin, viorist bun pe atunci, să facă prietenie strânsă cu trompeta. Și nu s-a despărțit de ea până la ultima suflare. De altfel, dragostea de cântec le-a altoit-o copiilor săi. Valentina cânta bine la acordeon, Volodea era un trombonist iscusit, Costel îi secunda pe frații Colea (trompetă), Borea (clarinet) și Mihai(trompetă). Așa a luat ființă vestita trupă de muzicanți condusă de D.Zatuszewski. Ei, dar mai interesant ar fi, după mine, să aflăm și câteva opinii aparte ale hădărăuțenilor, care i-au cunoscut nemijlocit pe membrii familiei cu rădăcini poloneze.

Gheorghe Guțu – 92 ani:

  • Pan Dozea – astfel ne adresam acestui om simplu, cinstit și devotat până la refuz muzicii. Odraslele lui au avut o bună-creștere în familie, erau ascultătoare și harnice foc. La nunțile celor 3 fete pe care le-am măritat n-am mai căutat să tocmesc muzicanți aduși din alte locuri. De fiecare dată soția mea Elena mă îndupleca, chipurile mai buni decât băieții lui Zatuszewski nu voi găsi. Eram de acord cu ceea ce spunea ea, căci de fapt în 2 zile cât ținea nunta rămâneau toți ca unul disciplinați (legea tatei era una și bună!) și duceau până la capăt lucrul început.

Valentina Alexeeva – 68 ani, fiica lui Boris Zatuszewski:

  • Tatăl meu a fost un clarenitist de forță. În realitate trupa lor compusă din 7 muzicanți cântau mai mult după ureche decât după note,adică se socoteau lăutari. Lumea îi iubea tare mult, pentru că nu-și călcau niciodată cuvântul. Nici la cântări nu luau bani mulți, înțelegeau situația gospodarilor și se mulțumeau cu puținul ce li se cuvenea. Tata me-a povestit că a ajuns să cânte de câteva ori și cu renumitul viorist Dumitru Blajinu din Pererâta Bricenilor,mai pe urmă artist al poporului, fondator al ansamblului de muzică populară ,,Folclor”, cu Vasile Voleac (clarinet) și cei 3 frați-trompetiști Cozlowski de la Văzdăuți, r-nul Sekureni, reg.Cernăuți, cu muzicanții dinastiei Gronic, Grinăuți-Moldova, r-nul Ocnița, cu Mihail Marandiuc (trompetă) din Nesvoia, r-nul Noua Suliță, reg.Cernăuți, precum și cu cei conduși de Gheorghe Moroșan din satul vecin Clocușna. Își făcea cinstit datoria și cred,că pentru asta a meritat să fie stimat de oameni.

Nicolaie Dumitraș,72 de ani, meșter popular:

  • Am simțit o dragoste deosebită față de acești muzicanți din satul nostru. Eram băiețandru și umblam din urma lor la fiecare petrecere. Vecinul meu Alexandru Rusnac mi-a meșterit un fluier dintr-o țeavă de bronz. Cu greu, dar am prins a încerca să cânt de sine stătător. De la dânșii am învățat multe cântece de atunci, unul, însă, mi-a intrat pentru totdeauna în sânge. E vorba de ,,Sârba lui Dozia” pe care o cunosc și o interpretez până acum. Pe bună dreptate, această dinastie rămâne a fi mândria întregului sat.

Alexandra Macovei, 94 ani:

  • Pe când eram fetișcană la noi se făcea joc pe toloaca din centrul satului. Aproape că nu era Duminică ori sărbătoare ca pe la chindie tineretul, dar și cei căsătoriți să nu participe la aceste evenimente. Femeile și bărbații mai în vârstă stăteau la o parte, ascultând cum cântă muzicanții. Ce să zic? De la Dozia încoace rar cine interpretează la instrumente de suflat o mazurcă sau o polcă,un tangou ori un menuet. Și doar pe timpurile celea ele erau dansurile noastre îndrăgite.
    Uite așa n-au fost depărtați de lume membrii familiei Zatuszewski înzestrați de natură cu simțul frumosului, ce și l-au revărsat cu dăruire totală în melodii armonioase de neuitat. Și fie că îi cuprindea veselia sau dorul, își cântau durerile și mulțumirile, totuna au rămas în amintirea locuitorilor din sat ca niște făclii mereu nestinse în lumea muzicii. Drept dovadă este și cămara,în care se află cea mai dreaptă avere a dinastiei,scoasă la lumină prin concursul activ al APL și al celor 5 lucrători de la Căminul de Cultură,spre a o feri de noianul timpului și a uitării.
    Valentin Baraliuc
    P.S. De Înălțarea Domnului, când la Hădărăuți se sărbătorește hramul e posibil să vină și ultimul descendent al dinastiei Zatuszewski, Mihai, locuitor al orașului Cupcini, r-nul Edineț.
    Satul e în așteptare și ar dori să vadă ce impresie îi va aduce cămăruța amenajată, care-i va aminti, fără doar și poate, de anii copilăriei sale și de persoanele dragi plecate pe rând în lumea celor drepți.
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code