La Sfat cu oameni frumoși… descusuți de Nina Neculce

0
650

Dacă dăruind vei dobândi mai presus de lucrurile materiale, ceea ce poți dărui vine din interiorul tău. Acest adevăr l-a înțeles și voluntara Marina Tomuleț din Soroca. Marina știe să ofere iubire, bunătate, bucurie, lumină necondiționat, cu inima deschisă, fără să aștepte ceva în schimb. Cu ea am ales să stau la sfat astăzi.

Voluntariatul în cadrul Bisericii a început când Dumnezeu a vrut să-mi arate că pot oferi mai mult decât credeam eu”

Nina Neculce: Dragă Marina Tomuleț, ești o voluntară activă pe lângă Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca. În ce se concretizează munca ta de voluntariat acum, pe timp de pandemie?

Marina Tomuleț:Hristos a înviat! Multumesc Bunului Dumnezeu că s-a sfârșit perioada de carantină pe teritoriul municipiului Soroca. Activă în domeniul voluntariatului am fost mereu, e un lucru pe care îl fac cu drag. Practic eu sunt desemnată ca și coordonatoare a voluntarilor comunității parohiale și am atribuții legate de toate activitățile ce țin de voluntariat la nivel de parohie. În această perioadă de pandemie, în care persoanele vârstnice au nevoie de ajutor mai mult ca niciodată, înainte de a porni la drum mă rog Bunului Dumnezeu să ne păzească și să aibă grijă de toți, mai cu seamă de cei vârstnici, despre care știm cu toții că au o imunitate slăbită. Activitatea parohiei în domeniul voluntariatului este diversă, însă pe perioada pandemiei a fost comasată oarecum, am încercat să ne organizăm în așa mod încât să ne expunem cât mai puțin pericolului îmbolnăvirii, dar să fim pe poziție totodată în ceea ce privește nevoile beneficiarilor. Pachete alimentare sau prânzul cald de sâmbătă trebuiau să ajungă la destinatari indiferent de obstacole. Mulți dintre dânșii depind de aceste alimente. De exemplu, prânzul cald de sâmbătă, fiind foarte consistent ca și cantitate, marea majoritate îl împart și mănâncă din el de câteva ori. Un pachet oferit conține felul întâi, felul doi, o pâine sau un colăcel și desigur ceva dulce care să le “îndulcească” puțin amarul. Practic, ca să fiu concisă, eu coordonez distribuirea pachetelor și colectarea caserolelor pentru următoarea săptămână, dar sunt resposabilă și de împărțirea pachetelor cu hrană neperisabilă atunci când parohia dispune de ele. Până la perioada de pandemie coordonam și activitatea voluntarilor care răspundeau de sectoarele în care locuiesc beneficiarii, dar în acest timp de carantină m-am ocupat personal de distribuția alimentelor. Sperăm să revenim cât mai curând la un regim normal.

N.N.:Până a te apropia de Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” ai mai făcut voluntariat?

M.T.: Încă de pe băncile școlii m-am implicat în activități ce țineau de acest nobil domeniu al voluntariatului.

Primele momente când am simțit fiorul de a fi voluntar, au fost prin anii 2004-2005, la Centrul ”Pro-Viața”care activează și astăzi în cadrul Centrului Medicilor de Familie, loc în care am cunoscut persoane de la care am deprins multe lucruri care și astăzi îmi sunt utile. Ceva mai târziu am luat parte, ca voluntar, la colectarea de fonduri în cadrul Fundației Comunitare și anume în proiectul ”Un leu pentru orașul meu” desfășurat pentru iluminarea cheiului râului Nistru. Ulterior, în anii de colegiu, m-am înscris la Centru Regional de Asistență și Informare ”Contact”, unde am activat ca voluntar în perioada anilor de studenție. Acolo de fapt am învățat că rezultatul muncii vine după multă muncă și efort. Eram un grup de tineri entuziaști care, de câteva ori pe săptămână, mergeam la un centru ce activa la una din grădinițele din oraș și desfășuram diferite activități cu copii cu nevoi speciale. În anii de studenție petrecuți în cadrul Colegiului ”Mihai Eminescu”din Soroca, am făcut parte din mai multe cercuri: cercul literar al catedrei de limba și literatura română, cercul ”Tânărul psiholog”și desigur activitățile din cadrul comitetului sindical unde am fost aleasă să reprezint studenții la întâlnirile de lucru cu profesorii.

