Visul din Buenos Aires de a revedea Soroca

0
698

A purtat Soroca peste ocean

Era toamna anul 1931. Nava ”Belvedere” părăsea portul din Napoli ducând peste ocean emigranți din Europa, spre o viață nouă în America Latină, printre ei – doi tineri soroceni proaspăt căsătoriți – Basea Barabtarlo și Mișa Derman.

Pe navă, la sosire în Argentina. Mișa și Basea printre emigranți (încercuiți )
Tinerii căsătoriți Mișa și Basea

          De când și-a părăsit familia, pe tot parcursul călătoriei cu nava, care a durat mai mult de 20 de zile, Basea a plâns aproape încontinuu. S-a gândit că nu o va mai vedea pe mama ei, pe tatăl ei vitreg, pe surorile ei, pe prieteni și… nu a greșit, pentru că nu i-a mai revăzut niciodată. În 1931 intrarea în Buenos Aires nu era permisă. În timp ce Europa se pregătea de iarnă, în Argentina începea primăvara. Tinerii soroceni au coborât de pe navă în Montevideo unde au stat o lună, apoi au ajuns pe șlep în La Plata. Purtându-și tânăra soție pe umeri, de-a lungul râului, Mișa nu a avut odihnă până când au ajuns în cartierul La Boca unde locuiau rudele lui din Buenos Aires. Abia după câțiva ani s-au putut înscrie în registrele locale. În Argentina, Basea a trebuit să renunțe nu doar la trecutul ei, dar și la nume, devenind Beatriz Barabtarlo de Derman.

          Basea Barabtarlo s-a născut în 1909 în orașul Soroca și a trăit acolo până la vârsta de 22 de ani. Era o tânără cultă, inteligentă, pasionată de tot ce este frumos: muzică, poezie, broderie. Diploma ei cu note maxime de la școala complementară de fete din Soroca, care funcționa pe lângă biserică, se mai păstrează în albumul vechi. A avut ani în care a studiat în limba rusă, apoi în română, în dependență de puterea politică care domina în zonă. De la vârsta de 17 ani a început să lucreze în atelierul fotografic al familiei sale, decorând fotografiile clienților – o muncă care îi aducea multă satisfacție.

Notele de școală ale Basei, la Soroca
Basea în atelierul fotografic din Soroca
Basea cu prietenii în Soroca
În Soroca
Basea

          Nistru pe care l-a trecut o dată iarna, pe gheață, fără să-și dea seama, Cetatea în care se juca de-a ascunselea în copilărie, pădurea în care îi plăcea să se plimbe cu prietenii, străzile vii ale orașului i-au rămas în suflet pentru totdeauna, dar și durerea despărțirii ce-i săpa tot mai adânc în inimă, cu fiecare an ce trecea. Copiii ei născuți în Argentina au moștenit aceeași dragoste pentru Soroca – orașul de la graniță, însă cu puține amintiri, căci orice întrebare o făcea să plângă de dor.

În Buenos Aires, până la venirea lor, locuiau Eugenia – mama tânărului Mișa, sora lui, Mariacea, numită familiar Musi și fratele lui, Avraam, originari din București. Visul unei vieți noi s-a adeverit a fi dificil de realizat. Locuri de muncă erau puține, iar la cei 22 de ani ai Basei și fără cunoștințe de limbă spaniolă, era foarte complicat. Dar cu ajutorul rudelor au progresat treptat. O perioadă a reușit să comunice cu familia din Soroca prin scrisori și cărți poștale, dar după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, orice legătură s-a rupt definitiv. A primit o scrisoare numai de la fratele ei care plecase să locuiască în Rusia și care avea un braț pierdut în lupta de asalt a Berlinului, și de la o soră care s-a mutat cu traiul în Israel. De ceilalți nu a mai aflat nicio veste. Doar printr-o fotografie făcută la Soroca și purtată peste oceanul Atlantic, din când în când, prin umezeala ochilor, mama îi surâdea duios și încrezător.

Isidoro Derman – ”Soroca este orașul pe care l-am visat toată viața”

”Pare un vis – de a fi salutat de la Soroca! Sunteți din orașul în care s-a născut mama mea, Beatriz Barabtarlo (nume de domnișoară – Basea  Gheizel, apoi Barabtarlo, după ce mama ei s-a recăsătorit cu Rabin).

Mama Basei și ce-l de-al doilea soț al el

Mă numesc Isidoro Derman, sunt autor de poezii, am fost mulți ani actor în Buenos Aires. Totodată am  avut o poziție înaltă într-o bancă din Buenos Aires și astăzi sunt pensionar.

Isidoro și familia sa

Până nu demult, Soroca a făcut parte din imaginația mea și din ce mi-a povestit mama. Când am văzut-o în sfârșit în fotografii și filme, îți închipui emoția mea?! Mă uit la oamenii care dansează lângă cetatea unde mama se plimba acum mai bine de un secol… acest lucru este incredibil! Mulțumesc! Soroca este orașul pe care l-am visat toată viața, iar astăzi, la 81 de ani, din fericire, încă mai visez să cunosc orașul părinților și bunicilor mei.” – așa a început comunicarea mea online cu argentinianul cu rădăcini sorocene.

