La Drochia au început lucrările de amenajare și înverzire a orașului

0
33

După ridicarea stării de urgență, în orașul Drochia, au început lucrările de înverzire și amenajare, fiind aduse diverse specii de pomi decorativi, care vor oferi o frumusețe locurilor, unde vor fi plantate. Producătorul plantelor susține,  că fiecare din pomi au fost crescuți cu grijă, ceea ce trebuie să aibă continuare.

  • Noi am adus tui, pentru orașul Drochia, – susține Maria Ivanov, producător de pomi decorativi, din mun.Chișinău, – care cresc 10-15 cm. pe an și trebuie frezate, îngrijite și plantate pe un sol calitativ. Alți pomi au fost aduși tot pentru frumusețea orașului – trandafir pe ștamp, care înflorește, începând de vara și până toamna târziu. Sunt pomi decorativi, precum sacura, care crește până la 2 metri, necesită îngrășăminte, trebuie curațită de 2  ori pe an, ca să nu depășească această înălțime.

Angajații Secției Salubrizare și Amenajare din orașul Drochia, au început lucrările de plantare, imediat ce aceștea au fost aduși.

  • Condițiile climaterice sunt potrivite pentru desfășurarea acestor lucrări, – a relatat Valentina Poperecnîi, șefa secției.- Vrem să schimbăm designul din parc, ca să fie plăcut pentru locuitorii orașului. Secția salubrizare se va împlica activ în lucrările de amenajare. Deoarece pomii au fost aduși mai târziu, în legătură cu starea de urgență, noi îi vom susține.

Amenajarea localității a fost planificată cu mult mai înainte, însă restricțiile impuse de Comisia Națională de Sănătate Publică, în legătură cu răspândirea noului tip de coronavirus în țară, au dat peste cap planurile autorităților.

  • Odată, ce a fost ridicată starea de urgență, am început lucrările pe oraș, ce ține de amenajare, – a menționat d-na Nina Cereteu, primarul orașului Drochia.  Astăzi va începe plantarea copacilor decorativi, înlocuirea celor, care s-au uscat și amenajarea clumbei din Parcul Central. În loc de flori vor fi plantați copaci decorativi. Sperăm să fie pe placul locuitorilor orașului, dar totodată ne dorim să fie apreciată și prețuită această muncă, nu doar de locuitori, căci tot ce se face, este pentru binele tuturor. Țin să menționez, că vor fi instalate și camere de supaveghere, cu rezonanță foarte bună, care vor permite să vedem pe cei, care-și vor bate joc de munca cuiva.

Pentru amenajarea și înverzirea Parcului Central din orașul Drochia și teritoriului din preajma Monumentului Soldatului Necunoscut, au fost procurați de către primăria orașului Drochia, 184 de copaci decorativi, de diferite specii, iar pentru achiziționarea lor au fost cheltuiți 55 mii lei din bugetul local.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code