Ministerul Educației, Culturii și Cercetării solicită responsabililor din teritoriu maximă atenție în completarea bazelor de date cu absolvenții claselor IX-a și a XII-a

0
81

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au organizat astăzi, 28 mai,  două ședințe de lucru online cu participarea reprezentanților Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic.

În cadrul acestora, responsabilii din teritoriu au fost instruiți cum să completeze bazele de date pentru sesiunea de examene 2020, în conformitate cu documentele normative aprobate în contextul suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ.

Secretarul general al ministerului, Anatolie Topală, a pus accentul pe importanța furnizării datelor corecte și a solicitat maximă atenție în completarea bazei de date cu privire la absolvenții claselor a IX-a și a XII-a, astfel încât să existe siguranța respectării tuturor prevederilor legislative aprobate și să fie realizată eliberarea, în termenele prestabilite, a diplomelor de absolvire a programelor de studii în învățământul general.

Totodată, în cadrul ședinței cu reprezentanții Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, a fost pusă în discuție și modalitatea de perfectare și eliberare a actelor de studii, în contextul anulării examenelor naționale de absolvire, sesiunea de examene 2020.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code