Voluntariatul în cadrul Parohiei Ortodoxe”Sfinții Martiri Brâncoveni”a început când Bunul Dumnezeu a vrut să îmi arate că pot oferi mai mult decât cred eu că am de oferit. Nu pot spune o anumită dată sau perioadă de timp căci a fost ceva ce s-a întâmplat treptat. Odată ce pășești pragul acestei biserici începi să te regăsești, să recuperezi unele momente, astfel încât ai impresia ca mereu ai facut parte din acea lume, doar că undeva într-o anumită perioadă a fost pusă pauză și noi ne-am pierdut în timp. Voluntară sunt din primii ani, de când a început colectarea produselor în cadrul Campaniei Naționale”Masa Bucuriei”, desfășurată cu sprijinul Misiunii Sociale Diaconia din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care are loc în fiecare an în sâmbăta Floriilor. Anul acesta din păcate nu am putut organiza. Nu ne-au permis condițiile speciale de carantină, dar sperăm să recuperăm la anul. Orice nu s-ar întâmpla, continuăm să oferim beneficiarilor asistați de parohia noastră, o masă caldă în fiecare zi de sâmbătă și pachete în funcție de cererile care apar.

N.N.: De fapt, un fel de voluntariat făceai și atunci când te-am cunoscut. Nu pot să uit acele momente, care m-au impresionat până la cer. Aveai doar cinci ani, când veneai la cantina socială, organizată de Crucea Roșie și luai hrană pentru mama bolnavă. Parcă te văd și acum – micuță, drăguță, vorbăreață. Mi-ai vorbit atât de atingător despre mama atunci într-un reportaj radio! Apoi ne-am mai întâlnit când deja erai elevă. Îți mai amintești?

M.T.:Da, așa este.Făceam voluntariat cu drag pentru cei dragi. În acele timpuri când emisiunile la radio erau un rasfăț și eu un pui de om care avea în față un”erou”mă simțeam un copil fericit, stând la un ceai, la birou, undeva “acolo sus” în clădirea Casei de Cultură, locușor călduț în iernile geroase. Puțin imi amintesc despre ce am vorbit pe timpuri, căci au trecut ani buni, însă țin minte că povesteam prietenilor, plină de entuziasm, că am vorbit cu cei care muncesc la radio.

N.N.: Cred că încă de pe atunci inimioara ta a înțeles ce înseamnă să trăiești bucuria facerii de bine. Sau alta a fost cheia binelui care ți-a deschis ușa inimii mai târziu?

M.T.: Cred că important este mediul în care te formezi și persoanele pe care le ai alături. Nu cred că având în anturaj persoane care mereu tind să facă bine, să schimbe ceva în jurul lor, să lase ceva frumos și util pe acolo pe unde pășesc, tu vei putea să rămâi indiferent. Personal, am avut ca modele oameni de la care am învățat lucuri frumoase și utile în calea formării mele ca om atent la suferința aproapelui. Aici voi reveni la faptul că în formarea mea un rol aparte l-a avut și cartea. În sala de lectură din școală, apoi în cea din colegiu și din bibliotecile din oraș, în care făceam adevărate popasuri sufletești, cartea mi-a deschis orizonturi noi. Am înțeles și din cărți cât e de important să faci binele. A face un bine presupune: să vrei, să poți, să nu îți fie rușine de ce vor spune cei din jur și să mulțumești tu la final că ai putut face binele. Toate câte reușim să le facem pentru cei din jurul nostru le datorăm ajutorului oferit de Bunul Dumnezeu. Toți putem face lucruri bune pentru aproapele, chiar și cei care judecă și râd, cei care nu fac nimic, nedându-și seama că ar fi putut interveni și schimba ceva în viața de zi cu zi a celor din jur. Ține de noi să transformăm lumea într-una mai bună.

N.N.: Să ne apropieim mai mult de povestea ta. Când și unde s-a născut Marina Tomuleț?

M.T.:Am venit pe lume la finele lunii august,1990, într-o familie simplă și modestă dar cu care mă mândresc enorm. Oameni frumoși, cu credință care au așezat în mine tot ce au putut și au știut că îmi va fi de folos.

N.N.:Cine ți-a ales numele, despre care se spune că este atractiv, fermecător, misterios? E cel mai îndrăgit nume de origine biblică. În ebraică Maria, Marina înseamnă „copil dorit”.

