Cum pot să mă înţeleg mai bine cu fraţii mei?

0
52

Există familii în care fraţii sunt foarte apropiaţi, dar şi fraţi ori surori care se ceartă din orice.
Ai şi tu un frate sau o soră care te scoate din sărite? Este adevărat, părinţii au responsabilitatea de a menţine pacea în familie. Totuşi, mai devreme sau mai târziu, va trebui să înveţi să te înţelegi bine cu alţii. Şi poţi învăţa asta chiar acasă. Gândeşte-te la conflictele pe care le ai cu fratele sau cu sora ta. Din ce cauză vă certaţi cel mai des? Bifează în lista de mai jos motivele pentru care vă certaţi.
Dacă fratele sau sora ta te enervează mereu — pentru că face pe şeful sau nu-ţi respectă intimitatea — ţi-ar putea fi greu să nu ai resentimente. Dacă îi porţi pică fratelui tău, s-ar putea să ai la un moment dat o izbucnire de mânie şi, fără îndoială, lucrurile se vor înrăutăţi. Neînţelegerile dintre fraţi sunt asemenea coşurilor. La suprafaţă se vede o inflamaţie urâtă, dar cauza este de fapt o infecţie în profunzime. În mod similar, o ceartă urâtă între fraţi nu este decât efectul „de suprafaţă“ al unei probleme mai profunde.
Ar fi bine să tratezi infecţia, evitând astfel apariţia altor coşuri. Învaţă să rezolvi conflictele sau să le eviţi
Iată câteva sfaturi pe care le-ai putea urma:
Stabiliţi de comun acord câteva reguli de bază:„Cere întotdeauna voie înainte să iei un obiect care aparţine altcuiva“; „Respectă dreptul celuilalt de a spune «Nu, nu poţi folosi acest lucru»“. Respectă tu însuţi regulile. Dacă vrei, de exemplu, ca fratele tău să-ţi respecte intimitatea, atunci şi tu va trebui să baţi la uşă înainte de a intra în camera lui sau să-i ceri voie să-i citeşti e-mailurile ori SMS-urile.
Nu te supăra uşor. Dacă te superi uşor, vei fi nefericit. Evident, fratele sau sora ta va spune sau va face lucruri care te vor supăra. Întreabă-te însă: „Oare nu i-am făcut şi eu ceva asemănător cândva?“
Iartă şi uită. Problemele grave trebuie discutate şi rezolvate. Nu-i cazul să-i ceri socoteală fratelui sau surorii tale pentru orice greşeală pe care o face?
Aduceţi „cazul“ înaintea părinţilor. Dacă tu şi fratele tău n-aţi reuşit să soluţionaţi o problemă importantă, părinţii vă pot ajuta să faceţi pace. Nu uita însă: capacitatea de a rezolva conflictele fără ajutorul părinţilor este un barometru al maturităţii autentice.
Preţuieşte calităţile fraţilor tăi. În loc să te concentrezi asupra defectelor fraţilor tăi, de ce nu cauţi ocazii să le spui ce admiri la ei?
Am scrise aceste sfaturi într-un carneţel şi periodic le recitesc. Să ştiţi că am devenit mai sigură pe sine, căci ele mă ajută să evit unele conflicte. Am doi fraţi mai mari şi o soră geamănă. Urmaţi aceste sfaturi şi veţi avea doar de câştigat din asta!

Ariana Lisnic, 14 ani, oraşul Drochia.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code