Este prima dată când un elev din mediul rural câștigă titlul Elevul Anului la Soroca!

0
2459

Concursul ”Elevul Anului” organizat de Direcția Învățământ Soroca, a ajuns în acest an la cea de-a X-a ediție aniversară. Un eveniment cu totul și totul deosebit, or, din cauza pandemiei, concursul s-a desfășurat la distanță. 30 de dosare au fost depuse în concurs, iar în urma probelor de selecție, au fost admiși 17 elevi. Criteriile de selecție au fost: nota media mai mare de 9 și punctajul acumulat în baza diplomelor la diverse concursuri și olimpiade școlare.

În prezentările la tema : „Învățământul online – un test al solidarității”, elevii au povestit despre provocările învățării la distanță, despre cum au fost ajutați de profesori, părinți și colegi, să se acomodeze la un altfel de regim de lecții. Istorii uimitoare, pline de emoții și dovezi, care până la urmă vin să ne convingă că școala a trecut cu brio testul solidarității pe timp de pandemie.

Membrii juriului au urmărit cu atenție prezentările elevilor și au desemnat învingătorii. Din componența juriului au făcut parte:

  • Angela Mușenco, șefa Direcției Învățământ Soroca, președinta juriului;
  • Sabina Topor, șefa secției la Direcția Învățământ;
  • Anna Vacari, membră a Consiliului Raional al Elevilor;
  • Tatiana Mitrofan, redactor-coordonator la ziarul „Observatorul de Nord”;
  • Ludmila Talmazan, redactor literar la Teatrul „Veniamin Apostol”, reporteră ”Ziarul Nostru”.

Este prima dată când un elev din mediul rural câștigă Marele Premiu – titlul Elevul Anului, la Soroca! Acesta este Alexandru Tetelea, elev în clasa a-XI-a la Liceul Teoretic Visoca, un tânăr care a excelat în timpul studiilor, a participat la olimpiadele școlare, raionale, republicane, s-a implicat activ în viaţa şcolii şi a comunității. „În această ediție a concursului, am rămas satisfăcut de totalurile anunțate și de faptul că juriul a apreciat munca participanților, relatează Alexandru. Am revenit la acest concurs cu mai multă încredere și experiență și am rămas mulțumit de titlul care ni s-a acordat. Am pășit pe treapta raională a concursului îndrumat de unele cadre didactice din instituție. Un rol deosebit în încurajarea mea l-a avut mama – profesorul meu la domiciliu.” 

Toate prezentările elevilor au excelat în originalitate, creativitate, lucrări documentate, experimentate în propriile practici, în care s-a depus mult suflet. Prezentările elevilor, moderate cu măiestrie de Maria Doboșeriu, metodistă la Direcția Învățământ, au provocat emoții până la lacrimi atât membrilor juriului, cât și urmăritorilor concursului – profesori, părinți, colegi de școală.

Concursul poate fi vizionat pe pagina de socializare a DÎ: https://www.facebook.com/directiainvatamant.soroca.3/posts/630754074451500

CLASAMENTUL:

Mai multe premii speciale au fost oferite elevilor din partea Direcției Învățământ Soroca și a partenerilor concursului: Teatrul „Veniamin Apostol”, „Observatorul de Nord” și „Ziarul Nostru”! Felicitări tuturor!

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code