M.T.:Dacă ar fi să povestesc despre cum mi s-a ales numele, chiar nu aș putea spune multe, însă după cum ați menționat că numele Marina înseamnă ”copil dorit”, aici cred că Bunul Dumnezeu a binecuvântat ca să-l port, deoarece am văzut lumina zilei, când puțini mai sperau că sănătatea mamei îi va putea permite să poarte o sarcină și să dea naștere unei vieți. Așa a fost să fie, o binecuvântare una pentru cealaltă.

N.N.: Cine îți sunt și cum se numesc părinții?

M.T.: Mama se numește Elena- croitoreasă de profesie, însă din motive de sănătate a muncit de acasă, mereu a fost la dispoziția celor care aveau nevoie de serviciile oferite. Deși casnică, nu obișnuia să stătea niciodată, ba cosea, ba croia sau tăia ceva. Tatăl, Iurie, a activat la deservirea ascensoarelor unor blocuri din sector și cred că toate câte le făcea prin gospodărie avea grijă să fie făcute cât mai bine, obișnuia să și gătească și era un perfecționist. Făcea lucrurile cu acuratețe până la cele mai mici detalii. Din cauza unei boli incurabile și necruțătoare a plecat la cer în primăvara anului 1996.

N.N. Dumnezeu să-l odihnească în Lumină! Care sunt cele mai vii amintiri din copilărie?

M.T.:Mulțumesc!Copilăria s-a scurs printre anotimpuri și a trecut prea repede cum de altfel trec toate lucrurile frumoase. Împreună cu prietenii de joacă reușeam pe timpuri să ne avântăm în multe peripeții, iarna la iazul din sector, sărmana mamă își făcea griji până mă vedea venită acasă de la săniuș, înghețată bocnă… Primăvara prin toate pârăiașele mergeam să vedem unde se tot îngrămădește toată apa de pe hudițe. Furatul cireșelor vara, chiar dacă aveam acasă cireș… cele din pomul vecinilor erau mai bune, păreau să fie mai gustoase. Toamna obișnuiam să ne facem colibe din cioclejele de porumb, era o întrecere între copiii din mahala a căruia e mai înaltă și mai frumoasă. Așa au fost frumoasele momente ale copilăriei, multe sunt de depănat căci eram mulți și obișnuiam să adaptăm tot felul de jocuri noi și activități.

N.N.: Cum au fost anii de școală?

M.T.: Anii de școală au fost, cred eu, chiar deosebiți. Dacă acum se vinde pop-corn în fiecare supermarket, pe timpuri ne vizita zilnic o batrânică care venea cu două găleți și în câteva minute noi le goleam și costa, după prețurile de atunci, până la un leu paharul mare. Adesea îmi amintesc de acei ani când toamna și primăvara mergeam la ora de biologie sau ora clasei în pădurea din preajmă și curățam izvorul pentru ca să avem apă curată, apoi la întoarcere aduceam pământ și schimbam florile din ghiveci. Erau momente frumoase… acum, cred eu că după perioada de carantină vom reveni la momentele când ne vom opri fără grabă pentru a admira un pom, o floare sau a asculta în parc, pe o bancă, cântul păsărilor.

N.N.: Ce a urmat după anii de școală?

M.T.:După anii de școală gimnazială au urmat anii de colegiu, aici m-am regăsit în activitățile de lider sindical apoi reprezentant al studenților în adunările cu profesorii. Formarea profesională în cadrul Colegiului ”Mihai Eminescu”din Soroca, cred că și-a pus amprenta într-o oarecare măsură asupra activității mele ulterioare. Faptul că am studiat Psihologia, obiect care mă fascinează și mereu încerc să îl descopăr trecându-l prin mine și am studiat și alte obiecte diferite față de cele studiate în liceu, materii ce oferă o conexiune între om și societate ca ansamblu, evident că m-au ajutat să îmi dau seama unde mă poziționez în raport cu ceea ce am în jur. Toate acestea m-au ajutat în ceea ce fac astăzi. Revenind la voluntariat….de la început încerci și participi ba la o activitate, ba la alta, până prinzi gustul și firul că se poate face ceva bun, se poate schimba ceva și până mai încerci să vezi ce finalitate au acțiunile întreprinse, te trezești că ești într-o desfășurare de forțe a unei echipe frumoase fără de care nu poți. Tot aici îți găsești și doza de energie, de forță pentru a continua.

N.N.: Cum ai ajuns să lucrezi la Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca?