”Mama a locuit pe o stradă care începe cu ”Mareshalo” și un nume de familie italian. A existat în trecut?”, mă întreabă el. Puține denumiri ale străzilor din perioada 1918-1944 s-au păstrat, căci arhivele au fost distruse de sovietici. Să fi fost strada Mareşal al nobilimii Aleinikov? Sau o stradă în numele Mareșalului italian Batoglio care a vizitat orașul în 1926? În elucidarea informației, am apelat la ajutorul directorului Muzeului de Istorie și Etnografie Soroca, domnul Nicolae Bulat care afirmă că la Soroca a existat strada Mareșalul Henri Mathias Berthelot.

          Isidor își amintește cu drag de părinții lui, care au avut o educație deschisă față de copii și i-au învățat că oamenii nu se împart după etnie, religie sau culoare, dar după atitudinea lor: în buni sau răi și că depinde de noi să fim cu cei buni, astfel că cei doi fii ai lor au făcut abstracție de religie și s-au căsătorit cu fete catolice.

Isidoro – În centru părinții mei.
Al doilea din stânga, Tatăl meu, Misha Derman, în București

Basea-Beatriz și Mișa au avut trei copii. Fetița lor, Lidia Martha lăsând multă tristețe, a murit de mică, până a împlini vârsta de cinci ani. Fiii, însă au devenit oameni cunoscuți în Argentina. Beatriz a făcut întotdeauna treburile casnice și s-a ocupat de educația copiilor, însă soțul ei a avut o mulțime de locuri de muncă de-a lungul vieții, ca fiilor să nu le lipsească nimic. Primul copil, David Derman, s-a născut în anul 1933, cel de-al doilea, Isidoro – în 1939. David a murit în 2002, la 69 de ani. – ”A fost un mare dansator de tango, povestește fratele său. L-au numit Zito în Milongas. A fost prieten cu Michelangelo Zotto care strălucește astăzi în Italia. Fratele meu a dansat tango cu Beba Pugliese, fiica lui Osvaldo Pugliese, unul dintre cei mai mari muzicieni din istoria tangoului Argentinian.

Frații Isidoro și David Derman

Mama mi-a povestit mereu despre Soroca ei, când eram foarte mic m-a învățat un verset în limba rusă, pe care mi-l amintesc acum, deși au trecut vreo 75 de ani de atunci. Ea vorbea în română, rusă și, de asemenea, idiș, iar când a ajuns la Buenos Aires, bineînțeles, puțin câte puțin, a învățat spaniolă. Tatăl meu adora muzica clasică, iar când aveam vreo 7 ani m-a dus deja la concerte și astăzi o iubesc și eu. Eu am fost actor timp de mulți ani și am jucat la teatrul din Buenos Aires în mai mult de 20 de piese. Teatrul nu oferă siguranța necesară pentru trai și am lucrat concomitent 47 de ani la Banca Ciudad de Buenos Aires, una dintre cele mai importante din Argentina.”

Cu un clic rapid pe internet, găsesc ușor mai multe articole din presa argentiniană și diverse informații despre frații Derman, care confirmă povestirile lui Isidoro.

David Derman a fost un dansator de tango argentinian care a păstrat un record al femeilor cu care a dansat în Milongas într-un registru de cecuri. A dansat cu aproximativ 7600 de femei. David dăruia un card fiecărei doamne care a dansat cu el, cu numărul, locul și numele său pe care scria astfel:

„Acum sunteți înregistrată în inima mea pentru totdeauna. Nu veți fi pentru mine doar un nume sau un număr. Vă rog să acceptați acest suvenir de la cineva care este profund recunoscător pentru dansul pe care l-am împărtășit câteva minute, în care am evadat din lume pentru a intra în împărăția emoției și a fericirii care este Tango. Mulțumesc că dansezi cu mine!” David Derman a dansat în filmul lui Sally Potter ”The Tango Lesson” (Lecția de Tango) în 1997.

Fratele său, Isidoro Derman a fost decorat, în 2017, cu medalie comemorativă pentru jumătate de secol de actorie, în cadrul ceremoniei ”Podestá” a Asociației de Actori a Argentinei și Senatul Onorabil al Națiunii Argentiniene, care din 1991 celebrează recunoașterea directă a muncii artiștilor care în cariera lor au adus o contribuție importantă culturii. Unul dintre cele mai reprezentative roluri care i-a adus admirația publicului este Mustafa din spectacolul „Tu cuna fue un conventillo”, după piesa dramaturgului argentinian Alberto Vacarezza, jucată la Nuevo Teatro Bonorino.

Isidoro Derman, căruia îi mulțumesc pentru dezvăluirea istoriei familiei și posibilitatea de a o face cunoscută, publică fotografii de familie în speranța ca cineva din rudele îndepărtate le-ar putea recunoaște, iar relațiile s-ar putea restabili.

Această poveste de viață pornită de la Soroca este parte a istoriei comune necunoscute ale tuturor sorocenilor din toate timpurile, care au ajuns în diferite colțuri ale pământului, unde au contribuit la dezvoltarea și crearea imaginii frumoase a acelor plaiuri, purtând pentru totdeauna, în inimi, leagănul de vis de pe malul Nistrului de unde și-au luat zborul – Soroca.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code