Soarele se joacă în părul copiilor

0
153

Mă numesc Mariana Focşa. La moment sunt în concediul de maternitate, Domnul ne-a binecuvântat cu al treilea copil. Consider că pentru copii e un dar şi o oportunitate ideală să petreacă timpul liber la sat. Aici viaţa decurge aşa cum a fost cândva: zbenguială cât e ziulica de mare, grija de animalele din curte. Cred că aşa se formează o temelie pentru viaţa lor. Copiii de la sat au un alt “colorit”, parcă s-ar juca soarele (care, de altfel, e mai ruşinos primăvara aceasta) în părul lor, pe năsucurile lor…

Eu, având doi flăcăi de şase şi şapte ani, clar că nu mă regăsesc în jocurile lor. Copilaşii mei se caţără în toţi copacii, de poartă nu prea au nevoie. Sar zidul de piatră care e înalt, de altfel, cu uşurinţă.
Eu îmi aduc aminte cu mare drag de copilăria mea. Sunt născută în Soroca, dar de fiecare dată veneam cu drag la casa mea, care cu dragoste a fost construită de tatăl meu în Bădiceni, satul de baştină a părinţilor. Casa mereu ne-a aşteptat cu dragoste. Ţin minte ograda verde plină de păpădie, roaba cu o roată în care tata mă trăgea prin ogradă şi drum. Îmi părea că zbor. Mi-i dor de movila mare de nisip care mereu era prezentă în ogradă, deoarece casa era în construcţie. Puteam să mă joc toată ziua. Îmi aduc aminte ce înmormântări făceam pentru puişorii care îi găseam morţi, căzuţi din cuib sau diferite gâze. Era un ritual întreg… Dar cel mai mult îmi plăcea să citesc. Eram un copil liniştit. Aveam un scăunel în formă de leagăn… Şi acum îl am. Cu drag alergam la biblioteca din sat. Îmi plăcea mirosul de acolo. Citeam mult. Cred că am citit toate operele lui Ion Druţă, Spiridon Vangheli. Îmi plăcea mult limbajul un pic ironic. Parcă îl vedeam pe Guguţă. M-a impresionat Alexandru Duma cu “Laleaua Neagră”. Eram mică, dar deja citeam cărţi serioase. Adoram “Cântătoarele din Mărăcini”, “Tema pentru acasă”, “Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu. L-am citit dintr-o răsuflare. Am plâns. Ţin minte, nu mă puteam despărţi de această carte. Mă ascundeam noaptea sub plapumă cu o lanternă, să nu mă vadă nimeni. Dar într-o noapte, mama m-a observat…

Citim acum cu copiii mei “Fram, ursul polar”. Parcă trăiesc aceleaşi emoţii. Îmi pare tare rău că acum tehnologiile noi ne fură timpul. Tot te atrage să întinzi mâna după mica jucărie dreptunghiulară care te ademeneşte într-o viaţă virtuală. Sunt şi plusuri… Dar, cu siguranţă, a furat din mirosul cel de bibliotecă… Păcat.
Elena Țîrdea

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code