M.T.: Am ajuns să muncesc la această întreprindere prin recomandarea unor persoane care m-au descoperit în cadrul unei campanii electorale, la un birou, unde făceam activitate care dânșilor le-a plăcut.

Am fost ca o piesă de puzzle, eu fiind plină de idei și energie și cei din domeniul silvic având locul perfect pe care eu să pot să îl completez,ca totul să meargă bine. Primul an a fost cam greu, nefiind chiar domeniul meu, însă treptat m-am acomodat cu voia Domnului și bunăvoința oamenilor.Mă regăsesc în natură indiferent de timpul și anotimpul de afară. Am învățat să admir și să prețuiesc aerul curat, să adun plante medicinale și multe altele ce ni le oferă pădurea. Iubesc ceea ce fac!

N.N.: Eu cred că și aici ți-ai urmat sufletul, pentru că ești omul care iubește natura și știe să trăiască în armonie cu ea. Sau greșesc?

M.T.:Nu o dată am spus că Bunul Dumnezeu le rânduiește exact așa cum ar trebui să fie și nu altfel. Natura mi-a dezvoltat calmul, eu având o fire iute după felul meu de a fi și am învățat să ofer fără să aștept ceva în schimb, așa cum face și natura care ne oferă de toate, contează să înțelegem și să învățăm ce vrea ea să ne spună. Chiar și în timpul liber ador să călătoresc prin păduri și locuri frumoase ale naturii. Am învățat să diferențiez cât de cât ciupercile și să reacționez calm atunci când văd un șarpe sau o șopârlă …nu uit niciodată că pădurea este casa lor, eu sunt doar un oaspete, așa că ar fi nepoliticos să mă comport urât.

N.N.: Ai avut nevoie de un plus de voință ca să te apropii de Biserică și să devii parte din Biserica Vie?

M.T.: Atunci când te cheamă Bunul Dumnezeu, contează să nu-L îndepărtezi și să înveți din învățăturile spuse de preot, cu atât mai mult, de un preot care știe să își păstorească turma într-un mod deosebit. La biserică merg de când eram copil. Îmi aduc aminte mai ales de noaptea de Înviere,în care chiar mai și adormeam și picăturile de agheasmă ivite din busuiocul preotului ce ne sfințea coșurile cu bucate parcă trezeau și trupul și cugetul.
Parte din Biserica Vie am devenit treptat, așa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi. Astfel, de la an la an, încerc să schimb unele lucruri la mine. Să-i dea Domnul sănătate păstorului sufletelor noastre, căci pentru fiecare are o vorbă bună, o încurajare potrivită, o povață atunci când suntem în impas. Când ceea ce se face, se face cu dragoste, cei din jur învață să transmită ce primesc. A știut să ne țină grămăjoară în această perioadă de grea încercare a epidemiei. Am învățat să ne susținem și să ne rugăm unul pentru binele celuilalt, să oferim din ceea ce avem și să fim alături chiar și cu o vorbă bună.

N.N.: Ce stare îți dau zilele, când împarți creștinilor pomelnicele pentru a merge la o nouă întâlniire cu preotul, când vinzi lumânări, iconițe, cruciulițe?

M.T.:Zilele de duminică și cele de sărbătoare, în care reusesc să ajung la sfânta biserică, sunt momentele în care mă bucur că pot să mulțumesc o dată în plus, pentru că am reușit să îmi duc pomelnicul pentru a-i pomeni pe cei vii care au nevoie de rugăciunea noastră cât și pe cei trecuți la Domnul, căci datorită lor suntem pe acest pământ. Pregătesc cu drag pomelnicele celor care îi cunosc, în mare parte știindu-le pe de rost. Vânzarea lumânărilor cât și a multor lucruri care sunt la magazinul bisericesc, fie un fitil pentru candelă, o cărticică de rugaciuni, fie vreo icoană sau candelă etc., o fac cu mare drag căci știu că ele sunt lucruri de trebuință pentru viața duhovnicească a creștinilor. În plus, întâlnirea cu fiecare om care vine la biserică, este o bucurie a comuniunii. Faptul că sunt acolo, cu dânșii, este o împlinire sufletească.

N.N.: Ai o rugăciune mai specială pe care o spui zilnic?

