Vaccinările profilactice au fost reluate

0
64

În contextul situației reale din ţară, conform Hotărârii nr. 11 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și ordinului MSMPS nr. 471 și, în scopul evitării infecțiilor prevenibile prin vaccinări, începând cu 16.05.2020 s-au relansat gradual imunizările profilactice. Sesiunile de imunizare sunt organizate cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID-19 conform programării prealabile, efectuate de medicul de familie, reieșind din situația epidemică locală şi capacitățile instituției. Programarea prealabilă prevede invitația la vaccinare într-o zi și la o oră prestabilită de medicul de familie. În primul rând, vor fi programați pentru imunizare copiii care n-au primit vaccinarea primară. În dependență de situația reală pot fi preluate gradual și revaccinările copiilor, adulților.

Vaccinările se vor efectua în conformitate cu Calendarul vaccinărilor, aprobat în cadrul Programului Național de Imunizări pentru anii 2016-2020. Vaccinarea copiilor, care nu a putut fi realizată în conformitate cu Calendarul aprobat din cauza sistării imunizărilor, sau alte cauze, se vor programa și efectua cu intervalul minim de 30 zile între ele. Vaccinarea copiilor cu semne de infecție respiratorie acută, febra la ei sau la membrii familiei, îngrijitori, se va programa după rezolvarea stării de boală. Copiii care au suportat infecția COVID-19 se vor vaccina peste 14 zile după însănătoșire, confirmată prin investigație de laborator, iar copiii care au avut contact într-un focar de COVID-19 – peste 14 zile de la ultimul contact în focar.

Pentru evitarea infectării cu COVID-19, precum și alte infecții cu transmitere pe calea aerului, părinții, îngrijitorii se vor deplasa cu copilul la instituția medicală folosind transport individual, serviciul taxi, sau, în dependență de situație deplasarea pietonală.  În incinta instituției medicale va fi permis accesul doar a unui însoțitor  al copilului prezentat spre vaccinare, care obligatoriu va fi dotat cu echipament de protecție a organelor respiratorii (mască, respirator) și mănuși, iar copiii cu vârsta mai mare de 6 ani, de asemenea, vor purta echipament de protecție a organelor respiratorii.

Înainte de vaccinare copilul va fi examinat de către medicul de familie, care va decide și va autoriza vaccinarea. Părinții, îngrijitorii vor fi informați despre vaccinurile care urmează a fi administrate, beneficiile lor și riscul pentru sănătate și viață în caz de nevaccinare, posibilele evenimente adverse post-imunizare și acțiunile în caz de apariție a acestor evenimente.

În scopul minimalizării răspândirii epidemice a infecției COVID-19, din 17 martie curent, au fost temporar suspendate imunizările profilactice, cu excepția vaccinării primare a nou-născuților în maternități contra hepatitei virale B și tuberculozei. În același timp, într-un șir de țări din regiunea Europeană imunizările au continuat gradual, reieșind din situația epidemică locală și în condiții de stabilire și respectare a unor măsuri stricte de prevenire a infectării pacienților, însoțitorilor și personalului instituțiilor medicale. Organizația Mondială a Sănătății recomandă a efectua vaccinările, reieșind din situația epidemică locală a infecției COVID-19, deoarece sistarea îndelungată a imunizărilor real poate favoriza răspândirea unor infecții severe, precum tusea convulsivă, rujeola, oreionul, difteria, infecțiile cu pneumococi și rotavirusuri etc.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code