M.T.: După ce citesc rugăciunea de seară, nu uit să și mulțumesc pentru ziua ce a trecut și să îl rog pe Dumnezeu să îmi binecuvânteze ziua care vine. M-a învățat părintele duhovnic un mod foarte frumos de a încheia ziua, la una dintre primele spovedanii. ”Nu trebuie să mergem supărați la somn.. chiar dacă ne mai supărăm uneori, trebuie să facem ca supărarea să ne treacă până asfințește soarele”. Așa deci, cu cuvinte simple ne cerem iertare de la Dumnezeu și de la oameni, căci uneori greșim fără să ne dăm seama, cerem sănătate, credință și cuget limpede.

N.N.: Ai participat la câteva din Întâlnirile Tinerilor Ortodocși, organizate în România, ce impresii ți-au lăsat?

Da, am participat la ”Întâlnirea tinerilor ortodocși”în anul 2017 și la cea din 2019. În anul 2017 a avut loc la Iași unde am făcut cunoștință cu foarte mulți tineri cu care am lucrat în diferite ateliere, am vizitat locuri frumoase și ni s-au povestit lucruri extraordinare despre acele locuri. În 2019 am mers la Craiova unde deasemenea am avut o experiență frumoasă cu vizitarea locurilor din zonă, un seminar informativ și prieteni noi. Toate aceste întâlniri au întărit în mine convingerea că Ortodoxia este credința cea adevărată și frumusețea ei este de netăgăduit. Am văzut tineri care cresc ortodox, tineri cu dragoste de credință de neam și țară. Au fost experiențe de neuitat.

N.N.: Ai avut vreodată senzația că viața nu are niciun sens?

M.T.: Nu, nu am avut, căci mereu aveam ocupație și cred că asta imi consuma ideea de a avea gânduri negative. Atâta timp cât ai mâini, picioare și un cap pe umeri care să gândească, primul lucru cred eu că ar trebui să fie credința în Dumnezeu, căci El nu ne lasă la greu. Ni se dă exact atât cât putem duce. Chiar dacă ni se dă boală sau alte încercări, trebuie să cerem credință, putere și răbdare… Nu trebuie să spunem de ce ni se dă anume nouă o anumită problemă, boală sau necaz, ci calm și cu plecăciune să ne rugăm să primim și binecuvântare ca să trecem peste încercări, necazuri și alte probleme. Am învățat să spun în rugăciune: Durerea uneori ni se dă ca să ne oprim și să ne îngrijim și de suflet nu doar de trup. Uneori în durere învățăm să avem grijă de aproapele nostru, chiar dacă până atunci puteam trece pe alături și ne gândeam că așa ar trebui să fie unele lucruri.

N.N.: Poți să-mi vorbești despre un lucru care te-a impresionat cel mai mult în activitatea ta de voluntariat?

M.T.: În promovarea activității de voluntariat am descoperit că, lucrurile frumoase înfloresc prin munca fiecărui voluntar în parte, de la mic la mare. M-a impresionat profund , nu cu mult timp în urmă, o mamă care a început să facă voluntariat urmărind activitățile fiicei sale. Nu voi numi persoanele însă tăcut le voi trece în pomelnicul pentru sănătate, așa am fost învățată . Să mulțumim Domnului! E frumos când părinții iau parte la activitățile copiilor lor, cu atât mai mult când este vorba de voluntariat.

N.N.: La vârsta ta, ce consideri mai important în viață?

M.T.: Mereu am considerat că fiecare persoană care apare în viața noastră are o misiune scrisă de Sus, fie că ne învață ceva, fie că apare ca să ne motiveze să ne schimbăm și să vedem anumite lucruri cu alți ochi.Pentru mine important este faptul că mă regăsesc în lucrurile pe care le fac cu drag. Este important că am alături persoane care au contribuit la formarea mea de până acum, important e că mama îmi este alături și mă susține în toate câte le fac, chiar și în activitățile de voluntariat.

Important pentru mine este să pot aduce un zâmbet și o încurajare celor care au nevoie și o merită. Important e să zâmbești chiar și atunci când nu ți se zâmbește! Important e să lași ceva frumos și bun din tine pe acolo pe unde pășești. Nu partea materială este cea importantă, ci simplu fapt de a ști să împarți cu cel ce nu are.

Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
„Aici am învățat să ne susținem și să ne rugăm unul pentru binele celuilalt”
Marina printre voluntari. Campania”Masa Bucuriei”.
Clipe de neuitat. Întâlnirea tinerilor ortodocși. Iași,2017
Cu oameni dragi sufletului. 31 august, 2018
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code